22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialCatastrofă pentru C.I.A. în Orientul Mijlociu

Catastrofă pentru C.I.A. în Orientul Mijlociu

Conform postului american de televiziune ABC, serviciile libaneze de contraspionaj au reuşit să deconspire cel puţin 12 informatori ai CIA din Liban şi Iran – deşi Mossadul avertizase încă din 2010 că acoperirea acestora s-ar putea să fi fost compromisă.

 În luna iunie, liderul Hezbollah, Hasan Nasrallah, anunţase că doi membri ai grupării sale au fost identificaţi drept colaboratori ai CIA şi un al treilea ar fi avut contacte cu altă agenţie de spionaj străină: „ambasada Statelor Unite este un cuib de spioni care recrutează informatori pentru a servi intereselor israeliene. Am devenit o ţintă directă a serviciilor secrete americane”, declarase Nasrallah unui post de televiziune, conform cotidianului libanez Daily Star.

La acea vreme, ambasada americană din Beirut respinsese acuzaţiile, numindu-le „acelaşi gen de afirmaţii lipsite de substanţă pe care le-am auzit în repetate rânduri din partea Hezbollah”. Reportajul ABC pare însă să confirme versiunea lui Nasrallah.Conform postului de televiziune american, patru foşti sau actuali oficiali care dispun de informaţii provenite din comunitatea serviciilor secrete au declarat că peste 12 spioni CIA au fost prinşi; aceştia erau informatori plătiţi şi făceau parte din două reţele separate de spionaj, iar ţintele lor erau Iranul şi organizaţia Hezbollah. Administraţia americană bănuieşte că spionii au fost între timp ucişi – iar Robert Baer, un fost ofiţer al serviciilor secrete, care a lucrat în biroul CIA din Beirut în anii ’80, este de aceeaşi părere: „dacă oamenii erau spioni adevăraţi şi operau împotriva Hezbollah, nu cred că îi vom mai revedea vreodată”, a declarat el pentru ABC, adăugând că „Hezbollah este o organizaţie care nu cunoaşte iertarea”. Un alt oficial american, care deţine informaţii despre caz, a declarat că „adunarea de informaţii sensibile despre adversari va fi întotdeauna riscantă”.

Întâlniri secrete la Pizza Hut

Conform reportajului ABC, operaţiunile CIA au fost deconspirate de doi agenţi dubli ai Hezbollah, care au pretins că ar dori să colaboreze cu serviciile secrete americane. Hezbollah a aflat, cu ajutorul acestora, numele restaurantului în care mai mulţi ofiţeri CIA obişnuiau să se întâlnească cu informatorii lor; doi foşti oficiali americani au declarat că ar fi vorba despre Pizza Hut – iar cuvântul de cod al CIA ar fi fost PIZZA. Alte surse din interiorul CIA au negat însă acest lucru.

ABC relatează că serviciile de contraspionaj ale Hezbollah ar fi reuşit să identifice în acea locaţie cel puţin 12 informatori – şi să descopere, de asemenea, identităţile mai multor ofiţeri CIA însărcinaţi să menţină  contactul cu spionii libanezi. Odată stabilită identitatea agenţilor CIA, Hezbollah a urmărit telefoanele acestora, identificând astfel şi alţi informatori.

Aceeaşi metodă fusese  folosită de serviciile secrete libaneze şi în 2007, când a fost descoperită o reţea de spioni israelieni – ceea ce ar fi trebuit să constituie o avertizare serioasă pentru agenţii americani. Însă un fost membru al serviciilor secrete a declarat pentru ABC că agenţii CIA au ignorat mai multe avertismente conform cărora operaţiunea ar fi putut fi compromisă dacă ar fi continuat să se întâlnească în acelaşi loc cu mai mulţi informatori. „Libanezii sunt prietenii noştri şi nu ne vor face nimic”, ar fi declarat, conform ABC, şeful postului CIA din Beirut în 2010.

„Lucru de mântuială”

Simultan cu descoperirea agenţilor CIA din Liban, serviciile secrete iraniene au reuşit să dea de urma unei metode secrete de comunicare folosită de informatorii CIA din Iran; în mai, un oficial iranian a afirmat că peste 30 de spioni aflaţi în plata SUA şi Israel au fost deconspiraţi, iar televiziunea iraniană a arătat imagini ale unor site-uri folosite de agenţii CIA pentru a comunica cu informatorii lor. Şi în acest caz, acuzaţiile au fost respinse de către administraţia Obama – însă mai mulţi oficiali au confirmat pentru ABC că ele erau, de fapt, corecte. Un fost oficial american este de părere că aceste evoluţii arată că serviciile secrete americane suferă de lipsă de profesionalism: „am pierdut tradiţia spionajului”, a declarat acesta, „ofiţerii noştri fac o treabă de mântuială şi nimeni nu este tras la răspundere”. Această părere este împărtăşită şi de Robert Baer: „dacă pierzi un informator, acesta este un regres. Dacă pierzi însă un întreg post, în Teheran sau Beirut, aceasta este o catastrofă”, a declarat expertul pentru ABC.

În condiţiile în care Washington a oferit, în ultimii 5 ani, ajutoare în valoare de peste 1 miliard de dolari guvernului libanez, controlat de Hezbollah, atât conducerea CIA cât şi administraţia Obama se pot aştepta să fie nevoite să răspundă unor întrebări incomode în următoarele zile. 

Cele mai citite

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...

Universitatea Craiova – „U” Cluj, în finala barajului pentru Conference League. „Șepcile Roșii” au învins Oțelul

Ultima echipă care va reprezenta România în cupele europene se va decide dintre Universitatea Cluj și Universitatea Craiova, după ce formația antrenată de Ioan...

Elicopterul președintelui Iranului a aterizat forțat. Nu se cunoaște starea liderului iranian

Elicopterul care îl avea la bord pe președintele Iranului, Ebrahim Rayeesi, a aterizat forțat, iar echipele de salvare fac eforturi să ajungă la locul...
Ultima oră
Pe aceeași temă