22.4 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialComandantul unui portavion american a fost destituit după difuzarea unor imagini obscene

Comandantul unui portavion american a fost destituit după difuzarea unor imagini obscene

Comandantul portavionului american USS Entreprise a fost eliberat din funcţie marţi, pentru că a ajuns în centrul unei polemici, după ce a animat, în 2006-2007, o emisiune de umor îndoielnic difuzată pe navă, a anunţat un oficial din cadrul Marinei, relatează Mediafax.

Căpitanul vasului, Owen Honors, a fost destituit din funcţie, a anunţat amiralul John Harvey, într-o declaraţie.

“Mi-am pierdut încrederea în capacitatea sa de a conduce în mod eficient” portavionul, a declarat amiralul, insistând asupra “profundei lipse de judecată şi profesionalism” de care a dat dovadă căpitanul Honors.

La acea vreme comandant secund al portavionului, căpitanul Honors anima, în 2006 şi 2007, emisiunea “XO Movie Night”, difuzată, în medie, o dată pe săptămână, pe postul de televiziune cu circuit închis al navei, pentru a destinde echipajul.

Scenetele difuzate înfăţişau femei aviator făcând duş împreună sau scene de simulare a mastrurbării. Căpitanul Honors, animator al emisiunii, spunea obscenităţi, glume sexiste sau homofobe. Într-una dintre înregistrările video, acest fost pilot de avion de vânătoare F-14 făcea glume pe seama ofiţerilor din cadrul forţelor terestre, pe care-i cataloga drept “homo”.

Emisiunea a fost oprită în 2007, în urma unor plângeri din partea puşcaşilor marini, dar a reapărut luni, când un cotidian local, Virginian Pilot, a postat pe Internet mai multe fragmente din emisiune, declanşând o adevărată furtună mediatică.

Între timp, căpitanul Honors a preluat comanda portavionului Entreprise, asupra celor 6.000 de bărbaţi şi femei de la bord şi celor aproximativ 80 de avioane şi elicoptere.

Deşi nu este pus în discuţie serviciul său în calitate de comandant, acţiunile sale în calitate de comandant secund îi “subminează credibilitatea” şi, astfel, capacitatea de a comanda, în prezent, nava, potrivit amiralului Harvey.

Acestuia i-au fost acordate sarcini administrative şi urma să fie înlocuit definitiv de la şefia Enterprise marţi după-amiaza, de fostul comandant al altui portavion, USS Eisenhower, căpitanul Dee Mewbourne.

USS Enterprise urmează să fie trimis, în curând, în Oceanul Indian, pentru a susţine operaţiunile în Afganistan.

Această polemică are loc după două săptămâni de la votul istoric care a anulat o lege ce interzicea militarilor să-şi dezvăluie homosexualitatea, introdusă cu 17 ani în urmă.

O serie de grupuri care militează pentru drepturile homosexualilor au denunţat acţiunile căpitanului Honors, care s-a comportat mai degrabă ca “preşedintele unei confrerii de studenţi decât ca secundul USS Enterprise”, potrivit lui Aubry Sarvis, liderul unuia dintre aceste grupuri, Reţeaua pentru apărare legală a membrilor forţelor armate.

Dar căpitanul Honors are şi o mulţime de susţinători. O pagină de pe Facebook, intitulată “Noi îl susţinem pe căpitanul Honors”, înregistra marţi după-amiaza peste 10.200 de membri.

Ancheta Marinei continuă, cu scopul de a determina ce acţiuni au fost luate sau nu de alţi ofiţeri de rang înalt, la oprirea emisiunii în 2007, potrivit amiralului Harvey.

Nu este un lucru rar ca un ofiţer să fie eliberat de la comandă, în Marina americană. În 2010, au fost eliberaţi de la comandă 17 ofiţeri, dintre care 11 pentru probleme de conduită personală, potrivit publicaţiei Navy Times. Însă acest tip de măsură afectează rar comandanţii celor 11 portavioane americane.

Cele mai citite

Roberta Anastase vrea să scape de la Prahova de baronul Iulian Dumitrescu „Lamborghini”

Pierderea alegerilor pentru șefia Consiliului Județean Prahova de către baronul Iulian Dumitrescu „Lamborghini” a tulburat rău de tot apele în organizația județeană PNL...

Elena Lasconi își anunță candidatura la șefia USR

Elena Lasconi, primarul reales din Câmpulung, și-a anunțat candidatura la șefia USR, după ce în prealabil a spus că vrea să se asigure că...

Partidul premierului britanic Rishi Sunak, rezultate slabe, arată datele sondajelor recente

Sondajele din Marea Britanie indică un dezastru electoral pentru conservatorii premierului Rishi Sunak. Specialiștii folosesc termenul „extincție electorală” și spun că partidul de la guvernare...
Ultima oră
Pe aceeași temă