14.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialExportatorii au ieşit din criză

Exportatorii au ieşit din criză

Exporturile în primele 11 luni ale anului trecut au depăşit nivelul din anii anteriori crizei. Şi 2011 va fi un an de creşteri pentru exportatori.

Estimările Institutului Naţional de Statistică (INS) indică pentru perioada 1 ianuarie-30 noiembrie 2010 exporturi de aproape 34 miliarde euro. Pentru comparaţie, în 2008 exporturile au însumat 33,6 miliarde euro, iar în 2007 s-au situat la valoarea de aproape 30 miliarde euro. În 2009, an marcat de criza economică, exporturile româneşti au fost cu peste 7 miliarde euro mai mici decât pe totalul celor 11 luni ale anului 2010.

Recuperare totală

Reprezentanţii asociaţiilor patronale ale exportatorilor şi importatorilor consideră că nivelul exporturilor atins în primele 11 luni ale anului trecut arată „o recuperare totală a pierderilor înregistrate în perioada crizei”. De asemenea, secretarul general al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR) afirmă că „exportatorii au ieşit din criză”.

„În doar 11 luni ale anului trecut, s-a reuşit, pe ansamblu, efectuarea de exporturi cât pentru un an întreg dinaintea crizei. Cifra de 34 miliarde euro avansată de Statistică pentru 11 luni este echivalentul a ceea ce s-a estimat pentru întreg anul 2010 prin programul de guvernare. De aceea putem afirma că exporturile au ieşit din criză la sfârşitul lunii noiembrie. Putem discuta de o recuperare totală în domeniul exporturilor româneşti”, ne-a declarat Mihai Ionescu.

Luând în calcul exporturile extracomunitare realizate în ultima lună a anului trecut şi faptul că acestea sunt un barometru în ansamblul total al exporturilor, reprezentând aproape o treime, rezultă că pentru întreg anul 2010 exporturile se vor situa în intervalul 36-37 miliarde euro. Pentru anul în curs, estimările pentru exporturile totale sunt de circa 40 miliarde euro.

Urmează un an cu creşteri

Dacă vom asista la creşteri ale accesărilor de fonduri UE, e posibil ca, pe termen scurt, să fie afectată negativ balanţa comercială, însă pe termen mediu şi lung efectul va fi benefic, consideră reprezentantul ANEIR.

„Creşterea va continua şi în 2011. Estimăm pentru acest an exporturi de 40 miliarde euro şi importuri de 50 miliarde euro, deci un deficit de 10 miliarde euro. Dacă va creşte volumul fondurilor UE accesate, vom asista, pe termen scurt, la o creştere în special a importurilor de echipamente. Într-adevăr, balanţa comercială va fi afectată negativ pe termen scurt, dar se va da şansa creşterii de exporturi, după care va rezulta o reducere a importurilor de bunuri de consum. Pe termen mediu, efectele vor fi pozitive”, a spus Mihai Ionescu. În sectorul comerţului internaţional cu bunuri, perioada de scăderi cauzate de criza economice că fost noiembrie 2008-octombrie 2009. Comprimarea cea mai puternică a exporturilor a fost înregistrată în ianuarie 2010, cu o cifră de doar 3,2 miliarde euro, însă în această lună apar în fiecare an scăderi importante din cauza reducerii de activităţi în toate domeniile economice.

Criza a avut ca rezultat în România ieşirea de pe piaţă a aproape 40% din firmele de profil, peste 10.000 de companii suspendându-şi activitatea sau intrând în faliment.

Dacă în unele domenii precum materialele de construcţii şi sticla au fost scăderi importante la export, în alte sectoare s-au înregistrat creşteri explozive, de exemplu la medicamente (creşteri cu 300%), echipamente telefonice (Nokia) şi confecţii navale.

Cele mai citite

Dacian Cioloș a declarat că nu are prea mari emoţii cu privire la viitoarea majoritate din Parlamentul European

Europarlamentarul Dacian Cioloș a declarat, luni, la Ploiești, că nu are "prea mari emoții" cu privire la viitoarea majoritate din Parlamentul European. El s-a...

Dacian Cioloș a declarat că nu are prea mari emoţii cu privire la viitoarea majoritate din Parlamentul European

Europarlamentarul Dacian Cioloș a declarat, luni, la Ploiești, că nu are "prea mari emoții" cu privire la viitoarea majoritate din Parlamentul European. El s-a...

Băncile, sancționate ca urmare a războiului din Ucraina. Reprezentanții lor spun că se confruntă cu provocări fără precedent

După ce americanii au anunțat că vor trece la sancționarea grupului austriac Raiffeisen, din cauza afacerilor extinse din Rusia, la câteva zile Rusia a...
Ultima oră
Pe aceeași temă