24.5 C
București
vineri, 14 iunie 2024
AcasăSpecialDosarul Trofeul Calității: Fostul șef al ISC, condamnat la trei ani de...

Dosarul Trofeul Calității: Fostul șef al ISC, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare

Fostul șef al Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), Balaban Grăjdan, a fost condamnat, luni, la trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul „Trofeul Calității”.

În acest dosar, este implicat fostul premier Adrian Năstase, care a fost acuzat că și-ar fi finanțat campania electorală din 2004 din taxele plătite de firmele care s-au înscris la concursul „Trofeul Calității”, organizat de Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC). Astfel, procurorii anticorupție i-au trimis în judecată pe Adrian Năstase și pe soția sa, Daniela Năstase, pentru complicitate la luare de mită și șantaj, el fiind condamnat la doi ani de închisoare cu executare. 

În același dosar a fost trimis în judecată și fostul inspector general de stat la Inspectoratul de Stat în Construcții, Irina Paula Jianu, pentru dare de mită și spălare bani.

Tot în dosarul „Trofeul Calității” au mai fost condamnați Bogdan Popovici, fondatorul și președintele Forum Invest, la șase ani de închisoare, Marina Ioana Popovici, la cinci ani de închisoare cu executare, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL, la șase ani de închisoare.

Judecătorii au mai stabilit că Adrian Năstase și ceilalți inculpați sunt obligați să plătească 1,45 milioane euro despăgubiri către Inspectoratul de Stat în Construcții.

Cele mai citite

Rezultat final al alegerilor din sectorul 1: Clotilde Armand a pierdut primăria

După trei zile de scandal, seara trecută a fost finalizat procesul de centralizare a voturilor din sectorul 1. Potrivit datelor, George Tuță, candidatul comun al...

OMV a îmbunătăţit estimările pentru 2030. Tranziţia energetică în Sud-Estul Europei, o prioritate

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat joi că şi-a revizuit în sus estimările pentru 2030, motivul fiind un context...

Summit G7 în Italia. Țările occidentale anunță un nou sprijin pentru Ucraina

Noul Summit G7, care se desfășoară în perioada 13 - 15 iunie 2024 în Italia, va decide și un nou sprijin financiar, din partea...
Ultima oră
Pe aceeași temă