21.3 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialMembri ai Hezbollah au evadat din închisorile egiptene

Membri ai Hezbollah au evadat din închisorile egiptene

Membrii unei celule a mişcării libaneze Hezbollah, condamnaţi pentru că au contribuit la comiterea de atacuri în Egipt, figurează printre deţinuţii care au evadat din mai multe închisori la sfârşitul săptămânii trecute pe teritoriul Egiptului, potrivit serviciilor de securitate, citate de Mediafax.

Cei 22 de membri ai celulei au evadat duminică, ca şi membri ai mişcării palestiniene Hamas, Fraţii Musulmani şi mii de alţi condamnaţi, într-o evadare masivă în timpul manifestaţiilor antiguvernamentale din Egipt.

Membrii Hezbollah au evadat din închisoarea Wadi Natroun, în nordul oraşului Cairo, abandonată de gardienii săi.

Un tribunal din Cairo a condamnat în aprilie 26 de persoane judecate pentru pregătirea de atacuri în zona Canalului Suez şi în peninsula Sinai. Patru au fost judecate în absenţă.

Într-o scrisoare redactată de mână şi primită de AFP, acuzaţii – majoritatea arestaţi între sfârşitul anului 2008 şi ianuarie 2009 – au declarat că nu au plănuit atacuri în Egipt.

 

Cele mai citite

De ce trebuie să țină cont fotbaliștii Naționalei, ca să nu joace la EURO precum clasa politică de pe Dâmbovița

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

Germania, victorie la scor contra Scoției, în primul meci de la EURO 2024

Germania a învins seara trecută, la Munchen, scor 5-1, echipa naţională a Scoţiei, în meciul de debut al Campionatului European de fotbal EURO 2024. Scorul...

Noul președinte slovac Peter Pellegrini promite că va reuni țara

Peter Pellegrini a depus jurământul sâmbătă în calitate de preşedinte al Slovaciei, promiţând că va reuni ţara, care este puternic divizată din punct de...
Ultima oră
Pe aceeași temă