22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialInstanţele româneşti, criticate la Bruxelles

Instanţele româneşti, criticate la Bruxelles

Raportul bi­anual al Comi­siei Europe­ne în legătură cu progresele României în justi­ţie, făcut public ieri la Bruxelles, pune din nou în lumină nerealizările Bucu­reştiu­lui. Oficialii CE consideră că  „ultima perioadă electorală a dus la amânarea dezbaterilor parlamentare privind proiectele de Coduri de Procedură Civilă şi Penală, adoptarea acestora reprezentând următoarea etapă vitală în procesul de reformă”. De dimensiuni foarte mici (7 pagini) şi neconţinând nici un fel de anexe tehnice, raportul este unul pur informativ şi nu face nici un fel de recomandări, acestea fiind întotdeauna formulate în concluziile raportului din vară. În vreme ce constată încă din start stagnarea refor­melor din justiţie, raportul lau­dă insistent activitatea DNA şi pe cea a Agenţiei Naţionale de Inte­gritate, ale căror rezultate „au fost consolidate şi extinse”. Întrebat cum explică această contradicţie – absenţa progresului, dar bune rezultate ale celor două agenţii destinate combate­rii corupţiei -, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, a declarat că acolo unde se subliniază absenţa pro­greselor se are în vedere ac­ti­vitatea tribunalelor, care „nu au condamnat din vara anului 2009 încoace nici un

înalt funcţionar”.

„Ar trebui ca arestările şi inculpările să fie urmate de condamnări”, a spus Mark Gray. „Sancţiunile aplicate de instanţe pentru cazu­rile de corupţie la nivel înalt, în an­samblu, par în conti­nua­re prea uşoare, ca în cazurile prece­dente: în jumătate din hotărârile finale de condamnare s-a aplicat pedeapsa minimă, iar în trei sferturi din acestea sancţiunile sunt suspendate”, continuă criticile CE la adresa instanţelor de judecată. De asemenea, raportul atrage atenţia asupra blocajului instituit de sesizările de neconstituţionalitate în cazul derulării unui proces. „În toate cazurile în care erau implicaţi acuzaţi de nivel înalt s-au ridicat cel puţin o dată excepţii de neconstituţionalitate”, subli­niază specialiştii de la Comisia Europeană.

Raportul Comisiei despre Bul­garia conţine mai multe apre­cieri pozitive decât cel despre România, însă, aşa cum subliniază un diplomat român de la Bruxelles care urmăreşte îndeaproape felul în care Comisia monitorizează România şi Bulgaria, remarcele pozitive făcute în cazul Bul­gariei trebuie văzute în lumina faptului că Bulgaria are de făcut mult mai mult decât România. „Pe lân­gă probleme cu restructurarea justiţiei similare cu cele din România, Bulgaria mai are de făcut şi dovada unor progre­se în domeniul combaterii criminalităţii organizate”, au mai spus sursele citate.

Astfel, deşi în cazul ambelor ţări se subliniază faptul că „jurisprudenţa în proce­sele de înaltă corupţie a rămas inconsecventă şi nedisuasivă”, în raportul despre Bulgaria se subliniază că „un asasinat în plină stradă a avut însă loc în ianuarie 2010″.

Cele mai citite

Armata din Republica Democratică Congo a anunţat dejucarea unei tentative de lovitură de stat

Armata din Republica Democratică Congo a anunţat duminică că a dejucat o tentativă de lovitură de stat, la care au participat atât străini, cât...

Ce pensie va avea Traian Băsescu, după ce și-a pierdut îndemnizația de fost președinte

Traian Băsescu a rămas fără îndemnizația de fost președinte în 2022. Astfel, acum va încasa doar pensie de europarlamentar. Fostul președinte liberal nu mai...

Elicopterul președintelui Iranului a aterizat forțat. Nu se cunoaște starea liderului iranian

Elicopterul care îl avea la bord pe președintele Iranului, Ebrahim Rayeesi, a aterizat forțat, iar echipele de salvare fac eforturi să ajungă la locul...
Ultima oră
Pe aceeași temă