22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialFanfara, trimisă "la produs" din cauza crizei

Fanfara, trimisă “la produs” din cauza crizei

Din cauza sărăciei prognozate şi anul viitor în bugetul local al Băii Mari, până şi Fanfara Municipală va trebui să suporte reculul crizei economice. Astfel, anul viitor, singura fanfară din municipiul de reşedinţă al Maramureşului va fi plătită doar pentru 13 concerte ocazionate de diferite sărbători, precum şi pentru cel mult două concerte de promenadă pe lună.

Dacă şi în 2010 numărul concertelor-eveniment au fost limitate, concertele de promenadă, care au loc în Parcul Municipal, în zilele de duminică, erau până acum nelimitate şi constituiau un mijloc prin care instrumentiştii îşi asigurau un venit aproape decent.

Listă săracă de concerte

Conform noii decizii, fanfara va concerta cu ocaziile Unirii Principatelor, Ziua Europei, Ziua Drapelului, Ziua Imnului, Sărbătoarea Castanelor, Ziua Armatei, Ziua Naţională, Ziua Revoluţiei şi altele. „Pentru prestaţiile sale, un instrumentist al fanfarei băimărene va primi de la bugetul local cel mult 600 de lei pe lună, iar dirijorul va fi remunerat cu 750 de lei lunar”, spun consilierii locali. Decizia reducerii bugetului fanfarei băimărene a fost luată printr-un vot unanim al Consiliului Local Baia Mare, însă consilierii au lăsat o portiţă deschisă pentru ca oamenii să aibă macar posibilitatea să concerteze şi pentru persoane fizice sau firme. Fanfara Municipală s-a înfiinţat în urmă cu şase ani şi are 21 de instrumentişti.

Cele mai citite

Elicopterul președintelui Iranului a aterizat forțat. Nu se cunoaște starea liderului iranian

Elicopterul care îl avea la bord pe președintele Iranului, Ebrahim Rayeesi, a aterizat forțat, iar echipele de salvare fac eforturi să ajungă la locul...

Accident suspect în apele teritoriale românești. O navă dinspre Ucraina a ciocnit un alt vas dar și-a continuat drumul până în Bulgaria

O navă care plecase din Ucraina, purtând pavilionul Insulelor Comore, a ciocnit un vas sub pavilionul Tanzaniei, în apele teritoriale românești, în dreptul orașului...

Declarația unică 2024: Schimbări în taxarea veniturilor extrasalariale

Veniturile din activități independente trebuie declarate până pe 27 în Declarația unică 2024. Cei care completează formularul, pot dona până la 3,5% din impozitul...
Ultima oră
Pe aceeași temă