Se numesc kibe. Se mănâncă peste tot prin lumea arabă însă aici sunt cele mai bune. În orice restaurant ai intra vezi în bucătăriile deschise femei ce cos cu migală pacheţelele de burtă fiartă de vită în care au împachetat cu grijă un amestec de orez cu carne de vită şi mirodenii secrete.
Da, sună cam greţos, dar sunt atât de bune, ţi se topesc în gură! Kibe şi alte specialităţi arăbeşti te aşteaptă într-unul dintre cele mai îndepărtate colţuri ale Turciei, la doi paşi de graniţa cu Siria: Mardin.
Nu este promovat ca destinaţie turistică, e departe de Istanbul sau de staţiunile de la mare şi doar întâmplarea (un articol ca acesta sau nişte prieteni turci din zonă) face să auziţi despre acest loc magic (fără exagerare). Mardin înseamnă în limba arabă fortăreaţă, iar numele îi vine chiar de la înfăţişare: o recoltă bogată de case din piatră, aşezate parcă una peste alta pe toată suprafaţa unui deal ce străjuieşte câmpiile întinse ale Mesopotamiei. Situat în partea de sud-est a Turciei, Mardin este unul dintre cele mai vechi oraşe din lume.
Şi, alături de Ierusalim, unul dintre puţinele oraşe vechi din lume care şi-au păstrat intactă arhitectura de mii de ani. Clădirile par a creşte una dintr-alta, însă ajuns în mijlocul lor vei vedea că sunt străduţe, ce-i drept înguste, grădini şi curţi interioare frumos aranjate şi impecabil întreţinute. În vechime aici era centrul ortodoxiei siriene şi multitudinea de biserici şi mănăstiri (unele încă funcţionale) stau să demonstreze acest lucru. Majoritatea au fost contruite pe locul unor şi mai vechi temple dedicate cultului Soarelui. Cea mai mare şi mai frumoasă mănăstire vizitabilă din zonă se numeşte Deyrul Zafran şi este la doi paşi de oraş. Aici a fost sediul partiarhatului sirian ortodox până în al treilea deceniu al secolului douăzeci, când s-a mutat la Damasc. Încă se mai ţin servicii religioase aici şi mănăstirea încă primeşte o doză sănătoasă de turişti zilnic.
Oraşul vechi este plin de biserici ortodoxe, de moschei impunătoare şi de medrese elegante, majoritatea transformate în muzee. Luaţi-vă timp şi vizitaţi-le pentru o lecţie de istorie a religiilor, dar şi a arhitecturii clasice. În bazarul oraşului încercaţi să localizaţi printre străduţele labirintice, Olu Camii, moscheea cea mare, ascunsă printre ateliere ce vând, repară şi întreţin de toate, de la mirodenii la şei şi harnaşamente, de la adidaşi până la obiecte de cult. Şi fiindcă veni vorba de bazar – cel de la Mardin a rămas aşa de secole, aripa modernismului nu l-a atins prin nici o parte. Totul e autentic.
Chiar dacă pare încremenit în piatra din care este făcut, Madin e un oraş plin de viaţă. Se construieşte mult: locuinţe, moschei, hoteluri, restaurante şi localnicilor nu le place ceva mai mult decât să primească oaspeţi de departe. Ospitalitatea turcească şi cea arabă se întâlnesc şi dau naştere ospitalităţii mardinene.
Cu toate acestea e destul de greu să guşti din ea. Cel puţin până în decembrie. Turkish Airlines şi-a suspendat singurul zbor zilnic până la Mardin deoarece aeroportul de aici e în reno-
vare. Cea mai scurtă cale este să zburaţi de la Istanbul la Dyarbakir, oraş situat la vreo 90 km de Mardin. Şi, de acolo, puteţi lua autobuzul sau închiria o maşină.
Toamna e un anotimp bun de vizitat Mardinul. Vipia verii pleacă după jumătatea lui septem-
brie, iar câmpiile Mesopotamiei umplu pieţele şi bazarul cu bogăţia recoltelor.
Cu siguranţă Mardin nu e un loc unde să
mergi la distracţie, dar pentru relaxare şi pentru a vedea ceva nou şi inedit e perfect. Doar unul dintre puţinele colţuri nedescoperite ale Turciei – ţara despre care ni se pare că ştim tot.
