14.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialHugo Chavez pleacă din nou în Cuba pentru chimioterapie

Hugo Chavez pleacă din nou în Cuba pentru chimioterapie

Preşedintele venezuelan, Hugo Chavez, a plecat sâmbătă în Cuba, însoţit de omologul său bolivian Evo Morales, anunţând că va urma o a patra serie de şedinţe de chimioterapie, relatează AFP, citat de Mediafax.

“Plecăm în Cuba. Evo Morales, îţi mulţumesc pentru vizită. Acum, tu mergi în Cuba şi apoi vei merge la Naţiunile Unite, la o adunare generală care va fi foarte interesantă. Eu voi începe cel de-al patrulea ciclu de chimioterapie la Havana”, a spus Chavez.

“Eu plec spre Cuba (…), voi termina controalele medicale, iar mâine dimineaţă devreme (duminică – n.red.) voi începe al patrulea ciclu de chimioterapie. Cel mai probabil, va fi ultimul înainte de a spune adio ameninţării cancerului”, afirmase el în cursul zilei de sâmbătă, la primirea lui Morales.
Înainte de a părăsi Venezuela, Chavez a afirmat că preşedintele bolivian se va întâlni la Havana cu liderul cubanez Raul Castro şi cu fratele acestuia, Fidel.

El a adăugat că tratamentul său se va încheia la jumătatea săptămânii viitoare şi că va rămâne probabil cinci zile în Cuba.

Chavez, în vârstă de 57 de ani, a fost operat, în iunie, la Havana, pentru extirparea unei tumori maligne în zona pelviană, iar ulterior a urmat mai multe şedinţe de chimioterapie în Cuba şi Venezuela.

Aflat la putere din 1999, Chavez a anunţat săptămâna trecută că va fi “complet restabilit” până la începutul lunii decembrie, când va găzdui un summit al Comunităţii statelor latino-americane şi din Caraibe. Întâlnirea, programată iniţial pentru luna iulie, a fost amânată din cauza stării sale de sănătate.

Cele mai citite

Momente emoționante pe Anfield! Jurgen Klopp s-a despărțit de FC Liverpool cu o victorie

FC Liverpool a câştigat cu scorul de 2-0 în faţa lui Wolverhampton și a terminat pe poziția a treia în Premier League. La ultimul...

Erdogan a decretat doliu național după moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat luni o zi de doliu naţional după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează...

Zelenski critică lentoarea deciziilor aliaților occidentali privind ajutorul pentru Ucraina

Aliaților occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii cheie privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un interviu...
Ultima oră
Pe aceeași temă