2.4 C
București
marți, 18 martie 2025
AcasăInternaționalSummit G7 în Italia. Țările occidentale anunță un nou sprijin pentru Ucraina

Summit G7 în Italia. Țările occidentale anunță un nou sprijin pentru Ucraina

Noul Summit G7, care se desfășoară în perioada 13 – 15 iunie 2024 în Italia, va decide și un nou sprijin financiar, din partea unor țări occidentale, pentru Ucraina, aflată în război cu Rusia.

Guvernul de la Londra a transmis, la 12 iunie, că premierul Rishi Sunak va anunţa oficial, la Summit, un nou ajutor de „până la 242 de milioane de lire sterline” (echivalentul a 286,5 milioane de euro) din partea Marii Britanii pentru Ucraina.

Reuniunea G7 se desfășoară la Borgo Egnazia (regiunea Apulia în sudul Italiei) și este găzduit de Președinția italiană a G7, aflată în derulare în anul 2024, a anunțat Consiliul UE. La Summit, Uniunea Europeană va fi reprezentată de președintele Consiliului European, Charles Michel, și de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Summitul din Apulia reprezintă o oportunitate pentru liderii G7 de a-și demonstra hotărârea fermă de a susține ordinea internațională bazată pe statul de drept și de a-și aprofunda colaborarea cu națiunile în curs de dezvoltare

Consiliul UE

Temele aflate pe agenda reuniunii G7 din Italia sunt următoarele:

  • Africa, schimbările climatice și dezvoltarea
  • situația actuală din Orientul Mijlociu
  • războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei
  • migrația
  • securitatea economică/indo-pacifică
  • inteligența artificială și energia/Africa și regiunea mediteraneeană

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Vicepreședintele BCE: Incertitudinea economică depășește nivelul din pandemie

Vicepreședintele Băncii Centrale Europene (BCE), Luis de Guindos, a declarat că nivelul actual de incertitudine economică este mai ridicat decât în timpul pandemiei de...

Bosnia, întărire importantă pentru preliminariile CM 2026! A naturalizat un jucător cu peste 130 de meciuri în Premier League

Naționala Bosniei și Herțegovinei va avea un nou jucător de top în componență pentru restul preliminariilor Campionatului Mondial din 2026. Vitaly Janelt, mijlocașul lui...

GTA 6. Rockstar Games anunță lansarea pentru toamna 2025 – ce trebuie să știi

Rockstar Games a confirmat că Grand Theft Auto VI (GTA 6) va fi lansat în toamna anului 2025, conform unui raport financiar al companiei-mamă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă