Problema care a dominat politica ruseasca si dezbaterile globale despre politica ruseasca – va ramane sau nu Vladimir Putin la putere? – a fost, in fine, transata: va ramane si nu va ramane.
Alegerea acolitului si atent selectionatului succesor, Dmitri Medvedev, in functia de presedinte al Rusiei inseamna ca Putin renunta formal la toata pompa si toate atributele puterii de la Kremlin. Dar, dupa cum arata lucrurile acum, se pare ca saluturile cu salve de tun si pozitia de figura centrala in cadrul protocolului prezidential ar fi cam tot la ce renunta – eventual. Prin optiunea de a deveni prim-ministru al presedintelui Medvedev, Putin intelege mutarea ca pe o apropiere de mecanismul puterii, intrucat el va obtine un control minut cu minut al guvernarii.
Acest bizar transfer de functie, dar nu si de putere – un usor progres fata de guvernatorii din sudul Statelor Unite, care obisnuiau sa-si transfere pozitiile catre sotii, atunci cand le expira mandatul – este scenariul lui Putin. Dar daca nu este si al lui Medvedev? Daca Medvedev, dupa cativa ani, se va emancipa de sub tutela lui Putin la fel cum a facut-o Putin de sub cea a lui Boris Eltin, omul care l-a propulsat pe tronul de la Kremlin? Daca asa se va intampla in cele din urma, ar fi util sa stim ce reprezinta Medvedev.
Un lucru legat de Medvedev este de remarcat imediat: legaturile sale cu siloviki – grupurile de fosti ofiteri ai KGB si Armatei care au dominat era Putin – sunt doar indirecte. In plus, ca avocat ar trebui sa inteleaga in principiu importanta domniei
legii. Ca adjunct al primului-ministru din 2005, el a coordonat si
Proiectele Prioritare Nationale (un set de politici menite sa imbunatateasca protectia sociala), iar aceasta pozitie i-a oferit o privire mult mai clara asupra gravelor deficiente ale Rusiei decat ar fi putut-o avea oricare dintre siloviki, obsedati de acapararea si pastrarea puterii personale.
Medvedev s-a remarcat de asemenea prin promisiunile sale de a reforma conditiile de-a dreptul medievale din Armata Rusiei, mai ales ca reforma militara a esuat la modul absolut in era Putin. Apoi, el mai pare sa creada ca o confruntare intre stat si societatea civila e contraproductiva si chiar insista ca misiunea guvernului este sa intareasca societatea civila pe baze ale statului de drept.
Toate acestea suna bine. Problema este ca le-am mai auzit o data de la Putin – alt avocat – la inceputul presedintiei acestuia, atunci cand promitea o "dictatura a legii", reforma militara si reforma agrara, si, prin intermediul acesteia din urma, o reintoarcere a visului agricol al Rusiei, ruinat de economia de comanda de dupa 1917. In fapt insa, el si vechii sai camarazi de arme din fostul KGB s-au plasat deasupra legii, au abandonat reformele sociale si economice si au prosperat pe fondul cresterii preturilor petrolului.
Exista sperante, ce-i drept reduse, ca altfel decat Putin, Medvedev chiar vrea sa faca ceea ce spune. Faptul ca nu a facut parte nici din fostul KGB, nici din armata sugereaza ca poate conceptia sa despre domnia legii nu este intru totul marcata de o dragoste cinica de putere.
Atat ca performantele lui Medvedev de pana in prezent nu sunt de natura sa fie foarte incurajatoare. Ca adjunct al premierului rus din 2005, el nu a facut niciodata pasul de la retorica la actiune. Timp de opt ani el a indeplinit ordinele silovikilor, combinand rolul de cardinal
cenusiu al Kremlinului cu cel de trezorier al principalei surse de putere pentru siloviki, asumandu-si sefia gigantului energetic de stat Gazprom. Medvedev a coordonat de asemenea amestecul Rusiei in alegerile din Ucraina din 2004, care au dus la "Revolutia Portocalie" in statul vecin.
Ca sef al administratiei prezidentiale a lui Putin, Medvedev a coordonat nemijlocit constructia sistemului autoritarist al guvernarii Rusiei de astazi. Era deci foarte potrivit ca el sa devina in 2005 adjunct pe probleme sociale al primului ministru, dat fiind ca reusise deja sa puna o stavila aproape perfecta dezvoltarii sociale.
Se presupune ca Rusia reprezinta un mister, dar ea rareori surprinde lumea prin a nu se ridica la inaltimea scenariilor pesimiste: cei mai multi analisti erau siguri ca Putin va gasi o cale de a ramane la putere chiar fara a amenda constitutia. si a reusit.
Intr-adevar, inceputurile de liberalizare au fost de fiecare data inabusite. Destalinizarea lui Nikita Hrusciov s-a incheiat prin stagnarea din epoca Brejnev; democratizarea adusa de Boris Eltin a fost urmata de autoritarismul lui Putin. Dupa cum pe cat de trist, pe atat de memorabil spunea Viktor Cernomirdin, premierul rus in epoca Eltin, "ne-am dorit sa fie mai bine, dar am ajuns exact ca intotdeauna".
Dar, indiferent de cat de
predictibil ar fi de obicei sistemul nedemocratic rus, uneori Rusia este capabila de a sfida orice pronostic. Hrusciov si-a denuntat mentorul Stalin. Mihail Gorbaciov, instalat pentru a continua viziunea inspirata de KGB a lui Iuri Andropov asupra comunismului, a deturnat cursul evenimentelor in directia glasnost si perestroika, aducand accidental libertatea.
Daca Putin s-a inselat in alegerea succesorului si Medvedev refuza sa fie clona sa, alegand sa calce in schimb pe urmele lui Hrusciov, Gorbaciov si Eltin? Daca papusa desemnata se transforma in papusar?
Nina Hrusciova, autoare a volumului "Imaginandu-l pe Nabokov: Rusia intre arta si politica" (Imagining Nabokov: Russia Between Art and Politics), preda relatii internationale la The New School si este Senior Fellow la World Policy Institute, New York.
Copyright: Project Syndicate, 2008.
www.project-syndicate.org
