26 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăSpecialFiul omului de afaceri Dan Adamescu, arestat la Londra. Avocat: Alexander Adamescu...

Fiul omului de afaceri Dan Adamescu, arestat la Londra. Avocat: Alexander Adamescu a fost la dispoziția autorităților

Fiul omului de afaceri Dan Adamescu, pe numele căruia fusese emis în lipsă un mandat de arestare, a fost identificat luni seară, la Londra, iar în prezent se află în custodia poliţiei londoneze, informează Agerpres.

Pe de altă parte, avocatul lui Alexander Adamescu a declarat, la Antena 3, că că Alexander Adamescu nu s-a ascuns în Londra, ci a informat autoritățile engleze că se află la dispoziția lor. Avocatul a subliniat că Alexander Adamescu nu este cetățean român și că locuiește în Marea Britanie.

Nu a fost nici gasit, nici prins. A stat mereu la dispozitia autoritatilor din Londra. Mandatul a fost emis pe 4 sau 5 mai si din cauza procedurilor mandatului european de arestare a durat mai bine de o luna pana la decizia de azi. Partea cu prins sau gasit este nereala. Nu am comunicat in spatiul public asta. Procurorul sef al DNA a afirmat ca se cunoaste unde se afla Alexandru Adamescu. Vom afla in scurt timp daca Alexandru va fi extradat sau nu. Repet: s-a aflat in permanenta la dispozitia autoritatilor din Anglia. El nu a plecat din Romania odata cu inceperea acestui dosar”, a declarat avocatul său.  

Procurorii DNA au înaintat, în luna martie, Tribunalului Bucureşti propunerea de arestare în lipsă a omului de afaceri Bogdan Alexander Adamescu, acuzat de două infracţiuni de dare de mită. 

Potrivit DNA, în cursul lunilor iunie şi decembrie 2013, Bogdan Alexander Adamescu, împreună cu tatăl său, a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro respectiv 23.000 lei magistraţilor Stanciu Ion şi Rovenţa Elena, judecători la Tribunalul Bucureşti – Secţia VII Civilă pentru ca în schimb aceştia să dispună, în dosare privind procedura insolvenţei, soluţii favorabile unora dintre societăţile la care acţionar era Dan Adamescu. 

“Până în prezent, procurorii anticorupţie au făcut numeroase demersuri pentru a asigura prezenta inculpatului în faţa organelor judiciare, însă acesta a urmărit tergiversarea cercetărilor faţă de el şi în final sustragerea de la urmărirea penală. (…) La data de 25 martie 2016, procurorii au înaintat Tribunalului Bucureşti referatul cu propunere de arestare preventivă în lipsă a inculpatului Adamescu Bogdan Alexander, pe o perioadă de 30 zile, de la data punerii în executarea a mandatului de arestare preventivă”, informa DNA. 

Potrivit sursei citate, respectivul dosar s-a constituit ca urmare a disjungerii dintr-o cauză penală în care au fost trimişi în judecată patru judecători din cadrul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a civilă, în legătură cu pretinderea şi primirea unor sume de bani şi bunuri în schimbul favorizării unor interese de afaceri.

 

Cele mai citite

Marea Britanie și-a demis ambasadorul din Mexic pentru o glumă cu o armă de asalt

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost concediat după ce a îndreptat o armă semi-automată spre un angajat local al ambasadei, potrivit spotmedia.ro. Un clip...

Ana-Maria Brânză, mesaj trist, dar realist: Este o reuşită faptul că avem un sportiv calificat, pe floretista Mălina Călugăreanu, la Jocurile Olimpice de la...

Fosta campioană olimpică, mondială şi europeană Ana-Maria Brânză a declarat, sâmbătă, că toată lumea trebuie să accepte că pentru scrima românească este o reuşită...

Netanyahu spune că nu poate exista o încetare permanentă a focului în Gaza până când Hamas nu va fi distrus

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că nu va exista o încetare permanentă a focului în Gaza până când capacitățile militare și de guvernare...
Ultima oră
Pe aceeași temă