22.4 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialGALATENII VOR AVEA "FINALA PENTRU INTERTOTO" CU GLORIA BISTRITA

GALATENII VOR AVEA “FINALA PENTRU INTERTOTO” CU GLORIA BISTRITA

Echipa condusa de Petre Grigoras s-a apropiat de Gloria lui Sabau si, daca o invinge in meci direct, are cele mai mari sanse sa mearga in Cupa Intertoto.
Gloria Bistrita joaca azi, de la ora 18, in direct la National TV, ultimul meci al rundei, cel cu CFR Cluj, si daca nu pierde poate urca pe locul 5 al clasamentului.

Neinvinsa pe teren propriu de la inceputul lunii noiembrie anul trecut, Otelul Galati a provocat campioanei Dinamo cea de-a doua infrangere in acest sezon si continua cursa pentru obtinerea participarii in Cupa UEFA Intertoto. Desi dinamovistii au condus cu 1-0 dupa doar doua minute de la startul partidei, prin golul lui Danciulescu, gazdele au intors scorul prin dubla lui Emil Jula, jucator care a marcat sapte goluri in ultimele trei partide ale galatenilor. In ciuda succesului, antrenorul Otelului, Petre Grigoras, s-a aratat nemultumit de arbitrajul lui Augustus Constantin, nimeni altul decat fiul sefului arbitrilor, Gheorghe Constantin. "Ne bucura aceasta victorie pentru ca, totusi, am invins campioana. Pe de alta parte sunt extrem de suparat fiindca, din cei cinci jucatori care erau la limita cartonaselor, patru au primit la meciul de azi cartonase galbene si nu vor putea evolua la Bistrita etapa viitoare. Au fost niste decizii care m-au lasat cu gura cascata", a rabufnit la final Grigoras. Antrenorul galatean a gasit si solutia pentru a inlocui jucatorii suspendati sau accidentati: "Am opt absenti pentru meciul de la Bistrita, unde cred ca va trebui sa-i folosesc pe domnul presedinte Marius Stan sau pe ceilalti oficiali, Tofan ori Anghelinei", a spus tehnicianul echipei de la Dunare. "Nu stiu daca au fost intamplatoare aceste cartonase, dar e curios cum se nimereste ca patru dintre cei sanctionati nu vor putea juca in meciul de la Bistrita, o partida decisiva pentru un loc de Cupa Intertoto", s-a plans si Marius Stan, presedintele clubului galatean.

Accidentari inainte de… petrecere
Antrenorul Mircea Rednic a declarat, dupa meciul pierdut de Dinamo, cu scorul de 1-2, in fata echipei Otelul, ca galatenii au meritat victoria si ca el s-a temut cel mai mult de eventualele accidentari deoarece saptamana viitoare este programata o… mare petrecere. "Felicit adversara si cred ca a meritat victoria. Jucatorii mei au fost formidabili, dar nu pot sa le cer prea mult in conditiile in care obiectivul a fost deja indeplinit. Am dat posibilitatea si altor jucatori sa evolueze si o voi face si in meciurile urmatoare. N-am fost aici in vacanta, dar recunosc ca cel mai mult m-am temut de eventuale accidentari pentru ca saptamana viitoare avem programata o mare petrecere si noi ne pregatim pentru aceasta. Ii felicit pe Grigoras si echipa lui, despre care cred ca merita sa ne reprezinte in Cupa UEFA-Intertoto", a spus Rednic.
La meciul de la Galati a fost prezent, dintre oficialii dinamovisti, doar actionarul Vasile Turcu, iar Rednic a justificat absenta altor conducatori prin faptul ca acestia "pregatesc petrecerea".

Azi are loc ultimul meci al rundei, CFR Cluj – Gloria Bistrita. Prefatand jocul, tehnicianul clujenilor, Cristiano Bergodi, a declarat ca CFR este singura echipa care a ajuns pe unul dintre primele locuri din clasament fara jocuri de culise. "Am jucat curat, curat, curat si mai avem un mic pas pentru a obtine un mare rezultat. Suntem aproape de un obiectiv foarte important si ar fi pacat sa nu il realizam. Cine se gandea la inceputul campionatului ca CFR se va bate cu Steaua si Rapid?", a afirmat Bergodi.
Intrebat daca nu vor juca mai lejer clujenii in cazul in care Rapid va fi invinsa, duminica, in meciul cu Unirea Urziceni, tehnicianul italian a spus: "Daca Rapid nu castiga, luni va fi razboi. Sigur, in interes sportiv. Pentru noi este important sa obtinem cele trei puncte de luni si cele noua care mai sunt puse in joc", a explicat Bergodi, care a mentionat ca deocamdata nu vrea sa vorbeasca de o prelungire a contractului sau.

ACUZATII

Arbitrul Hategan a fost baut?!
Formatia Pandurii Targu-Jiu a suferit cea de-a patra infrangere consecutiva in fata lui FC Vaslui, scor 1-2, la capatul unui meci extrem de tensionat, pe parcursul caruia arbitrul de centru Ovidiu Hategan din Arad a aratat jucatorilor gazda nu mai putin de 6 cartonase galbene si doua cartonase rosii. "Arbitrul central mirosea a alcool", a declarat la final capitanul echipei Pandurii, Florin Stanga, in timp ce fundasul Ionut Dragomir a spus: "Mirosea a alcool de la o posta, ne-au confirmat si adversarii." Finalul intalnirii de la Tg. Jiu i-a gasit pe antrenorii gazdelor, Eugen Neagoe si Sebastian Moga, rafuindu-se cu "cavalerii fluierului", cei doi fiind indepartati cu greu de langa brigada de arbitri doar atunci cand pe teren a coborat presedintele "minerilor", Marin Condescu.

Cele mai citite

Polițiștii rutieri vor avea un cod de conduită obligatoriu în relația cu șoferii

Polițiștii rutieri din România vor trebui să respecte un cod de conduită specific în relația cu șoferii. Această obligație este inclusă într-un proiect de lege...

Europarlamentarul Eugen Tomac despre alegerile din România: “Un milion de voturi anulate și mii de procese verbale măsluite”

Europarlamentarul Eugen Tomac, președintele PMP, susține că la alegerile din 9 iunie 2024, în România s-au consemnat "un milion de voturi anulate și mii...

SUA, Canada și Marea Britanie demască intențiile Rusiei de a influența alegerile din Republica Moldova

SUA, Canada și Marea Britanie avertizează că Rusia vrea să influențeze alegerile din Republica Moldova, din anul 2024, pentru a instala un candidat pro-rus...
Ultima oră
Pe aceeași temă