33.5 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialMilitarii morţi după prăbuşirea unui elicopter în Afganistan sunt americani

Militarii morţi după prăbuşirea unui elicopter în Afganistan sunt americani

Cei şase militari NATO morţi după ce elicopterul la bordul căruia se aflau s-a prăbuşit marţi, în partea de sud a Afganistanului, sunt americani.

Misiunea NATO (ISAF) a anunţat, la Kabul, că a fost deschisă o anchetă asupra cauzelor incidentului, potrivit Madiafax.

“Potrivit primelor informaţii de care dispunem, nu existau activităţi rebele în sector la momentul prăbuşirii”, a anunţat NATO într-un comunicat.

Talibanii au afirmat că au doborât elicopterul american în provincia Zabul (sud).

Accidente de elicopter sunt relativ frecvente în Afganistan, unde militari NATO oferă o susţinere aeriană-cheie aliaţilor lor din cadrul forţelor naţionale afgane în lupta împotriva talibanilor, care urmăresc să preia puterea, la Kabul.

Pe 9 aprilie doi americani au murit într-un accident de elicopter, în provincia Nangarhar (est).

În martie, cinci militari americani au murit într-un accident de elicopter de tip Black Hawk, în provincia Kandahar (sud). De fiecare dată, insurecţia talibană a afirmat că a doborât elicopterele.

Cele mai citite

Un autocar și un autocamion din Ucraina s-au ciocnit în județul Constanța. Autocarul transporta copii ucraineni în Bulgaria

Un autocar și un autocamion, ambele din Ucraina, s-au ciocnit în județul Constanța, în noaptea de duminică spre luni, 16 spre 17 iunie 2024. Accidentul...

Se deschid ștrandurile de la Sovata

Pe 21 iunie, se deschid ștrandurile la Sovata și vara își intră oficial în drepturi. E deja binecunoscut că, la Sovata, vara începe odată...

Vladimir Putin a demis patru miniștri adjuncți ai Apărării. Pentru a ocupa unul dintre posturile vacante, președintele și-a numit o rudă

Președintele rus Vladimir Putin a demis patru miniștri adjuncți ai Apărării și a numit o rudă, Anna Tsivileva, pentru a ocupa unul dintre posturile...
Ultima oră
Pe aceeași temă