15.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecial„Mâna dreaptă" a lui Ciuhandu vrea la Senat

„Mâna dreaptă” a lui Ciuhandu vrea la Senat

Fostul viceprimar al Timişoarei, Adrian Orza, va candida pentru un post de senator, deşi acum două luni vroia să renunţe la funcţia din PNŢCD Timiş.

Conducerea organizaţiei PNŢCD Timiş şi-a desemnat candidaţii pentru alegerile parlamentare din luna decembrie, iar surpriza cea mai mare reprezintă prezenţa pe liste a lui Adrian Orza. Fostul om de încredere al ex-primarului Gheorghe Ciuhandu, cel care a fost schimbat prin fax de la conducerea PNŢCD Timiş, va candida pentru un post de senator, cel mai probabil pe listele Alianţei România Dreaptă (ARD), formată prin “unirea” dintre PDL, Forţa Civică şi PNŢCD, alături de Fundaţia Creştin-Democrată şi de Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta.

Alături de Orza, din rândul ţărăniştilor timişeni mai ţintesc un post de parlamentar preşedintele organizaţiei judeţene, Valentin Moldovan, şi vicepreşedintele interimar, Florin Briceag, însă aceştia preferă Camera Deputaţilor. Candidatura lui Orza pare oarecum surprinzătoare, în condiţiile în care acesta a avut o poziţie vehementă împotriva actualei conduceri a PNŢCD Timiş, chiar în ziua în care fostul primar, Gheorghe Ciuhandu, a fost schimbat de la şefia organizaţiei timişene. Considerat discipolul fostului ţărănist, Orza a declarat, la aflarea “mazilirii” lui Ciuhandu de la conducerea PNŢCD Timiş, că se gândeşte serios să renunţe, ca formă de protest, atât la postul de consilier local, cât şi la funcţia de vicepreşedinte al PNŢCD Timiş, care tocmai îi fusese repartizată de către Moldovan.

Între timp, Adrian Orza nu a mai renunţat la nici o funcţie, a acceptat să rămână pe “lista ruşinii”, aşa cum a numit Ciuhandu schimbarea făcută la vârful PNŢCD Timiş, iar acum vrea să-i reprezinte pe timişeni în Senatul României. În PNŢCD există mai multe aripi, iar echipa fostului primar din Timişoara, Gheorghe Ciuhandu, a reprezentat opoziţia faţă de actuala conducere a partidului, reprezentată de fostul deputat Aurelian Pavelescu. Însă, cum Timişul a rămas cel mai important fief politic al PNŢCD, Aurelian Pavelescu a încercat o reconciliere cu foştii săi adversari din interiorul partidului şi a reuşit să îl “recupereze” pe Adrian Orza, cel care a candidat fără succes pentru Primăria Timişoara, în 10 iunie. Însă ostilitatea faţă de Aurelian Pavelescu nu a fost singura barieră peste care a trebuit să treacă Adrian Orza, pentru că Gheorghe Ciuhandu s-a aflat în relaţii extreme de reci şi cu fostul preşedinte PDL al Consiliului Judeţean, Constantin Ostaficiuc. Mai mult, la alegerile prezidenţiale din 2009, Gheorghe Ciuhandu l-a sprijinit pe Mircea Geoană, în dauna lui Traian Băsescu, în turul al II-lea.

„Nu fac parte din lista ruşinii”

“Eu nu sunt un venit pe acea listă, ci am fost ales, aşa că nu fac parte din lista ruşinii. Vreau să candidez pentru a ajuta partidul, pentru că nu lupt în afara lui, ci în interiorul lui, pentru salvarea lui. M-am înscris în PNŢCD pentru că bunicii mei au fost ţărănişti, iar în alt partid nu o să mă înscriu. De asemenea, prin faptul că am candidat la Primărie şi am obţinut un anumit număr de voturi vreau să ajut PNŢCD şi, pentru că trebuie să lupt în interior, pentru că salvarea din exterior nu mi se pare fezabilă, am fost obligat să îmi manifest intenţia de a candida şi de a susţine partidul la parlamentare. Nu vreau să cer ajutorul nimănui, deoarece cred că a venit momentul să ajut şi eu cât pot PNŢCD”, a declarat Adrian Orza. Totuşi, nu este chiar atât de sigur că acest nume va fi pe listele pe care timişorenii ar putea pune ştampila în decembrie. Candidatura sa, împreună cu cele ale lui Valentin Moldovan şi Florin Briceag, ar urma să fie evaluate la nivel naţional în rândul ARD, noua alianţă formată pentru alegerile parlamentare. Liderul PNŢCD Timiş i-a propus omologului său de la PDL, Constantin Ostaficiuc, varianta ca cei trei ţărănişti să candideze pe listele ARD, deşi democrat-liberalii timişeni au anunţat 14 candidaturi la parlamentare. “Numele pe care noi le-am ales le vom înainta Biroului Naţional de Conducere şi sperăm să negociem accesul la parlamentare pentru toţi cei trei. Am vrea să candidăm, dacă se poate, în trei colegii din Timişoara şi poate chiar în aceeaşi jumătate de oraş”, a declarat preşedintele PNŢCD Timiş, Valentin Moldovan.

Candidaţi cu greutate

La rândul lor, democrat-liberalii au anunţat candidate cu greutate păe listele ARD. Pentru un mandate de senator de Timiş ar urma să candideze preşedintele PDL, Vasile Blaga. De asemenea, fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără, va candida pentru un post de deputat. Democrat-liberallii speră că, împreună cu foştii lor adversari din PNŢCD, vor reuşi să rupă monopolul politic instaurat de USL în capitala Banatului, după alegerile din 10 iunie.

Cele mai citite

ANCOM: Veniturile raportate de sectorul telecom din România au stagnat la 3,4 miliarde de euro, în 2023

Numărul utilizatorilor de Internet fix care au ales servicii prin fibră optică a ajuns la cinci milioane, la finele anului 2023, în creştere cu...

Loviturile Rusiei asupra regiunii ucrainene Harkov au făcut cel puțin 11 morți

Rusia a lovit duminică o stațiune aglomerată de la marginea celui de-al doilea oraș ca mărime din Ucraina și a atacat, de asemenea, satele...

Armata din Republica Democratică Congo a anunţat dejucarea unei tentative de lovitură de stat

Armata din Republica Democratică Congo a anunţat duminică că a dejucat o tentativă de lovitură de stat, la care au participat atât străini, cât...
Ultima oră
Pe aceeași temă