32 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialANALIZĂ EXAMEN TITULARIZARE 2015. Cum se explică rezultatele slabe ale viitorilor profesori

ANALIZĂ EXAMEN TITULARIZARE 2015. Cum se explică rezultatele slabe ale viitorilor profesori

EXAMEN TITULARIZARE 2015. Rezultatele slabe la examenul de titularizare din acest an, pe care l-au promovat doar 7.649 de profesori din cei 20.570 care au participat, se explică prin pregătirea insuficientă a candidaților care nu au reușit să rezolve subiecte de dificultate medie.

La fel ca în anii trecuţi, subiectele de la examenul de titularizare au avut un grad de dificultate mediu, a declarat pentru România liberă, șeful Biroului de presă al Ministerului Educației, Daniel Tomoni.

Profesorii cu experiență consultați de Rl sunt de acord că exigența de la acest examen este în conformitate cu cerinţele societăţii de a avea profesori bine pregătiţi.

Exigenţa selecţiei

„Vorbim despre o selecţie riguroasă, exigentă, care răspunde cerinţelor societăţii, de profesori bine pregătiţi”, a spus preşedintele Federația Sindicatelor din Educație (FSE) „Spiru Haret“, Marius Nistor.

Citeşte şi: REZULTATE EXAMEN TITULARIZARE 2015. Topul județelor cu cea mai mică rată de promovare

De asemenea, profesorul de management în construcţii la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Dan Şumălan, consideră că exigenţa examenului este de lăudat. „Numărul mic de candidaţi care au obţinut peste 7 la examenul de titularizare se poate explica prin gradul de dificultate, care a fost ridicat, din câte am auzit, dar şi de pregătirea insuficientă a profesorilor”, a explicat Şumălan.

Totodată, secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Constantin Rada, consideră că procentul celor care au obţinut peste nota 7 la examenul de titularizare este unul normal. ”Să nu uităm că Universităţile scot absolvenţi pe bandă rulantă, dar nu sunt toţi apţi”, a mai precizat el.

Diferenţa dintre numărul de promovaţi şi numărul de posturi vacante

Citește și: REZULTATE EXAMEN TITULARIZARE 2015. Ce note au obținut profesorii în fiecare județ în parte

„Nu cred că se pot da posturi pentru toată lumea. Locurile de muncă depind de numărul de elevi”, a spus preşedintele FSE “Spiru Haret”, Marius Nistor.

Diferenţa dintre numărul de candidaţi care au promovat examenul de titularizare, 7.649, şi numărul de locuri la catedră, 4.189, este una decentă, potrivit șefului Biroului de presă al Ministerului Educației.

“Ei nu au promovat un examen, ci au concurat pentru obţinerea unor posturi. Dacă ar fi mai multe posturi vacante decât concurenţii cu note peste 7 la examenul de titularizare, atunci acestea ar putea fi ocupate şi de cei care au obţinut note sub 7”, a explicat secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ. 

O nouă modalitate de departajare

Pentru departajarea candidaţilor cu rezultate egale pentru ocuparea locurilor de muncă, profesorul Dan Şumălan crede că ar fi bine să existe o stagiatură pentru tinerii profesori, înainte de examenul de titularizare.

„Atât în timpul şcolii, cât şi la master, cei care îşi doresc un loc la catedră ar trebui să se implice mai mult în şcoală, să meargă să facă o stagiatură, iar apoi rezultatele de acolo – olimpici pe care i-au pregătit sau numărul de elevi pe care i-a împiedicat să abandoneze şcoala – să fie criterii de departajare la ocuparea posturilor în urma examenului de titularizare”, a explicat Şumălan.

Citește și: REZULTATE EXAMEN TITULARIZARE 2015. Care este topul județelor cu cea mai mare rată de promovare

Preşedintele FSE “Spiru Haret” a spus că nu s-a întâmplat până acum să existe candidaţi cu medii egale, care să dorească să ocupe acelaşi post. „Dacă ar exista, s-ar aplica criterii de departajare prevăzute de MEN”, a spus Nistor. 

Cea mai mică rată de promovare la examenul de titularizare s-a înregistrat în județul Călărași, unde a fost înregistrat un procent de 18,47%, conform șefului Biroului de presă al Ministerului Educației, Daniel Tomoni.

Topul județelor cu cea mai mică rată de promovare este completat de județele: Mehedinți (21%), Giugiu (22,3%), Teleorman (26,1%) și Gorj (22%).

 

Cele mai citite

Coldplay lansează album nou în luna octombrie

Trupa Coldplay a dezvăluit planurile de a lansa cel de-al 10-lea album de studio, intitulat "Music of the Spheres", în luna octombrie. Aceasta va...

Reacția lui Klaus Iohannis după victoria lui Stanciu și compania

Klaus Iohannis, președintele României, a transmis un mesaj de felicitări echipei naționale a României, după victoria cu 3-0 în fața Ucrainei. Naționala de fotbal a...

Chestorul de poliţie Mihai Rus, reținut de DNA pentru abuz în serviciu şi fals în declaraţii

Într-un eveniment surprinzător, chestorul de poliție Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, a fost reținut luni de către Direcția Națională Anticorupție (DNA). Acesta este suspectat...
Ultima oră
Pe aceeași temă