14.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialIncediu puternic în Ilfov, opt hectare de pădure afectate

Incediu puternic în Ilfov, opt hectare de pădure afectate

Un incendiu puternic a izbucnit, duminică, în judeţul Ilfov şi a afectat aproximativ patru hectare de vegetaţie şi opt hectare de pădure, la faţa locului intervenind echipaje ale ISU Ilfov, cu şase autospeciale, scrie Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al ISU Ilfov, Simion Petruş, a declarat că focul afectează trei – patru hectare de vegetaţie şi opt hectare de pădure tânără.

La faţa locului au fost trimise iniţial trei autospeciale, dar din cauza extinderii flăcărilor au mai fost trimise alte trei.

Potrivit lui Petruş, incendiul se dezvoltă, intervenţia fiind îngreunată de vântul puternic şi de lipsa surselor de apă.

La ora transmiterii acestei ştiri, echipajele ISU Ilfov încearcă să lichideze focul, apoi urmând să fie stabilite cauzele izbucnirii incendiului.

Cele mai citite

Prins în flagrant în timp ce transporta o cantitate de  100 grame substanțe psihoactive

La data de 19.05.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Harghita au dispus reținerea pe...

Stupoare în țările occidentale. Lideri din UE transmit mesaje de compasiune după moartea președintelui Iranului

Ceremonia funerară în memoria înalților oficiali iranieni care au murit în accidentul de elicopter din 19 mai 2024, în frunte cu președintele Ebrahim Raisi,...

Curtea Penală Internațională cere arestarea șefilor Hamas dar și a premierului Netanyahu

Curtea Penală Internațională (CPI) cere arestarea principalilor lideri ai grupării Hamas dar și a premierului Israelului, Benjamin Netanyahu. Karim Khan, procurorul șef al CPI, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă