16 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialDosarul ”Mită la PSD”: Omul de afaceri Ioan Niculae află, luni, dacă...

Dosarul ”Mită la PSD”: Omul de afaceri Ioan Niculae află, luni, dacă scapă de arest

Omul de afaceri Ioan Niculae află, luni, dacă va fi eliberat condiționat în dosarul  “Mită la PSD”,  în care a fost condamnat la doi ani și șase luni de înschispare. Astfel, Judecătoria Găești a amânat pentru luni pronunțarea în acest dosar, conform Mediafax.

Joi, la Judecătoria Găești a avut loc un nou termen în cazul solicitării lui Ioan Niculae de eliberare condiționată din penitenciar, magistrații dispunând amânarea pronunțării, pentru ca părțile din dosar să depună concluzii scrise.

Cirește și: Motivarea CAB în dosarul ”mită la PSD”: Bunea Stancu și Ioan Niculae au dat dovadă de îndrăzneală deosebită

Potrivit reprezentanților Judecătoriei Găești, instanța urmează să se pronunțe luni în acest caz.

Cererea de eliberare condiţionată a lui Ioan Niculae a fost înregistrată la Judecătoria Găeşti în 18 august, iar primul termen de judecată a avut loc în 20 august, când s-a dispus amânarea cauzei.

Surse judiciare declarau că solicitarea a fost formulată după ce omul de afaceri ar fi scris două cărţi. Cererea a fost analizată de comisia de specialitate de la Penitenciarul Găeşti, unde Ioan Niculae îşi execută pedeapsa.

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Ioan Niculae, pe 2 aprilie, la doi ani și şase luni de închisoare în doarul “mită la PSD”. În acelaşi dosar au fost condamnaţi Gheorghe Bunea Stancu, la trei ani de închisoare, Gheorghe Teodorescu și Viorel Bărac, la doi ani și şase luni cu executare.

Iniţial, Judecătoria Sectorului 1 a decis, în 20 noiembrie 2013, achitarea omului de afaceri Ioan Niculae, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazul lui Gheorghe Bunea, Viorel Bărac şi Gheorghe Teodorescu. Decizia Judecătoriei Sectorului 1 a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti de procurori.

Procurorii arătau, în rechizitoriu, că în cursul anului 2009, Gheorghe Bunea Stancu şi-a folosit influenţa şi autoritatea rezultate din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Brăila a PSD pentru a obţine, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce privesc finanţarea partidelor politice, suma de un milion de euro de la Ioan Niculae, patron al SC Interagro SA, bani ce urmau să fie folosiţi în campania electorală prezidenţială, desfăşurată la sfârşitul anului 2009, pentru susţinerea candidatului PSD, Mircea Geoană.

Potrivit înţelegerii, sumele de bani trebuiau să fie date indirect, în sensul că Ioan Niculae urma să achite plăţi către diferiţi furnizori de servicii ce aveau legătură cu campania electorală, inclusiv instituţii implicate în realizarea de sondaje de opinie publică. În acest fel, au susţinut procurorii anticorupţie, se disimula destinaţia reală a sumelor de bani, ocolindu-se dispoziţiile legale referitoare finanţarea partidelor politic.

În schimbul banilor oferiţi, Ioan Niculae ar fi solicitat ca, în cazul câştigării alegerilor de către candidatul PSD, să fie desemnate persoane care să îi susţină interesele la conducerea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, precum şi la nivelul celor două societăţi naţionale ce aveau ca obiect gestionarea şi distribuirea gazului natural (SNTGN Transgaz şi SNGN Romgaz SA), arătau procurorii în rechizitoriu.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție îi cercetează, într-un alt dosar, pe Gheorghe Bunea Stancu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, pentru trafic de influenţă, iar pe Ioan Niculae patronul grupului S.C. Interagro S.A. pentru cumpărare de influenţă, în formă continuată, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani.

Printre acuzaţiile care i se aduc lui Niculae se numără şi cea că, în prima parte a anului 2009, ar fi încercat să corupă o serie de funcţionari publici şi înalţi demnitari ai statului, cu scopul de a-i convinge să promoveze o Hotărâre de Guvern, prin care să fie acordate facilităţi fiscale, privind subvenționarea achiziţiei de îngrăşăminte chimice, cu consecinţă directă în beneficiul financiar al grupului Interagro.

“Persoanele care au acceptat influenţa suspectului Ioan Niculae, au încercat prin activităţi de „lobby” să determine promulgarea unei asemenea Hotărâri de Guvern, deşi se cunoştea opinia Comisiei Europene referitoare la acest tip de „subvenţionare”. Măsura de sprijin avută în vedere reprezenta un ajutor de stat care contravine legislaţiei aplicabile la nivelul Uniunii Europene iar consecinţa directă era că suma necesară unei asemenea facilităţi fiscale nu putea fi prevăzută în proiectul Legii bugetului de stat”, mai susţin anchetatorii.

Astfel, Niculae i-ar fi promis lui Gheorghe Bunea Stancu, preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, în perioada respectivă, diferite foloase, pentru ca acesta din urmă să intervină pe lângă persoane cu putere de decizie din cadrul Guvernului României în vederea aprobării Hotărârii de Guvern.

Cele mai citite

Vlad Dascălu, campion european la mountain bike în 2023, a fost suspendat

Sportivul român Vlad Dascălu, campion european la mountain bike în 2023, a fost suspendat pe o perioadă de 17 luni de Tribunalul Antidoping al...

Alina Gorghiu salută că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, din dosarul privind accidentul din localitatea 2 Mai, va fi transferată

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a salutat faptul că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, care avea în soluţionare la Judecătoria Mangalia dosarul privind accidentul din localitatea...

Glume despre Ciolacu, după vizita la Erdogan. “Marcele, eu ți-aș fi dat sabia lui Ștefan cel Mare, dar am auzit că nu ești moldovean”

Posibila restituire a sabiei lui Ștefan cel Mare către România, anunțată de premierul Ciolacu, a generat glume pe internet. Vizita premierului Marcel Ciolacu la Ankara,...
Ultima oră
Pe aceeași temă