Sunt trimişi pe străzi imediat ce învaţă să meargă, apoi parcurg forţat, treaptă cu treaptă, toate specializările specifice vieţii de infractor: cerşit, furat, tâlhărit. Recuperarea copiilor traficaţi de reţelele infracţionale de romi care au speriat Parisul, Londra, Roma şi Madridul are cam aceleaşi şanse în toate capitalele – zero.
Un micuţ de 4 ani din România cerşeşte ore în şir la Londra, indiferent dacă e cald sau ploaie, în timp ce familia sa prosperă şi a ajuns să deţină două case şi o maşină de lux. Cazul copilului rom, urmărit recent de un jurnalist de la BBC, venit la Ţăndărei pentru a vedea mediul din care provine micuţul şi care a sfârşit alungat cu ţipete şi ameninţări, nu este singurul.
Sute de minori români de etnie romă sunt condamnaţi de mici la o viaţă de infractori, iar salvarea lor din acest mediu este o chestiune foarte dificilă şi cu puţini sorţi de izbândă. Ei sunt iniţiaţi încă de mici, în jurul vârstei de 9 ani, în tainele „meseriei” adică sunt învăţaţi să cerşească, să fure, să agreseze persoane etc., după cum a relatat într-un interviu pentru cotidianul Le Parisien inspectorul de poliţie Marius Amihălăchioaie, unul dintre ofiţerii români detaşaţi în capitala Franţei. Pe măsură ce înaintează în vârstă, minorii ajung să se ocupe de chestiuni mai complicate, cum ar fi furtul de cupru, tâlhării şi jafuri. Fiecare are un pseudonim, iar identitatea lor este greu de stabilit pentru că mulţi nu au şi nu au avut niciodată acte. „În comunitatea romă, 70% din familii sunt foarte sărace, iar viaţa în tabere este adeseori singura lor referinţă: când îi văd pe fraţii mai mari furând, fac şi ei acelaşi lucru în mod natural”, explică Marius Amihălăchioaie.
Pot fi salvaţi?
Pentru că îşi petrec de mici viaţa în familii care se ocupă de infracţiuni, ei iau acest trai ca model de viaţă şi sunt foarte greu de recuperat. „Dacă de mici capătă aceste deprinderi şi sunt învăţaţi să ignore legile, acestea devin trăsături de personalitate şi nu vor respecta legea niciodată. Procesul de recuperare este foarte dificil şi este posibil numai dacă ei ajung să ducă o viaţă normală”, consideră psihiatrul Florin Tudose. Potrivit acestuia, cu cât sunt îndepărtaţi de familiilor lor mai devreme, la vârste cât mai fragede, cu atât există mai multe şanse de recuperare. Numai că acest lucru nu se întâmplă decât în foarte puţine situaţii.
Birocraţia nu-i ajută
Poliţia Română nu are statistici referitoare la dimensiunile acestui fenomen. Cei din Franţa estimează că aproape 400 de minori cerşesc sau comit infracţiuni în zona Parisului şi refuză să-şi părăsească familiile. „Copiii de până la 14 ani nu răspund în faţa legii, iar cei sancţionaţi sunt părinţii sau cei care se ocupă de îngrijirea lor. De multe ori, aceştia nu plătesc amenzile, sunt cazuri în care o persoană a primit 600-700 de amenzi şi nu a achitat nici una. Dacă e vorba despre fapte care se repetă, se poate face dosar penal”, afirmă Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române. La noi în ţară, copiii nu pot fi traşi la răspundere şi sunt duşi la centre de plasament dacă nu li se găseşte familia, care poate fi decăzută din drepturi, dar procesul este lung şi anevoios.
ONG-urile care se ocupă de drepturile romilor au programe mai mult pentru şcolarizarea micuţilor, dar spun că nu se pot amesteca în familiile acestora, pentru a le lua copiii şi a le asigura o viaţă mai bună. „Noi am făcut demersuri şi am atras atenţia asupra faptului că minorii sunt victime ale exploatării şi ceream poliţiei să ia măsuri, însă cât timp reţelele nu sunt destructurate, demersul e sortit eşecului”, susţine Marian Mandache, de la Romani Criss. 
