12.4 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialFlorile olandeze se ofilesc la graniţă

Florile olandeze se ofilesc la graniţă

Cel puţin 12 tiruri cu flori din Olanda, în valoare de aproximativ 300.000 de euro, erau oprite ieri la intrarea în ţară, în aşteptarea unor teste care să determine dacă sunt sau nu contaminate cu o bacterie despre care nu se ştie încă nimic.

 

Toate transporturile de flori, seminţe şi bulbi de flori din Uniunea Europeană au fost trase pe dreapta la punctele de frontieră din nord-vestul ţării, după ce un control de rutină făcut asupra unui tir care aducea marfă din Olanda a ridicat suspiciuni în privinţa substanţelor aflate în câteva cutii. Verificarea a fost făcută la cererea autorităţilor fitosanitare, iar până ieri după-amiază au fost oprite la intrarea în ţară 12 tiruri cu flori provenind din Uniunea Europeană, a declarat pentru România liberă purtătoarea de cuvânt a ANAF, Sabina Zereş.

Toate transporturile au fost verificate şi au fost colectate mostre pentru a fi analizate. Timp de încă două sau trei zile, până când se vor afla rezultatele testelor de laborator, nici un tir cu flori şi seminţe de flori nu va intra în ţară. Şeful Gărzii Financiare din Bihor, Călin Gal, a precizat că şase tiruri erau oprite ieri la vămile din judeţ şi că, pentru cinci dintre ele, rezultatele preliminare ale analizelor arată prezenţa unor “bacterii periculoase pentru sănătate”. Pe de altă parte, Elena Leaotă, directorul Agenţiei Naţionale Fitosanitare din cadrul Ministerului Agriculturii, spune că toate transporturile de flori sunt verificate în timpul unui control de rutină, dar că “nu sunt informaţii privind existenţa unui anumit tip de organism de carantină”. 

Florarii nu mai au marfă

Oprirea tirurilor din Olanda la frontieră i-a lăsat pe florari cu tarabele goale. „Ieri, un singur angrosist mai avea flori”, spune Florin Georgescu, preşedintele Asociaţiei Florarilor. Dacă tirurile vor sta în vamă până mâine seară, şi marfa din ele se va strica, pentru că florile stau deja de câteva zile în frigidere şi se vor ofili la primul contact cu căldura. Georgescu estimează valoarea produselor oprite la graniţă la aproximativ 300.000 de euro.

Potrivit şefului Asociaţiei Florarilor, 90% din florile importate în România vin din Olanda, iar restul de 10%, din Turcia, Columbia, China sau Thailanda. Anul trecut au fost importate flori în valoare de peste 20 milioane de euro.   

Monica Bonea
Monica Boneahttp://monica-bonea
Monica Bonea, editor Rl online
Cele mai citite

Cristian Vasilcoiu, secretar de stat Ministerul Muncii: Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale

Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale iar formula care va fi stabilită va ţine cont, printre altele, de nivelul...

Erdogan a decretat doliu național după moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat luni o zi de doliu naţional după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează...

Benjamin Netanyahu este „dezgustat” de mandatul de arestare cerut de către procurorul-şef al CPI Karim Khan

Premierul israelian Benjamin Netanyahu anunţă luni că ”respinge cu dezgust” mandate de arestare cerute de către procurorul-şef Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, atât...
Ultima oră
Pe aceeași temă