29.7 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialLocuitorii Zalaului ar putea ramane fara caldura

Locuitorii Zalaului ar putea ramane fara caldura

» Uzina Electrica din Zalau va ramane, din vara acestui an, fara serviciul de distributie a agentului termic, in conditiile in care societatea se afla in insolventa si, ca urmare, nu mai poate obtine licenta de distributie. In aceste conditii, autoritatile locale sunt nevoite sa caute solutii pentru a nu-i lasa fara caldura si apa calda pe cei 800 de abonati casnici si pe cele 58 de institutii publice bransate la sistemul centralizat de termoficare.

Dupa cum sustine radu nistorescu, administratorul public al Zalaului, autoritatile au luat in calcul infiintarea, in cadrul primariei, a unui serviciu care sa preia partea de transport si distributie a agentului termic. "Acest serviciu trebuie creat pana pe data de 1 iunie, cand expira licenta Uzinei Electrice. Suntem in discutii cu conducerea societatii pentru a gasi modalitatea prin care sa infiintam un serviciu specializat", spune oficialul Primariei Zalau. Potrivit lui Viorel Marian, directorul Uzinei Electrice, noua structura va include partea de transport, respectiv conductele prin care circula agentul termic, intretinerea retelelor, distributia si facturarea. Astfel, Uzina va continua sa produca energie termica pe care primaria o va cumpara pentru a o revinde, ulterior, populatiei si institutiilor.

Administratia locala va trebui insa sa gaseasca si resurse financiare pentru sustinerea viitorului departament. "Ramane o problema in cadrul bugetului local, sa vedem cum ne vom incadra din punct de vedere financiar, deoarece Consiliul Local – actionar unic al Uzinei Electrice – va trebui sa sustina acest nou serviciu", a mai spus Radu Nistorescu. El a adaugat ca o parte din angajatii Uzinei Electrice va fi preluata de catre primarie.

Acest lucru pune Primaria Zalau intr-o situatie paradoxala. Pe de o parte, institutia ar trebui sa renunte la o parte dintre angajati, pentru a se conforma hotararii guvernului de reducere a personalului, pe de alta, va fi nevoita sa preia administrarea serviciului de distributie, cu tot cu angajati, pentru a putea asigura furnizarea agentului termic catre zalauani, ceea ce va implica o crestere a numarului de salariati.

Directorul Uzinei Electrice, Viorel Marian, spune ca, desi societatea pe care o conduce se afla in insolventa, separarea serviciului de distributie nu va crea probleme de ordin juridic, legate de scaderea activelor societatii. Uzina Electrica din Zalau a intrat in insolventa in vara anului trecut din cauza datoriilor de peste 25 milioane de lei inregistrate catre bugetul statului, in conditiile in care, de fapt, tot statul este proprietarul Uzinei Electrice. Producatorul de energie termica are, in prezent, aproximativ 160 de salariati.

Cele mai citite

Programul Rabla pentru tractoare primește un buget de 500 milioane de lei

Guvernul României a aprobat finanțarea "Programului de stimulare a înnoirii Parcului național de tractoare și mașini agricole autopropulsate" în anul 2024. Decizia s-a luat prin...

UE vrea să-și dezvolte producția de armament. Firme din Germania pot revitaliza industria de apărare a României

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, fost ministru al Apărării, consideră că industria de apărare din România are șanse să se revitalizeze prin colaborarea cu firme...

Ministerul Finanțelor va împrumuta peste 6 miliarde de lei în luna iunie

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iunie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6,2 miliarde de lei, la care se...
Ultima oră
Pe aceeași temă