Sculptorul Mircea Roman are aerul unui ratacit sau al unui vag somnambul. El traieste mai mult la Londra, dar are un atelier si in Bucuresti. Lucrarile sale au repurtat rasunatoare victorii: premiul Delfina Studio Londra, Marele Premiu la Trienala de Sculptura Osaka, premiul Atelier 35 Bucuresti. Cel putin premiul de la Osaka este unul pe care nu-l ia fitecine, asa cum observa unii dintre cei care, in Romania si in Marea Britanie, au scris despre operele sale.
Saptamana trecuta, Mircea Roman si-a deschis o expozitie originala in curtea interioara a MTR. Originala atat ca viziune a lucrarilor, cat si prin felul cum sunt prezentate ele. In primul rand ca sculptorul a construit un imens container de metal, pe peretii laterali ai caruia sunt agatate lucrarile: in general oameni indoiti de mijloc, unii care au un fel de palnie in loc de cap, altii aplecati de tot, intr-o stranie plecaciune nimanui si tuturor. Exista o persistenta trimitere la chinul cristic in toate aceste aparitii de lemn vopsit, unde rosul apare fie in pete raspandite pe figura de ocnas a cate unui personaj, fie ca fundal sau final al unui trup din care clare sunt doar picioarele. Mircea Roman sculpteaza omul instrumentalizat de societatea creata candva tot de el, omul-obiect al altor oameni, omul supus, asezat pe un perete, parca intr-o noua tortura, eficienta, a unei diabolice politii mai mult sau mai putin secrete. V-am prezentat candva, acum doi ani, lucrarea sa „Omul-barca” si avatarurile acesteia pe pontonul de pe malul Tamisei, in fata cladirii cu ateliere in care isi plasmuieste si Mircea Roman viziunile. „Omul-barca” se afla si el, in mic, pe unul dintre peretii expozitiei intitulate dur „Dezorient Expres”. Un expres al celor sacrificati, care ii transporta spre cine stie unde, in acest vagon intunecos unde rasar ca din bezna dinaintea Creatiei figurile – in fond, apocaliptice -, palniile pentru turnat in ele te miri ce, fantasmele unui artist de o originalitate indelung remarcata. Dupa ce ai parcurs acest drum initiatic, o poveste a interiorului mintii, cu fantasme si torturi subtile, in fata ti se deschide zidul inalt, de caramida aparenta, al muzeului, pe care artistul a mai plasat, ca un raspuns, la lumina zilei, cata ramane intre vagon si peretele vertical, o mica lucrare in bronz, un om in aceeasi atitudine. Expozitia este gandita de la un capat la altul, este o constructie in sine, dar una care, din pacate, se va spulbera dupa ce itinerariile „Dezorient Expresului” vor fi epuizate. Mircea Roman, un artist care nu si-a rupt legaturile cu satul maramuresean din care provine, nici in arta sa si nici in comportament, pune, zilele acestea, in curtea interioara a MTR, un accent personal, propune o idee numai a sa.
