Paradisul unora e, adesea, iadul celorlalţi sau seamănă bine cu el şi viceversa.
Nu demult, un prieten a postat pe Facebook o poză ilustrând interiorul unei mari biblioteci din Vest: numai rafturi cu cărţi cât vezi cu ochii, etajate frumos până la tavanul înalt, boltit. Dedesubt, respectivul a scris: „acesta este paradisul“. Persoana e, bineînţeles, un intelectual decadent, un şoarece de bibliotecă, un incapabil să trăiască „realitatea“ zilelor noastre şi care speră că va fi compensat „dincolo“ printre cărţi demodate… Empatizând, îi dorim, când va fi să fie, lectură plăcută şi eternă.
Nu e de mirare, fireşte, că „dincolo“ ni se înfăţişează drept o împlinire cu asupră de măsură a ceea ce suferim că ne lipseşte aici: de exemplu, pentru cei care au scris Biblia – păstori ducându-şi viaţa într-o climă aridă şi caldă – paradisul e o oază răcoroasă la „loc de verdeaţă“, udată de izvoare şi umbrită de pomi roditori sub care ei zac, în timp ce oile le pasc pe imaş. Acestui cadru idilic de bază musulmanii i-au adăugat munţii de pilaf şi bine cunoscutele şi etern feciorelnicele hurii. Ferească Dumnezeu însă ca pe nordicii vikingi să-i trimiţi, după o moarte eroică, pe o păşune alături de oi: asta ar fi fost pentru ei Iadul şi ar însemna că dispeceratul ceresc e defect. Paradisul lor era Valhalla – o sală încălzită de un cămin uriaş în care troznesc în foc buşteni; în mijloc e o masă lungă la care eroii devorează fără răgaz friptane şi înghit infinite beri, în timp ce afară domneşte un ger năpraznic şi fără sfârşit. Iar huriile sunt înlocuite de blondele valkyrii…
De aici o observaţie importantă: paradisul unora e, adesea, iadul celorlalţi sau seamănă bine cu el şi viceversa. Pentru omul Bibliei, Iadul e un cuptor încins, Gheena, dimpotrivă, pentru omul Nordului – el e un frig straşnic. Cât despre omul Dâmboviţei, să dăm un exemplu convingător şi în ceea ce-l priveşte: dacă va păcătui, Vanghelie riscă să ajungă locatar tocmai în imensa bibliotecă universitară despre care vorbeam şi, vai de el!, acolo va fi „tremur şi scrâşnirea dinţilor“!
Odată această demonstraţie făcută, aşadar, să ne întrebăm unde vor ajunge alţi politicieni ai noştri, dacă Domnul se va îndura de ei – ceea ce şi sperăm, deşi nu avem certitudini. Avem ambiţia să răspundem la întrebarea aceasta cu oarecare siguranţă, măcar în unele cazuri.
Cu Crin e cel mai uşor: odată ajuns „dincolo“, încununat de merite şi virtuţi, i se va pune la dispoziţie un pat imens; iar pe toate cearceafurile va sta scris cu litere frumos caligrafiate „jos Băsescu“!
Acesta, la rândul lui, când va trece de poarta Raiului, va fi făcut pe loc căpitan al unui vapor pe care va scrie „Biruinţa asupra tonomatelor“; vasul va fi mare cât China şi Rusia la un loc – asta pe puţin. Şi în paradisul lui vor fi hurii – sau valkyrii, dacă preferaţi – nu-i nevoie să precizăm cu cine vor semăna.
Continuarea în Revista 22
