21.4 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialMadeira - vin şi broderii

Madeira – vin şi broderii

Supranumită cea mai frumoasă insulă din Europa, Madeira este de fapt un arhipelag din Oceanul Atlantic, aparţinând Portugaliei şi având capitala la Funchal. Este prin excelenţă locul preferat de vacanţă al englezilor, germanilor şi al altor nord europeni.

Un colţ de paradis, Madeira oferă turiştilor plaje nesfârşite, palmieri, răcoarea Oceanului şi servicii de masă şi cazare impecabile.

Dar asta nu e tot. Esenţialmente europeană, deşi geografic poate fi integrată în continentul african, Madeira este un loc pentru toate anotimpurile. Clima este perfectă, flora încântătoare, peisajele îţi iau răsuflarea, însă acest loc este celebru în întreaga lume pentru trei lucruri, în această ordine: vinul de Madeira, focurile de artificii din noaptea de Anul Nou şi broderiile executate de mâinile măiestre ale femeilor de pe insulă în lunile de toamnă-iarnă, atunci când turiştii sunt mai puţini şi viaţa îşi reintră în coordonatele normale.

Madeira este principala insulă a arhipelagului şi cea mai mare. Aici se află şi capitala, Funchal. Insula este traversată de la est la vest de un lanţ muntos (merită să vedeţi partea alpină – peisajele sunt extraordinare), iar pe marginile insulei se află plaje scăldate de valurile generoase ale Atlanticului. Datorită poziţiei geografice, climatul insulei este plăcut pe toată perioada anului, cu temperaturi de 22 grade Celsius vara şi 16 grade iarna, de unde şi reputaţia de destinaţie de vacanţă pentru toate anotimpurile.

În Madeira se ajunge de obicei din Lisabona sau Porto cu avionul, însă în ultimii ani s-au introdus zboruri directe (mai ales pe perioada verii) din alte ţări europene şi chiar din America de Sud. Infrastructura hotelieră este extrem de bine dezvoltată, de la resorturi de cinci stele până la pensiuni cochete sau camere de închiriat la localnici. Fiind insulă, Madeira oferă în plan gastronomic toate produsele mării, însă patiseria de aici rămâne pentru totdeauna în memoria culinară a oaspeţilor, dulciurile fiind făcute cu miere şi zahăr din trestie de zahăr.

Porto Santo sau Madeira sunt cele două insule locuite din arhipelag şi fiecare are farmecul ei, deşi pe amândouă veţi găsi esenţialul zonei: peisajele extraordinare, căldura oamenilor şi vinul de Madeira, considerat printre cele mai gustoase din lume.

Locuri frumoase, climă deosebită, oameni calzi, mâncare bună, vin de cea mai înaltă calitate şi deserturi delicioase. Dacă alegeţi Madeira pentru vacanţa aceasta de vară nu veţi fi dezamăgiţi. În plus, arhipelagul are o istorie de secole, ce merită descoperită la faţa locului. Şi un amănunt interesant pentru microbişti: Ronaldo s-a născut în Funchal, este deci madeirez. Vacanţă plăcută şi relaxantă!  

Cele mai citite

Papa Francisc spune că tensiunile și dezbaterile sunt inevitabile într-o societate modernă

Argumentele și tensiunile sunt inevitabile în societatea modernă și nu ar trebui să fie ascunse sub preș, a declarat sâmbătă Papa Francisc, avertizând că...

Evenimente de Noaptea Muzeelor

Evenimentul Noaptea Muzeelor, aflat la a XX-a ediţie, se va desfăşura în România pe tot parcursul zilei de astăzi.La eveniment şi-au anunţat participarea muzee,...

Polonia investește în securizarea şi întărirea frontierei estice. “Am luat decizia de a investi 10 miliarde de zloţi”

Prim-ministrul Donald Tusk a anunțat sâmbătă că Polonia va aloca peste 2 miliarde de euro pentru consolidarea și securizarea frontierei sale estice, aceasta fiind...
Ultima oră
Pe aceeași temă