Un nume e doar un sunet sau o succesiune de litere. Nu are o altă valoare sau un alt sens decât cel de a indica spre ceva în mintea umană – un concept, o persoană, o marcă sau un anume obiect ori individ.
În economiile moderne, oamenii fac distincţia între cuvinte generice, care se referă la concepte ori seturi de obiecte individuale (un anume gen de fruct, de exemplu), şi mărci comerciale, care se referă la anumite mărfuri sau servicii în jurul cărora cineva a generat valoare.
Prin lege, cuvintele în sine nu pot fi mărci, dar anumite moduri de a le combina – cum ar fi Evernote sau Apple Computer – pot fi protejate.
Sistemul numelor de domeniu din internet (DNS) a fost validat oficial la finele anilor ’90 de Corporaţia Internetului pentru Numele şi Numere Atribuite (ICANN). Am fost preşedintele-fondator al ICANN, iar la acea vreme am urmat mai mult sau mai puţin regulile mărcilor comerciale, suprapuse cumva cu principiul „primul venit, primul servit”.
Dacă puteai să demonstrezi că deţineai o marcă, puteai primi domeniul „.com” pentru acel nume, cu excepţia situaţiei în care altcineva cu o pretenţie similară ajunsese primul la noi. (Întreaga poveste e mai complexă, dar e prea lungă ca să încapă aici.)
Misiunea noastră era să devenim o concurenţă pentru Network Solutions, care era monopolist la acea vreme, dar nu ne-a reuşit decât parţial. Network Solutions a păstrat controlul registrului de domenii.com, în timp ce noi am creat o piaţă concurenţială pentru afacerea de revânzare, prin care registratorii vindeau numele direct utilizatorilor.
Acum ICANN merge pe o altă manieră de lucru, care permite o extindere extraordinară a spaţiilor de nume prin adăugarea de noi domenii de nivel superior (TLD), adică sufixele care urmează într-o adresă după punct, de exemplu .com, .org şi – în curând – .orice.
Problema e că extinderea spaţiilor de nume – prin a permite oricui să înregistreze un TLD nou, ca, de exemplu .apple – nu creează, de fapt, nici un fel de valoare nouă. Valoarea e în mintea omului – ea rezidă în sensul cuvintelor şi asocierile de marcă -, nu în spaţiul de nume extins. De fapt, noua abordare dezmembrează spaţiul de nume: valoarea asociată anterior cu Apple poate fi acum divizată în apple.computers, apple.phone, ipod.apple şamd. Sună derutant pentru că aşa şi este.
Gestionarea abundenţei de nume şi domenii de nivel superior e o problemă relativ simplă pentru un computer, chiar dacă va fi nevoie de un efort suplimentar pentru ca atunci când cineva introduce o adresă să redirecţionezi sute de noi nume către acelaşi site vechi.
Va da foarte mult de lucru şi avocaţilor, ofertanţilor de optimizare a motoarelor de căutare, registrelor şi registratorilor.
Se vor crea noi locuri de muncă, dar cu puţină valoare suplimentară. După mine, un job inutil e un job inutil, nimic mai mult. Şi chiar dacă numele redundante de domenii nu sunt ceva rău, eu cred totuşi că reprezintă o risipă de resurse.
Imaginaţi-vă că sunteţi proprietarii unui teren agricol şi i-aţi crescut valoarea prin lucrări de calitate – seminţe atent selecţionate, irigaţii, îngrăşăminte, stupi de albine pentru polenizarea culturilor. Dar acum vine cineva şi spune: „O să fracţionăm terenul în parcele mai mici şi vă luăm bani ca să le protejăm pe fiecare dintre ele.”
Coca-Cola este acest fermier. Această firmă, ca şi alţi deţinători de mărci înregistrate, este acum implicit obligată să înregistreze denumirea Coca-Cola în fiecare dintre noile TLD-uri şi să-şi cumpere propriile
TLD-uri. Altfel ar putea să apară altcineva care să le creeze şi să le înregistreze. Registratorii ICANN oferă deja servicii prin care rezolvă această problemă pentru companii la un cost de câteva mii de dolari pentru un portofoliu de mărci comerciale.
