29.7 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialHorea Uioreanu a fost transferat la Penitenciarul Gherla

Horea Uioreanu a fost transferat la Penitenciarul Gherla

Horia Uioreanu, președintele suspedant al CJ Cluj, trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupție, a fost transferat, joi, din arestul Poliției Județene Cluj în Penitenciarul de Maximă Siguranță Gherla, informează Mediafax.

Alături de acesta, și Ioan Bene şi Vasile Pogăcean au fost duşi în cursul zilei de joi şi au fost cazaţi în secţia de arest preventiv a penitenciarului Gherla.

"Cei trei au fost aduşi la Gherla din arestul IPJ Cluj, au fost cazaţi în secţia de arest preventiv a penitenciarului, iar în următoarele 21 de zile vor fi în perioada de carantină şi vor sta separat de ceilalţi deţinuţi", a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Gherla, Dan Donciu, conform Mediafax.

"În arestul Poliţiei sunt ţinuţi până când dosarul este trimis în judecată, lucru care s-a întâmplat deja. Acum vor sta în Penitenciarul Gherla în perioada de carantină, apoi vor fi mutaţi pe secţia de prevenţie, adică nu vor fi scoşi la muncă", a declarat avocatul lui Horea Uioreanu, Tiberiu Ban.

Conform unor surse din interiorul Penitenciarului Gherla, Horea Uioreanu, Ioan Bene şi Vasile Pogăcean vor sta în aceeaşi cameră, unde vor avea un televizor. Cei trei inculpaţi au dreptul la patru vizite pe lună şi pot primi lunar un pachet cu produse alimentare în greutate de maximum zece kilograme. La acesta se poate adăuga o cantitate de maximum şase kilograme de fructe şi legume şi 20 litri de apă minerală şi băuturi.

Luni, Horea Uioreanu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Cluj, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru trei infracţiuni de luare de mită, din care două în formă continuată (10 acte materiale, respectiv 7 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator, în formă continuată (2 acte materiale) şi complicitate la spălare de bani.

Horea Uioreanu, Ioan Bene şi Vasile Pogăcean au fost arestaţi preventiv în 29 mai, iar Tribunalul Cluj le-a prelungit, miercuri, arestul preventiv cu încă 30 de zile.

Cele mai citite

Ministerul Finanțelor va împrumuta peste 6 miliarde de lei în luna iunie

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iunie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6,2 miliarde de lei, la care se...

Donald Trump și-a făcut cont pe TikTok și a strâns peste un milion de urmăritori foarte repede

La câteva ore după ce s-a alăturat TikTok, candidatul republican la președinție Donald Trump a atras peste 1,3 milioane de adepți pe platforma de...

CEDO obligă statul român să plătească despăgubiri de 7500 de euro unei femei transgen

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a aprobat o decizie care obligă statul român să plătească despăgubiri de 7500 de euro, plus cheltuieli de...
Ultima oră
Pe aceeași temă