Criticul literar Dan C. Mihăilescu a reuşit să convingă 19 personalităţi, printre care Mircea Cărtărescu, Ana Blandiana, H.R. Patapievici şi Mihai Măniuţiu, să mărturisească ce titluri le-au marcat copilăria şi tinereţea şi, mai ales, care au fost cărţile ce „i-au făcut oameni”.
La prima vedere, volumul „Cărţile care ne-au făcut oameni” ar putea fi văzut/citit ca o trecere în revistă a unor preferinţe de început ale unui mic grup de oameni care marchează societatea noastră contemporană. Dar felul în care aceşti oameni îşi amintesc cum au descoperit ficţiunea şi apoi litera tipărită, de la poveştile citite de părinţi sau bunici până la fiorul propriei descoperiri a unui volum, înseamnă mai mult decât un fragment de memorii, fiind chiar o carte de vizită.
Chiar dacă multe dintre titlurile sau autorii menţionaţi se repetă, felul şi momentul în care i-au descoperit diferă. Volumul publicat la Editura Humanitas ar putea fi un adevărat ghid pentru primele lecturi, însă trebuie avut în vedere că nici una dintre personalităţile culturale care au acceptat să-şi devoaleze începuturile literare nu a citit în copilărie „Harry Potter” sau vreun volum cu vampiri (eventual, pe misteriosul Poe), ci cărţile lui Jules Verne, Al. Dumas, Creangă, Karl May, Caragiale.
Unii i-au aflat pe Isaac Asimov (Horia-Roman Patapievici), „Micul prinţ” de Antoine de Saint-Exupéry (Ioana Pârvulescu) sau au fost fascinaţi de lecturi din colecţia de SF-uri din seria „triunghiuri”, la Mihai Măniuţiu şi Dan C. Mihăilescu, dar şi de Thomas Mann, Yourcenar, Jünger, Rimbaud şi Baudelaire, Balzac sau Dante, Tolstoi, Gogol şi… Biblia.
„Totul a pornit dintr-o toană”
Potrivit autorului, volumul s-a născut din interogările părinţilor sau bunicilor care îi cereau recomandări pentru lecturile copiilor sau tinerilor din familie.
„Totul a pornit dintr-o toană, o joacă, un capriciu subtil garnisit cu câteva plăcinte savuroase şi un pahar de vin roşu, în urmă cu câteva luni, când le-am povestit lui Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu istoria cu pricina”, mărturiseşte autorul în prefaţa cărţii.
Cu mirare află că asemenea „somări”, cu „tandră presiune interogativă”, au avut şi cei doi interlocutori. Au „pariat” să convoace câteva personalităţi în jurul ideii, „(…) fiecare fiind, în domeniul său, o energie benefic-iradiantă, de mult recunoscută public – care să-şi mărturisească revelaţiile citirii fermecător-terapeutice”.
Dacă nu au răspuns toţi, nu mai contează – oricum se coace o continuare sau o reeditare. Important este că a ieşit o carte-poveste, despre care Dan C. Mihăilescu spune: „Îmi îngădui să cred că, în funcţie de simpatia pentru unul sau altul dintre autorii cuprinşi în sfera nostalgică a evocărilor de faţă, cititorii-părinţi (şi mai ales bunici) îşi vor îndemna fiii şi nepoţii cu mai multă hotărâre şi seninătate către un titlu sau altul, o dată ce ele, titlurile, i-au făcut oameni pe Ana Blandiana, Lucian Boia, Mircea Cărtărescu, Ştefan Câlţia, Livius Ciocârlie, Andrei Cornea, Neagu Djuvara, Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Mihai Măniuţiu, Dan C. Mihăilescu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Irina Petrescu, Andrei Pleşu, Victor Rebengiuc, Alex Ştefănescu, Valeriu Stoica, Ion Vianu…”.
Tainele din „Insula misterioasă”
Pentru viitorii intelectuali lectura a fost ca „o îmbolnăvire”, cum scrie Valeriu Stoica, sau o pasiune care părea bolnăvicioasă în ochii unor părinţi, la Ana Blandiana.
Cei mai mulţi au descoperit forţa unor stări, greutatea unor sentimente. Vinovăţia, la Ion Vianu, după ce l-a descoperit pe Raskolnikov în „Crimă şi pedeapsă” de Dostoievski, sau „mila sfâşietoare” la Gabriel Liiceanu după ce a citit „Cuore, inimă de copil” de Edmondo de Amicis: „Ţin minte doar că am citit-o înlăcrimat. (…) Mi-a deschis sufletul ca pe o rană, mi-a educat mila”. Lucian Boia şi Ioana Pârvulescu află esenţa prieteniei după „Cei trei muşchetari”, iar Livius Ciocârlie trăieşte pierderea citind „La Medeleni”: „Ce am putut să mai plâng murind Olguţa, deşi am luat la cunoştinţă de asta într-o minunată zi de vacanţă silită când, datorită febrei (zic bine «datorită», şi nu «din cauză»), scăpasem de şcoală”.
