13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialMariano Rajoy, discuţii cu liderul socialiştilor, pentru formarea noului Guvern

Mariano Rajoy, discuţii cu liderul socialiştilor, pentru formarea noului Guvern

Șeful guvernului spaniol demisionar, conservatorul Mariano Rajoy (conservator), s-a întâlnit, miercuri, cu liderul socialist Pedro Sanchez, pentru a începe negocierile ce au în vedere formarea unui nou Guvern, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Aceasta este prima întâlnire a celor doi, de la alegerile generale de duminică.

După alegerile legislative, Partidul Popular condus de Mariano Rajoy a rămas pe primul loc (28,7% din voturi, 123 locuri), dar a pierdut majoritatea absolută (176 de deputați din 350) de care dispunea în camera inferioară. Rajoy a propus ‘un dialog’ celorlalte părți pentru ‘a încerca formarea unui guvern’.

Citeşte şi: Spania: Negocieri deschise, instabilitate în patru

Intrarea în forță în parlament a două noi partide, Podemos (stânga radicală) și Ciudadanos (liberal), necesită alianțe măcar tacite pentru a obține învestitura unei majorități a deputaților. Pentru a-și putea păstra postul de prim-ministru, Mariano Rajoy trebuie să obțină în cel mai bun caz o abținere a Partidului Muncitoresc Socialist Spaniol (PSOE), condus de Pedro Sanchez, care îi poate bara calea votând împotriva lui.

Citeşte şi: Se încheie era bipartitismului spaniol?

Cele mai citite

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...

Bayer Leverkusen, singura echipă din istoria Bundesligii care încheie sezonul neînvinsă

Bayer Leverkusen, campioana în premieră a Bundesligii, a devenit prima echipă din istoria campionatului de fotbal al Germaniei care încheie un sezon fără nicio...

Noua lege a pensiilor. Ce venituri va avea un român care a muncit 35 de ani

Noua lege a pensiilor vine cu metode diferite de calcul a veniturilor persoanelor după retragerea din activitate. Românii care au cotizat timp de 35...
Ultima oră
Pe aceeași temă