21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialCRIZA SIRIA. Spionii americani au ascultat discuţii ale armatei despre ATACUL CHIMIC

CRIZA SIRIA. Spionii americani au ascultat discuţii ale armatei despre ATACUL CHIMIC

Serviciile americane de informaţii l-au ascultat pe un oficial din cadrul Ministerului sirian al Apărării, “în panică”, în cursul “unor conversaţii telefonice cu şeful unităţii armelor chimice”, în urma atacului de săptămâna trecută, scrie revista Foreign Policy în ediţia de marţi, relatează AFP, conform Mediafax.

Citeşte şi Pe cine dă vina Liga Arabă pentru presupusul atac chimic din Siria

“Luni, în orele de după terifiantul atac chimic de la est de Damasc, un oficial din cadrul Ministerului sirian al Apărării a purtat conversaţii telefonice, în stare de panică, cu şeful unităţii armelor chimice, cerând răspunsuri despre lovitura cu agent neurotoxic care a ucis peste 1.000 de persoane”, scrie revista.

“Aceste conversaţii au fost ascultate de către serviciile americane de informaţii”, a anunţat revista într-un comunicat. “Acesta este principalul motiv pentru care oficiali americani afirmă în prezent că sunt siguri că aceste atacuri au fost comise de către regimul lui Bashar al-Assad şi motivul pentru care armata americană se pregăteşte să atace acest regim în zilele următoare”, potrivit aceleiaşi surse.

Această informaţie este dezvăluită în contextul în care forţele americane se pregătesc să lovească Siria, deşi aliaţii occidentali subliniază că scopul nu este să răstoarne regimul actual, ci săpedepsească Guvernul lui Bashar al-Assad pentru că a folosit arme chimice împotriva civililor.

Bazele unei intervenţii militare au fost prezentate de vicepreşedintele american Joe Biden, care a declarat primul că atacurile chimice de săptămâna trecută care au ucis sute de persoane au putut să fie comise numai de forţele lui Bashar al-Assad.

Cele mai citite

Iga Swiatek, campioană la Foro Italico. Poloneza a realizat „dubla” Madrid – Roma

Poloneza Iga Swiatek, liderul clasamentului mondial feminin, și-a adjudecat al 21-lea titlu al carierei, după ce s-a impus în finala turneului WTA de la...

Accident pe Dunăre. Două persoane au murit, iar alte cinci sunt date dispărute

Două persoane au fost ucise și alte cinci au fost date dispărute în urma unei coliziuni între o ambarcațiune cu motor de mici dimensiuni...

Noua lege a pensiilor. Ce venituri va avea un român care a muncit 35 de ani

Noua lege a pensiilor vine cu metode diferite de calcul a veniturilor persoanelor după retragerea din activitate. Românii care au cotizat timp de 35...
Ultima oră
Pe aceeași temă