15.7 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialElevii gălăţeni construiesc roboţi direcţionaţi prin mobil

Elevii gălăţeni construiesc roboţi direcţionaţi prin mobil

Casele viitorului şi roboţi cu senzori, direcţionaţi prin telefonul mobil sunt două dintre proiectele prezentate în cadrul etapei preliminare a celei de-a doua ediţii a Concursului Internaţional „Stelele Ştiinţei“, care s-a desfăşurat la Galaţi timp de două zile.

Concursul „Stelele Ştiinţei” s-a adresat elevilor şi profesorilor interesaţi de studiul experimental al fizicii, chimiei şi biologiei, prin această competiţie de proiecte organizatorii propunându-şi atât o încurajare a cercetării ştiinţifice în şcoli, pe baza metodelor experimentale de investigaţie ştiinţifică, cât şi o promovare a bunelor practici în predarea ştiinţelor în şcolile din România. Cei interesaţi şi-au înscris ideile, experimentele sau proiectele, la una dintre cele cinci secţiuni: „descopăr, deci exist”, rezervată lucrărilor de cercetare ştiinţifică realizate de elevi pe teme interdisciplinare; „experimente interdisciplinare în abordări moderne utilizate în studiul Ştiinţelor Naturale”, pentru elevii din clasele VI-VIII; „experimente interdisciplinare în abordări moderne utilizate în studiul Ştiinţelor Naturale”, pentru elevii din clasele IX-XII; „micul cercetător”, secţiune destinată elevilor claselor I -V şi ultima secţiune, „expoziţie de desene şi fotografii pe tema „ştiinţa dintr-o picătură de apă”. Au participat copii cu vârste între 8 şi 19 ani.

Târg de idei

Ieri s-a desfăşurat concursul propriu-zis, sub forma unui târg de idei. În ziua concursului, toţi participanţii au avut câte un stand pe care trebuie să-l amenajeze cu materialele necesare prezentării proiectului şi a experimentelor aferente. Elevii au prezentat proiectul tuturor vizitatorilor standului, chiar şi membrilor juriului pe care, de fapt, concurenţii nu îi cunosc. Juriul a fost format din pro­fesori din România, dar şi din ţări precum Austria, Bulgaria, Franţa, Olanda, Serbia, Slovenia. La Galaţi, concursul a fost organizat de Colegiul Naţional „Al. I. Cuza” şi de Şcoala ­gimnazială nr. 28, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi şi Institutul Naţional pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei prin Center for Science Education and Training – CSET. Susţinerea financiară a fost acordată de Primăria Galaţi.

Cele mai noi tehnici de predare

„Elevii de astăzi sunt cercetătorii de mâine şi ne dorim ca ei să beneficieze de cele mai noi tehnici de predare, chiar dacă, uneori, dotările laboratoarelor şcolare nu sunt şi cele mai actuale”, a declarat doamna profesoară Pamfilia Dumitrescu, directoarea Colegiului Naţional „Al. I. Cuza”. Prima zi a evenimentului, s-a adresat, în special, învăţătorilor, profesorilor şi studenţilor care îşi doresc să afle lucruri noi despre predarea ştiinţelor în şcoală, de la lectori din Austria, Bulgaria, Franţa, Olanda, România, Serbia şi Slovenia, care au susţinut prelegeri în cadrul Conferinţei I-BEST – Inquery-Based Education in Science and Technology. A mai avut loc şi seminarul „Abordări experimentale în matematică şi ştiinţe”, la care au fost prezentate exemple de bune practici cu învăţătorii şi cu profesorii de fizică, chimie, biologie şi matematică.

„Ştiinţa este cool“

Casele viitorului şi roboţi cu senzori, direcţionaţi prin ­telefonul mobil, sunt două dintre proiectele prezentate de o echipă de elevi ai Şcolii ­Gimnaziale nr. 28 şi o echipă de la Colegiul Naţional „Al. I. ­Cuza”, care îşi pun mari speranţe în câştigarea marelui premiu. „Noi, cei de la Robotics Club Galaţi, am prezentat ce fac roboţii noştri. Timp de o oră, vom face experimente cu ajutorul roboţilor şi a senzorilor, pentru a le arăta şi celor prezenţi că ştiinţa este interesantă, cool chiar”, a spus Ştefan Ilie, elev la Şcoala Gimnazială nr. 28. El a precizat că pentru piesele unui singur robot, pe care încă nu l-a finalizat, a cheltuit deja 1.500 de lei.

Cele mai citite

Alexander Zverev, campion la Foro Italico

Germanul Alexander Zverev a câştigat pentru a doua oară în carieră turneul ATP Masters 1.000 de la Roma, după ce l-a învins în finală...

ANCOM: Veniturile raportate de sectorul telecom din România au stagnat la 3,4 miliarde de euro, în 2023

Numărul utilizatorilor de Internet fix care au ales servicii prin fibră optică a ajuns la cinci milioane, la finele anului 2023, în creştere cu...

Premierul slovac Fico se află în afara oricărui pericol, dar starea sa este gravă

Premierul slovac Robert Fico nu mai este în pericol imediat, dar se află în continuare în stare gravă, a declarat duminică adjunctul său, la...
Ultima oră
Pe aceeași temă