21.3 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialMotivare CCR, în cazul Şova: Decizia trebuia luată de MAJORITATEA membrilor prezenţi

Motivare CCR, în cazul Şova: Decizia trebuia luată de MAJORITATEA membrilor prezenţi

Curtea Constituțională a României a precizat, în motivarea făcută publică cu privire la neconstituționalitatea hotărârii date de Senat prin care Dan Șova a scăpat de arest pe 25 martie, că decizia ar fi trebuit să fie luată de majoritatea membrilor prezenţi.

Astfel, CCR subliniază în motivare că hotărârea prin care Senatul răspunde cererii de încuviințare a reținerii sau arestării unui membru al Camerei trebuie să fie adoptată cu respectarea dispozițiilor constituționale referitoare la cvorumul de adoptare, respectiv cu majoritatea membrilor prezenți la ședința plenului Senatului în care se supune aprobării cererea adresată de PÎCCJ, prin intermediul ministrului Justiției.

''Curtea constată că, prin Hotărârea nr.32 din 25 martie 2015, Senatul își fundamentează rezultatul votului pe dispoziții legale și regulamentare contrare Constituției, care conferă acestuia alte efecte juridice decât cele prevăzute de Legea fundamentală. Potrivit preambulului hotărârii, cererea referitoare la încuviințarea reținerii și arestării  preventive a senatorului Dan-Coman Șova a primit 79 de voturi 'pentru', 67 de voturi 'contra' și 5 voturi au fost anulate. Reținând în articolul unic neîndeplinirea condițiilor cerute de art.24 alin.(4) din Legea nr.96/2006 și de art.173 din Regulamentul propriu, care consacră cvorumul decizional al majorității absolute în cazul încuviințării reținerii și arestării preventive, Senatul atribuie rezultatului votului un alt efect juridic decât cel pe care îl prevede Constituția. În concluzie, Curtea constată că hotărârea Senatului este neconstituțională prin raportare la dispozițiile art.1 alin.(5) și art.76 alin.(2) din Constituție'', se precizează în motivarea CCR.

Decizia Curţii Constituţionale urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat anterior că așteaptă motivarea CCR pentru a vedea dacă se impune reluarea votulu. mai mult, 

Cele mai citite

Acord de principiu al statelor UE, pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova

Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat "acordul de principiu" cu privire la deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica...

Modificări de trasee, pentru mai multe linii ale STB, mâine

Cu ocazia organizării evenimentului sportiv „YOLO JERSEY”, duminică, 16.06.2024, circulația rutieră va fi restricționată pe Bd. Mircea Vodă – pe tronsonul cuprins ȋntre Pasajul Mărăşeşti şi...

Florin Răducioiu, amintiri despre Cupa Mondială din 1994

Florin Răducioiu a discutat despre echipa națională a României și despre perioada Campionatului Mondial din 1994. Fostul atacant al echipei AC Milan a participat...
Ultima oră
Pe aceeași temă