Pe mine mă frapează ca fiind o extorcare de taxe de protecţie. Problema nu ar fi penuria de spaţiu în câmpul tuturor numelor posibile, ci subdivizarea spaţiului denume cultivat de Coca-Cola. Singura penurie e cea a spaţiului din mintea oamenilor.
Problema se pune oarecum diferit când vine vorba de TLD-uri „generice”, cum ar fi .green (verde). Recent am discutat pe Twitter cu Annalisa Roger, fondatoare a DotGreen.org, care mi-a povestit de valoarea pe care grupul ei o va adăuga domeniului.green: marketing, identitate de marcă, strângere de fonduri pentru ONG-uri.
Dar n-am putut să nu mă întreb ce o împiedică să adauge aceeaşi valoare la DotGreen.org. Aşa însă va trebui să înceapă prin a plăti o taxă de înscriere de 185 de mii de dolari către ICANN, la care se adaugă alte câteva mii plătite unor avocaţi pentru a studia şi completa formularele de înregistrare.
Sigur, aţi putea argumenta că noţiunea „verde” are deja o oarecare valoare – fiind un termen generic care înseamnă ceva. De fapt, mă nelinişteşte oarecum că ICANN poate trece această noţiune sub controlul său pentru a o vinde cuiva. Dacă un producător de brânzeturi va cumpăra .cheese (aşa cum cineva sugera recent la o întâlnire pe problema noilor TLD-uri) şi foloseşte acest TLD pentru a-şi favoriza propriile mărci?
Adepţii spun că un număr mai mare de domenii de nivel superior va impulsiona inovarea. Dar adevăratele inovaţii au fost create de companii ca Facebook, LinkedIn, Twitter şi Foursquare, care şi-au creat propriile spaţii noi de nume, fără să ia cu japca tot sistemul DNS.
Când ICANN a început să lucreze acum peste zece ani, am fost acuzaţi că vrem să imprimăm internetului o tentă comercială. De fapt, noi construiam o piaţă ordonată, stabileam politici de preţ maxim pentru registre -dând astfel un impuls concurenţei între registratori- şi aveam grijă să servim interesul public.
Din păcate, nu am reuşit să ne ţinem de această promisiune. Cei care au participat la stabilirea politicilor ICANN sunt acum în majoritatea lor implicaţi în afacerea cu nume de domenii şi tot ei vor controla şi noile TLD-uri.
Pentru ei rentează să-şi petreacă timpul la întâlnirile ICANN (sau să-şi trimită subalternii), în timp ce pentru clienţi şi utilizatori numele de domenii sunt doar o mică parte din viaţa lor. Asta înseamnă că, de fapt, noile TLD-uri le vor aduce bani principalilor actori din ICANN, dar pentru firme şi pentru publicul general ele vor însemna doar scumpiri şi vor stârni confuzie.
Sigur, dacă e să am dreptate, în timp sistemul DNS îşi va pierde valoarea, iar oamenii vor ajunge la site-uri şi conţinut prin reţele sociale şi aplicaţii, ori via Google (sau orice va depăşi Google pe piaţa concurenţială). Vestea proastă e că între timp am putea avea parte de costuri şi eforturi inutile.
ESTHER DYSON, CEO AL EDVENTURE HOLDINGS, ESTE UN INVESTITOR ACTIV ÎNTR-O VARIETATE DE NOI PROIECTE DIN TOATĂ LUMEA. INTERESELE EI INCLUD IT, SISTEME DE SĂNĂTATE, INDUSTRIA PRIVATĂ DE AVIAŢIE ŞI CĂLĂTORIA ÎN SPAŢIU.
COPYRIGHT: PROJECT SYNDICATE, 2011.
WWW.PROJECT-SYNDICATE.ORG
