17.7 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialINCENDIU în Bistriţa: Trei case avariate, dintre care una distrusă în totalitate

INCENDIU în Bistriţa: Trei case avariate, dintre care una distrusă în totalitate

Trei case din comuna Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud, au fost cuprinse de un incendiu sâmbătă dimineaţă, una dintre locuinţe fiind distrusă în totalitate, iar celelalte două având avarii la acoperiş, fără să fie înregistrate victime, transmite Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud, Marius Rus, a declarat, sâmbătă, că pompierii au fost anunţaţi, în jurul orei 6.00, că o casă din comuna Dumitra a fost cuprinsă de flăcări.

“În momentul în care s-a ajuns la faţa locului, o casă era afectată aproape în totalitate de incendiu. Este vorba de imobilul care ardea înainte ca pompierii să ajungă la locul intervenţiei. La cea de-a doua casă au fost afectate tavanul şi acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 60-70 de metri pătraţi, în timp ce acoperişul celei de-a treia case a fosta afectat pe o suprafaţă de aproximativ zece metri pătraţi. Nu au fost victime omeneşti. Locatarii acestor case s-au autoevacuat. Am intervenit cu trei autospeciale cu apă şi spumă, iar într-o oră, focul a fost stins”, a declarat Marius Rus.

Potrivit sursei citate, pentru stingerea incendiului au intervenit şi pompierii voluntari din comună, dar şi localnicii.

Cele trei case se aflau una lângă alta, iar focul s-a extins cu repeziciune. Deocamdată nu se cunoaşte cauza incendiului şi nici valoarea pagubelor.


Cele mai citite

Traficanți de droguri prinși la Sibiu. Vindeau cu sume cuprinse între 100 și 140 lei

La data de 28 mai 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Sibiu, au dispus...

Victoria Rusiei va declanșa cel mai mare exod de refugiați din Europa de la Al Doilea Război Mondial

O victorie a Rusiei în Ucraina va declanșa cel mai mare exod de refugiați din Europa de la Al Doilea Război Mondial. Aceasta este una...

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, suportată de companii. Statul le decontează cu întârziere facturile plafonate

Plafonarea prețurilor la gaze și energie a dat peste cap inclusiv afacerile furnizilor care sunt nevoiți să suporte din propriul buget facturile mai mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă