21.7 C
București
joi, 13 august 2026
AcasăSocialJustițieStudentul care și-a incendiat dascălul a fost reţinut pentru tentativă de omor

Studentul care și-a incendiat dascălul a fost reţinut pentru tentativă de omor

După ce un student a primit o notă de care a fost nemulțumit, acesta a luat decizia șocantă de a-și incendia profesorul. Dascălul a suferit vătămări corporale la nivelul piciorului, iar tânărul a fost reţinut pentru tentativă de omor.

Polițiștii au fost sesizați în jurul orei 12:30, cu privire la acest incident, iar în scurt timp au ajuns la fața locului.

Potrivit primelor cercetări, studentul a fost nemulțumit de nota pe care ar fi primit-o la un exament, motiv pentru care a decis să se răzbune pe profesorul care l-a evaluat.

În urma incidentului, profesorul ar fi suferit vătămări corporale la nivelul piciorului.

Nemulțumit de nota obținută

Acum, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța a informat, printr-un comunicat de presă, că procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța efectuează cercetări într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. În această cauză penală, actele de urmărire penală au fost efectuate, prin delegare, și de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Constanța.

„Din cercetări a reieşit faptul că, la data de 27 iunie a.c., un student, nemulţumit de nota obţinută la examen, i-ar fi provocat răni prin incendiere cadrului didactic ce i-ar fi acordat nota respectivă. Bărbatul de 21 de ani a fost condus pentru audieri şi pentru continuarea cercetărilor, iar în cursul acestei zile, în baza probatoriului administrat, a fost reţinut de procurorul de caz pentru o perioadă de 24 de ore”, se arată în comunicat.

Ulterior, tânărul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Constanţa. El va fi prezentat, vineri, instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Este un tânăr în vârstă de 22 de ani, fără antecedente penale și student în anul 3, terminând cu rezultate bune, dar cu toate acestea, acțiunile sale, considerate a fi premeditate, l-au adus în fața justiției pentru tentativă de omor.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Alegeri-spectacol în Anglia, cu un rival care poartă un coș de gunoi pe cap

Farage încearcă să transforme scrutinul într-un referendum personal împotriva establishmentului politic de la WestminsterNigel Farage încearcă să-și reconfirme poziția politică într-un scrutin parlamentar neobișnuit,...

Construcțiile ridicate ilegal intră în vizorul autorităților: un an pentru regularizare, apoi poate urma demolarea

Dacă problemele constatate pot fi remediate, autoritățile pot impune lucrări de aducere la conformitate sau chiar desființarea unor elemente ale construcțieiNoul Cod al Amenajării...

România rămâne în urma Bulgariei la stocarea energiei: 11 proiecte PNRR, de 78 de milioane de euro

Unul dintre elementele care au favorizat investițiile în Bulgaria îl reprezintă procedurile de aprobare mult mai rapideRomânia va finaliza, până la sfârșitul lunii august,...
Ultima oră
Pe aceeași temă