16 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialFuji - simbolul Japoniei

Fuji – simbolul Japoniei

La Tokio deja cireşii încep să îmbobocească însă nu acesta este motivul vizitei de săptămâna aceasta în Ţara Soarelui Răsare. Mergem acolo pentru a admira una dintre instituţiile japoneze: muntele FUJI.

Acoperit de zăpadă aproape 6 luni pe an, Fuji se află în apropierea capitalei, Tokio, şi este foarte uşor de vizitat de către iubitorii de na­tură sau de cei ce vor să bifeze în agenda lor marile monumente naturale ale lumii. Există excursii organizate care îi duc pe turişti direct de la aeroport până la a cincea oprire pe munte în drumul spre vârf. Şi de aici începe distracţia.

Muntele Fuji este descris ca un vulcan activ cu posibilitate redusă de erupţie (vulcanul Fuji a erupt ultima dată între 1707 şi 1708, mai precis între lunile decembrie şi ianuarie ale acelor ani). Anual este vizitat de peste 200.000 de turişti japonezi şi străini care îşi dedică întreaga vacanţă excursiei pe munte. Excursie care în mod normal nu ar trebui să dureze mai mult de o zi – aproximativ opt ore la urcare şi, apoi, cinci ore pentru coborâre -, însă cei care ajung până aici îşi rezervă mult timp pentru fotografii, pentru a surprinde vârful muntelui la răsărit, la asfinţit şi în diverse alte perioade ale zilei (imaginea vulcanului Fuji la asfinţit sau cu o glugă de zăpadă apare în majoritatea imagi­nilor ce însoţesc orice descriere a Japoniei).

Iar infrastructură pentru o vacanţă pe muntele Fuji există. Pe­ri­oada cea mai populară de drumeţie este între iulie şi august, când toate cabanele şi casele de oaspeţi răspândite pe munte sunt deschise şi îşi aşteaptă clienţii. Există tururi organizate cu ghid şi trasee bine stabilite care pot costa între 200 şi 2.000 de dolari, în funcţie de gradul de confort ales pentru cazare, dar şi de durata expediţiei. Tra­se­ele pot începe de la baza muntelui, dar, aşa cum am spus, există autobuze care duc turiştii până la cea de-a cincea oprire în drumul spre vârf. Drumul pe munte este pitoresc şi e o experienţă în sine.

La baza muntelui sunt cinci lacuri care oglindesc cerul, creând senzaţii ciudate de suspendare în aer. Pădurea de la baza muntelui se spune că ar fi populată de creaturi fantastice, iar faptul că este unul din locurile preferate de sinucidere ale japonezilor contribuie la aura de mister (pădurea Aokigahara, de la poalele muntelui, este al doilea loc din lume ca frecvenţe ale sinuciderilor; pe primul loc este po­dul peste golful din San Francisco). Pe lângă drumeţia propriu-zisă, turiştii se pot angaja în alte activităţi precum pa­raglidingul sau alpinismul. Totuşi, principala satisfacţie a unei vizite la muntele Fuji sunt pozele făcute acolo, bucuria de a fi văzut şi fotografiat însuşi simbolul Japoniei.

Şi un ultim sfat: pregătiţi-vă haine groase chiar dacă vizita voastră e în mijlocul verii. Temperaturile nu trec de 18 grade în timpul zilei, iar noaptea se răceşte considerabil.

Cele mai citite

Israelul face un abuz grav asupra Associated Press: i-a închis transmisiunea în direct a acesteia pe tema evenimentelor din Fâşia Gaza

Associated Press a anunţat că oficiali israelieni au confiscat o cameră video şi echipament de emisie aparţinând agenţiei de presă şi au închis transmisiunea...

Israelul face un abuz grav asupra Associated Press: i-a închis transmisiunea în direct a acesteia pe tema evenimentelor din Fâşia Gaza

Associated Press a anunţat că oficiali israelieni au confiscat o cameră video şi echipament de emisie aparţinând agenţiei de presă şi au închis transmisiunea...

Alina Gorghiu salută că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, din dosarul privind accidentul din localitatea 2 Mai, va fi transferată

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a salutat faptul că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, care avea în soluţionare la Judecătoria Mangalia dosarul privind accidentul din localitatea...
Ultima oră
Pe aceeași temă