16.4 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăSpecialIncident la metroul bucureştean, după ce un tren s-a defectat

Incident la metroul bucureştean, după ce un tren s-a defectat

Mai mulţi călători au fost debarcaţi, luni, din metroul care circula pe magistrala Berceni – Pipera, după ce unul dintre trenurile de metrou s-a defectat în staţia Eroii Revoluţiei, informează Agerpres.

 

‘Azi în jurul orelor 14:45, unul dintre trenurile de metrou aflate în circulaţie pe linia de metrou Berceni-Pipera, în staţia Eroii Revoluţiei, nu şi-a mai putut continua parcursul, necesitând acordarea de tren de ajutor pentru a fi îndrumat în depou. Călătorii aflaţi în trenul defect cât şi călătorii din trenul de ajutor au fost debarcaţi în staţia Eroii Revoluţiei, la peron, fără incidente şi în condiţii de siguranţă’, a spus Gabriel Sburlan, director exploatare Metrorex.

Pe parcursul cuplării şi remorcării trenului defect, circulaţia metroului nu a fost întreruptă, circulându-se pe un singur fir, între staţiile Constantin Brîncoveanu şi Piaţa Unirii 2.

În jurul orei 15:20 circulaţia trenurilor a fost reluată în condiţii normale.

Cele mai citite

Captură de peste 4 milioane euro în portul Constanța. Poliţiştii de frontieră au descoperit 18.000 de parfumuri

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, colaborând cu inspectori de la Biroul Vamal de Frontieră Constanţa, au descoperit un transport impresionant de...

Taylor Swift, comparată cu Madonna, Michael Jackson sau Beatles. Marius Moga: “Cred că este un fenomen”

Taylor Swift este un fenomen global și un adevărat titan în industria muzicală. Cu 14 premii Grammy la activ, dintre care patru pentru albumul...

Reforma poliției americane s-a amânat chiar și la patru ani de la decesul lui George Floyd

Moartea lui George Floyd a devenit un strigăt de mobilizare pentru echitate și justiție rasială, dar patru ani mai târziu, calea spre o reformă...
Ultima oră
Pe aceeași temă