24.8 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialDepartamentul de Stat al SUA: Medicii şi asistentele străine infectate cu Ebola...

Departamentul de Stat al SUA: Medicii şi asistentele străine infectate cu Ebola ar putea fi tratate în America

Ziarul american The Washington Times susţine că  medicii şi personalul medical străin infectaţi cu Ebola ar putea fi trataţi în Statele Unite, , potrivit unui document al Departamentului de Stat care susţine că aceasta ar fi singura modalitate pentru a convinge alte ţări să trimită echipe medicale în Africa de Vest, scrie Mediafax.

În documentul Departamentului de Stat, oficialii americani se pronunţă pentru trimiterea cetăţenilor străini infectaţi cu Ebola în Europa, însă menţionează că, în unele cazuri, Statele Unite reprezintă "destinaţia logică pentru tratatea pacienţilor străini". Documentul detaliază şi costurile necesare pentru fiecare pacient, care se ridică la 200.000 de dolari pentru transport şi 300.000 de dolari pentru tratament.

Documentul a fost transmis Congresului, în condiţiile în care există critici cu privire la măsurile administraţiei Obama privind epidemia de Ebola. Un oficial al Departamentului de Stat a declarat marţi seară că discuţiile pe această temă în Congres au fost abandonate. "Nu există o politică a administraţiei americane pentru a permite intrarea cetăţenilor străini infectaţi cu Ebola pe teritoriul Statelor Unite. Nu există nicio intenţie în cadrul Departamentului de Stat pentru a schimba această politică", a adăugat oficialul. Un alt oficial american a declarat că Departamentul de Stat are în vedere să trimită avioane americane cu echipamente speciale pentru transportul pacienţilor infectaţi cu Ebola în alte ţări.

Documentul Departamentului de Stat menţionează că doar Germania a acceptat să preia cetăţeni străini care au contractat Ebola în Africa de Vest.

Peste 10.000 de persoane au fost infectate cu Ebola în Liberia, Sierra Leone şi Guineea, iar Statele Unite şi-au asumat un rol principal în combaterea epidemiei, subliniind că focarul trebuie lichidat în Africa de Vest. Preşedintele Barack Obama a decis mobilizarea a mii de militari şi trimiterea de personal medical în Africa, dar răspunsul altor ţări se lasă aşteptat.

 

Epidemia de Ebola din Africa de Vest a provocat până în prezent aproximativ 5.000 de morţi. Patru cazuri au fost diagnosticate în Statele Unite, iar trei dintre acestea au implicat cadre medicale care au tratat pacienţi infectaţi cu Ebola. Două dintre persoanele infectate, ambele angajate într-un spital din Dallas, s-au vindecat.

Cele mai citite

Maia Morgenstern, evreică din România, le urează “Sărbători fericite” prietenilor musulmani

Actrița Maia Morgenstern, evreică din România, le urează "Sărbători fericite" musulmanilor, în ziua în care, pentru musulmani, începe "Sărbătoarea Sacrificiului". "Eid Mubarak! Sărbători fericite tuturor...

Selecţionatele Danemarcei şi Sloveniei au terminat la egalitate

Danemarca și Slovenia au terminat la egalitate, scor 1-1. Danezii au deschis scorul prin Christian Eriksen în minutul 17, dar slovenii au reușit să egaleze...

VIDEO. Edi Iordănescu pregătit pentru partida cu Ucraina: “Echipa noastră va da totul”

Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Edward Iordănescu, a făcut declarații într-o conferință de presă desfășurată la München, înaintea partidei cu Ucraina, prima...
Ultima oră
Pe aceeași temă