După un lobbyst fără scrupule şi fără un dram de inteligenţă, România livrează la cheie Parlamentului European şi un eurodeputat proaspăt trimis în judecată pentru că a ameninţat, agresat şi înjurat.
Aşadar, la nici o lună de la cazul Adrian Severin, viaţa publică românească îşi aduce contribuţia la îmbogăţirea experienţei europene comune cu un caz încă şi mai burlesc, cel al lui Vadim Tudor.
Sunt, în ambele situaţii, chestiuni de fond intens dezbătute în ultima perioadă, şi nu am de gând să le reiau şi eu aici.
Pun însă o altă problemă: cum ne-o percepe oare şi ce va înţelege occidentalul mijlociu, odată familiarizat cu isprăvile lui Severin şi Vadim, aceste două VIP-uri politice născute din părinţi incerţi, în bezna dintre finele lui decembrie ’89 şi începutul lui ianuarie ’90?
Vorbesc de percepţia occidentalului mijlociu, pentru că pe el îl vânează Elena Udrea cu spoturi de sute de mii şi milioane de euro pentru a-l atrage într-un concediu idilic în România, cu promisiunea că doar aici va găsi izvorul nesecat al cinstei, omeniei, blândeţii şi ospitalităţii.
