25 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialCulisele şpăgii pentru cetăţenie. 1.000 de basarabeni la o adresă

Culisele şpăgii pentru cetăţenie. 1.000 de basarabeni la o adresă

Cetăţenia română obţinută pe repede înainte „costa” între 500 şi 1.000 euro. Banii erau împărţiţi între intermediari şi funcţionari publici. Mulţi dintre ei au ajuns ieri după gratii, fiind ridicaţi de procurorii Parchetului General.


Zeci de persoane, printre care şi cetăţeni din Republica Moldova, sunt anchetate de Parchetul General pentru că, în schimbul unor sume de bani, cuprinse între 500 şi 1.000 euro, sau alte ,,atenţii”, au dezvoltat o metodă pentru acordarea cetăţeniei şi obţinerea paşaportului românesc şi a vizei de şedere în România (în special în municipiul Bucureşti) pentru diverşi cetăţeni ai Republicii Moldova. Astfel, potrivit unui comunicat al Parchetului, dintre cei anchetaţi 20 sunt cei consideraţi intermediari ai „afacerii”, doi sunt lucrători ai Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, doi la la Serviciul Public Comunitar pentru Evidenţa Persoanelor Bucureşti, Biroul de Evidenţă a Persoanelor nr. 5 şi alţi doi lucrează la  Serviciul de Stare Civilă Sector 1 (la transcriere de acte de stare civilă). Procurorii au făcut ieri percheziţii în 32 de locaţii din Chitila, Otopeni, Bucureşti şi Teleorman, 50 de persoane fiind în total conduse la sediul parchetului pentru audieri. Şeful de la Evidenţa Popu-laţiei de la Sectorul 1 a decedat când a auzit de ancheta care are loc prin-tre subordonaţii săi. Parchetul General a comunicat că acesta nu avea nici o calitate în dosar.

 

Cum se lucra

În urma anchetei, procurorii au descoperit că metoda folosită consta în remiterea de către cetăţenii din Republica Moldova interesaţi a actelor şi sumelor de bani intermediarilor. Banii ajungeau la aceste persoane prin intermediul unor cărăuşi (şoferi de microbuze care efectuau curse regulate între municipiul Chişinău şi municipiul Bucureşti), iar cetăţenii moldoveni aflaţi pe teritoriul ţărilor UE remiteau sumele de bani prin transferuri bancare. Pentru a eluda prevederea legală care interzice depunerea cererilor prin mandatari, intermediarii au identificat, în rândul lucrătorilor Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, lucrători coruptibili, care contra unei sume de 50 euro/dosar introduceau cererile de redobândire a cetăţeniei în circuit şi depuneau diligenţe pentru ca aceste dosare să fie lucrate în regim prioritar, şi nu în ordinea înregistrării lor, arată Parchetul General într-un comunicat de presă.

Ulterior redobândirii cetăţeniei române, cetăţenii moldoveni care doreau să obţină şi paşaportul românesc, aceloraşi intermediari le remiteau sume cuprinse între 50 şi 250 euro. Aceştia  mituiau mai departe unii funcţionari de la Starea Civilă Sector 1 Bucureşti, care primeau sume de 5 euro sau 20 lei/fiecare act de stare civilă românesc şi soluţionau cu celeritate cererile, reducând termenul de la opt luni la o lună sau chiar la 10 zile. Ulterior obţinerii actelor de stare civilă româneşti, aceiaşi intermediari, contra unei sume de 100 euro/paşaport, interveneau pe lângă funcţionari din cadrul Direcţiei Generale Paşapoarte pentru emiterea cu celeritate a paşapoartelor româneşti.

1.000 de moldoveni într-un singur spaţiu

Existau şi cetăţeni moldoveni care doreau să-şi stabilească domiciliul în municipiul Bucureşti şi în această situaţie apelau pentru luarea în spaţiu şi eliberarea cărţii de identitate românească la aceiaşi intermediari. La rândul lor, aceştia apelau la funcţionari din cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Evidenţa Persoanelor Bucureşti – Biroul de Evidenţă a Persoanelor nr. 5. Acest birou, spun procurorii, a devenit un „adevărat fief” al cetăţenilor moldoveni. Existau situaţii în care la adresa de domiciliu a unei persoane arondate acestui birou figurau şi până la 1000 de cetăţeni moldoveni luaţi în spaţiu. Contra unor sume de până la 50 lei sau diverse alte „atenţi”, aceşti funcţionari eliberau documentele de identitate cu celeritate, fără respectarea procedurii legale (prezenţa obligatorie a proprietarilor care luau în spaţiu cetăţenii moldoveni).   Text Box:  

Cele mai citite

Ministrul Tîlvăr refuză dezvăluirea detaliilor secrete

România este de 20 de ani membră NATO și armata ei încă e copleșită de tehnică sovietică.  Tehnica sovietică reprezintă 70% din înzestrarea Armatei...

E OFICIAL! Xavi, OUT de la FC Barcelona

Clubul catalan FC Barcelona a anunțat astăzi despărțirea de tehnicianul spaniol Xavi Hernandez, care nu va mai continua la formația blaugrana din sezonul următor. „Preşedintele...

Legendarul Claudio Ranieri s-a retras din fotbal cu o înfrângere

Cagliari a fost învinsă pe teren propriu de Fiorentina, cu scorul de 2-3, în etapa cu numărul 38 din Serie A. Acesta a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă