33.5 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialDiferenţele care ameninţă cuplul

Diferenţele care ameninţă cuplul

Decalajul prea mare de vârstă, religia, tendinţa spre infidelitate sau alcoolism sunt factori care pot da foc relaţiei.

Diferenţele dintre partenerii de cuplu sunt necesare pentru a evita monotonia. Psihologii susţin că nu există diferenţe care să ducă la distrugerea cuplului, mult mai important fiind modul în care cei doi reacţionează la acestea. Una dintre cele mai mari greşeli care pot fi făcute în cuplu este dorinţa de a-l schimba pe celălalt. „Omul crede că are o vocaţie demiurgică şi că cel de lângă el trebuie să fie după chipul şi asemănarea lui. Ne îndrăgostim de o anumită persoană şi apoi ne dorim să o schimbăm, dar asta poate duce fie la conflicte şi la despărţire, fie ne dăm seama că, odată schimbat, partenerul nu ni se mai pare atrăgător”, spune Augustin Cambosie, vicepre­şe­dintele Federaţiei Române de Psihoterapie.

Femeia matură şi bărbatul copil, combinaţia nereuşită

Există însă şi diferenţe mai problematice, precum cele legate de vârstă sau de ordin religios. Decalajele prea mari de vârstă reduc valorile comune ale celor doi, gusturile pentru muzică, modă, hobbyuri putându-se găsi la poluri opuse. „Şase ani este o ge­ne­raţie sociologică şi diferenţa asta de vârstă nu e mare dacă femeia este mai tânără. Femeia se maturizează mai repede şi, dacă se adaugă şi un decalaj de vârstă, cei doi nu vor mai avea suficient de multe lucruri în comun”, spune Cambosie. Alte diferenţe majore apar atunci când partenerul este beţiv sau afemeiat. „Auzim adesea expresia «Lasă, că se schimbă de dragul meu». Eu n-am întâlnit nici un exemplu de schimbare de acest gen şi asta cu atât mai mult cu cât unii cercetători englezi spun că alcoolul ţine de o genă, nu de voinţă, sau că la bărbaţi sentimentul de iubire ţine trei ani. Ce mecanisme compensatorii veţi găsi dacă partea de chimie dispare?”, mai spune Cambosie.

Probleme după doi ani de miere

Psihoterapeutul Matei Georgescu explică de ce unele persoane sunt atrase de parteneri „problemă”: „Aceste persoane îşi aleg partenerul pe criteriul unei relaţii imposibile pentru că nu-şi pot permite una de lungă durată. Dacă ne uităm în familiile în care au crescut, vedem că tatăl a acumulat vreo 20 de femei şi că nu mai avea relaţii intime cu mama. Femeile care aleg un partener alcoolic caută de fapt pe cineva care să le agreseze”. Problemele de ordin religios sunt alte provocări care pot face un cuplu imposibil. „Am multe cliente care vin dintr-un mariaj cu bărbaţi de altă religie, spre exemplu musulmanii. El are imaginea femeii din spaţiul socio-cultural din care provine, iar ea la fel. Unele au trebuit să se ducă o vreme la el acasă, el n-a avut loc de întors din cauza familiei şi au fost nevoite să fugă de acolo fără copii”, spune Cambosie. Chiar dacă unele aspecte ale relaţiei se pot negocia de la început, numeroase cupluri nu iau în considerarea diferenţele dintre parteneri. „În general, la începutul unei relaţii se discută cu inima şi cu zona genitală şi mai apoi cu zona cerebrală. Când îndrăgosteala se resoarbe, în maximum doi ani, lasă loc nemul­ţumirilor şi solicitărilor care arată că relaţia nu mai merge”, explică psihoterapeutul Matei Georgescu.

Cum ne alegem partenerii

Similitudinea sau caracterul generos al celuilalt sunt criterii după care ne alegem partenerii, spun psihologii. „La un moment dat însă, când ai în faţă un alter ego, ajungi să te plictiseşti pentru că te vezi pe tine. Alegerea contrarie e tot una narcisică, este o similitudine întoarsă pe dos. Când alegeţi un partener pe criteriul că vă serveşte, că e generos, e de fapt o alegere pe tipic matern sau patern. Astfel, regăsiţi ceva dintr-un părinte şi din dumneavoastră şi, eventual, mai scapă şi ceva inedit”, spune Matei Georgescu.

Cele mai citite

Radu Mihaiu, despre alegerile din Sectorul 2: Există secții unde lipsesc voturi, există secții unde se regăsesc voturi în plus

Primarul Radu Mihaiu atrage atenția că, după alegerile din Sectorul 2, "există secții unde lipsesc voturi, dar și mai grav, există secții unde se...

Huzurul din bani publici pentru pseudo vătaful masonilor, plagiatorul Radu Bălănescu

Plagiatorul Radu Ninel Bălănescu a rămas în continuare vătaful masonilor din România, chiar dacă scriptic nu este la butoane și continuă să fie...

Scoicile şi rapanele din Marea Neagră sunt sigure pentru consumul uman

Inspectorii sanitar-veterinari din Constanța au anunţat că poate fi reluată recoltarea de moluște vii din Marea Neagră. Decizia vine după ce timp de 10 zile,...
Ultima oră
Pe aceeași temă