24.8 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialDouă mii de suceveni nu şi-au luat ajutoarele în alimente oferite de...

Două mii de suceveni nu şi-au luat ajutoarele în alimente oferite de Uniunea Europeană

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că aproape două mii de suceveni nu şi-au luat ajutoarele în alimente oferite de Uniunea Europeană, arătând că în timp ce în alte localităţi oamenii stăteau la cozi pentru aceste pachete, la Suceava nu s-a reuşit distribuirea totală a acestora, informează Mediafax.

Ion Lungu a spus, într-o conferinţă de presă, că aproximativ două mii de persoane din totalul de 6.600 care pot beneficia de ajutoarele de la UE constând în făină, mălai, zahăr, paste făinoase, lapte praf şi biscuiţi nu s-au prezentat pentru a-şi ridica aceste pachete, astfel că municipalitatea va relua acţiunea de distribuire mai ales că în cazul făinii se apropie termenul de expirare a valabilităţii.

Primarul municipiului Suceava a precizat că o parte din pachetele care nu au fost ridicate au fost duse acasă la beneficiari, însă că o mare parte dintre sucevenii cărora li se adresează acest program social, în special şomeri, nu au fost găsiţi la domiciliu.

“Paradoxal este că la noi lumea nu se înghesuie să şi le ridice faţă de alte părţi unde s-au bătut pentru aceste ajutoare”, a spus Lungu.

În judeţul Suceava beneficiază de astfel de ajutoare 93.190 de persoane, fiind distribuite primăriilor 1.323 de tone de făină, 654 de tone de mălai, 333 de tone de paste făinoase, 126 de tone de biscuiţi, 121 de tone de zahăr şi 108 de tone de lapte praf.

Cele mai citite

Tudor Chirilă: “Ce conteazǎ câteva mii de voturi furate când viitorul arată aşa de bine”

Tudor Chirilă a tras primele concluzii după ce George Tuță a câștigat alegerile în Sectorul 1 al Capitalei. Într-o postare pe pagina sa de...

Spargere ca-n filme în SUA. 20 de hoți au jefuit un magazin de bijuterii într-un minut jumate

Jaf inedit în California, Statele Unite. Imaginile de supraveghere ale unui magazin de bijuterii arată 20 de hoţi care sparg vitrinele şi iau tot...

Doar 80 dintre cele 91 de țări participante au semnat comunicatul final la conferința de pace pentru Ucraina

Doar 80 dintre cele 91 de țări participante au semnat comunicatul final la conferința de pace pentru Ucraina, care s-a desfășurat în Elveția. Conferința a...
Ultima oră
Pe aceeași temă