Însă majoritatea celor intervievaţi declară că au fost cuceriţi de „Insula misterioasă” de Jules Verne.
Ana Blandiana şi „Istoria românilor” de A.D. Xenopol
Cititul în copilăria Anei Blandiana a fost printre „dealuri de cărţi”. În casa din Oradea, pe la 13-14 ani, află că sunt „cărţi interzise din biblioteca fostei episcopii greco-catolice”. Reuşeşte să pătrundă într-una dinre odăile depozitare, iar ceea ce descoperă „avea să-mi marcheze devenirea. (…) Un munte de cărţi care se înălţa până aproape de tavan, vărsate unele peste altele, neaşezate măcar în stive”. Prima carte pe care a început să o citească chiar acolo a fost volumul al şaptelea din „Istoria românilor” de A.D. Xenopol. Şi-a petrecut anii următori căutând celelalte unsprezece volume, descoperind istoria românilor ca pe o mare aventură, „ca pe un noroc în stare să mă apere de istoria lui Roller” predată în şcoală.
O imagine care nu suportă nici un comentariu este cea din copilăria pictorului Ştefan Câlţia: „Bunica Eudochia rostea totul blând, cu vorbe bine alcătuite. Ascultam cum cuvintele curg limpezi şi frumoase. Bătrâna, cu mersul greu, păzea oalele de pe plită şi, când clocotul îi dădea răgaz, se răsucea spre masa unde era cartea şi citea. A citit toată viaţa aceeaşi carte. Aveam mai bine de 40 de ani când mi-am dat seama că bunica mea cu patru clase vorbea atât de frumos pentru că toată viaţa ei a citit Psalmii”.
Mircea Cărtărescu spune că nu a fost format de cărţi, ci de lectură: „Abia când cititul a devenit pentru mine adicţie am început să pătrund filosofia sa – cartea este lectură”. Volumul „20.000 leghe sub mări” îl transformă pe Gabriel Liiceanu, la 8 ani, într-un cititor hulpav, „pentru că eram un copil hulpav. Tindeam să fac în exces tot ce-mi plăcea mult”.
Mihai Măniuţiu: „«Moscova-Petuşki» de Venedikt Erofeev mi-a răsucit încă o dată nervii”
Ce câştigă cititorul din acest volum? Câteva liste complete pentru orice vârstă a tinereţii, şi nu numai.
Sunt prezentate şiruri de autori şi titluri, în special cele care „au reverberat mult timp” în conştiinţa lor, cum precizează Alex Ştefănescu. Iar cărţile lumii sunt descoperite continuu dăruind revelaţii, chiar în „întâlniri fortuite”, cum spune Andrei Pleşu, care la orice vârstă pot înmărmuri, cutremura, marca. Despre o asemenea şansă scrie Mihai Măniuţiu, care a descoperit curând o nouă carte: „«Moscova-Petuşki» de Venedikt Erofeev mi-a răsucit încă o dată nervii şi a intrat, fără să ceară voie, în compoziţia secretă a sângelui meu – uman şi literar”.
Ana Blandiana:
„Am ales greu, şovăitor şi într-o ordine aleatorie zece cărţi fără nici o legătură între ele, dar care, la o vârstă sau alta, m-au determinat şi mi-au modelat definiţia.
Platon, Dialogurile
Sfântul Pavel, Epistolele
Eminescu, Poezii
Rilke, Poeme
Dostoievski, Idiotul
Blaga, Poezii
Emily Dickinson, Poezii
Camil Petrescu, Teatru
Daniel Defoe, Robinson Crusoe
Michel de Ghelderode, Povestiri crepusculare.“
Andrei Cornea:
„Zece cărţi esenţiale pe care un tânăr de 17-18 ani ar trebui să le fi citit:
Alexandru Mitru, Legendele Olimpului
Alexandre Dumas, Contele de Monte-Cristo
Jules Verne, Insula misterioasă
Câteva cărţi din Vechiul Testament (Geneza, Ieşirea) şi din Noul Testament (Evangheliile)
Platon, Banchetul
Edgar Allan Poe, Povestiri
William Shakespeare, Romeo şi Julieta
Victor Hugo, Mizerabilii
Sofocle, Oedip rege
Mateiu I. Caragiale, Craii de Curtea-Veche. “
Ioana Pârvulescu:
„Iată un posibil traseu plăcut, de la poveştile copilăriei la Biblie”:
Poveşti de Andersen
Aventurile lui Huckleberry Finn de Mark Twain
Micul prinţ de Antoine de Saint-Exupéry
Idiotul de Dostoievski
Bâlciul deşertăciunilor de Thackeray
Maestrul şi Margareta de Bulgakov
Teatru de Eugène Ionesco
Dialoguri de Platon
Poezii de Rainer Maria Rilke
Biblia.”
