Mâine, 8 noiembrie, la ora 18.00, va avea loc la sediul Institutului Român de Cultură o dezbatere privind volumul „Cartea Roşie” de C.G. Jung, publicată la editura Trei.
Publicarea „Cărţii Roşii ne dă posibilitatea unei noi epoci în înţelegerea scrierilor lui Jung. Ne oferă o deschidere unică spre modul în care şi-a recuperat sufletul şi a constituit o psihologie. Ar putea să fie cea mai influentă scriere, nepublicată până în prezent, din istoria psihologiei.
„Anii în care m-am ocupat de imaginile interioare au constituit perioada cea mai importantă a vieţii mele, în decursul căreia s-au decis toate lucrurile esenţiale. Atunci a început totul, iar amănuntele care au urmat sunt doar nişte completări şi lămuriri. Întreaga mea activitate ulterioară a constat în a elabora ceea ce ţâşnise în acei ani din inconştient şi mai întâi mş inundase, mă copleşise. A fost materia primordială pentru opera unei vieţi” – C. G. Jung.
Acestea sunt cuvintele psihologului C.G. Jung scrise în 1957, în care se referă la deceniile când a lucrat la „Cartea Roşie”, din 1914 până în 1930. Cu toate că se ştie de peste 80 de ani de existenţa ei, „Cartea Roşie” nu a fost niciodată publicată şi nici nu a fost pusă la dispoziţie publicului interesat, discipolilor şi succesorilor lui Jung. „Cartea roşie – Liber Novus” a fost editată de Sonu Shamdasani, cu traduceri din germană de Viorica Niscov, iar din engleză de Simona Reghintovschi.
De ce s-a întâmplat aşa veţi afla la întâlnirea de la ICR ce va fi moderată de gazdă, Horia Roman Patapievici, şi unde vor vorbi Andrei Pleşu, Mihaela Minulescu şi Vasile Dem. Zamfirescu. Accesul publicului este liber.
[fragment din introducere]
Ce se întâmplă când îţi „deconectezi” conştiinţa
Despre tehnica „imaginaţiei active” folosită de C.G. Jung în „Cartea roşie – Liber novus”. Fragment din introducerea istoricului englez Sonu Shamdasani la „Cartea roşie – Liber novus”:
În 1913, în timpul unei călătorii cu trenul la Schaffhausen, Jung a avut o viziune a Europei devastate de o inundaţie catastrofală. Comentând în 1925 această experienţă, el remarca: „Eu aş putea fi privit ca Elveţia apărată de munţi, iar cufundarea lumii ar putea fi rămăşiţele relaţiilor mele anterioare.” (…) În relatarea de către Jung a fantasmei din tren în „Liber Novus”, vocea interioară spunea că fantasma descrisă va deveni complet reală. Iniţial, el a interpretat subiectiv şi prospectiv acest fapt, ca ilustrând distrugerea iminentă a lumii sale. Reacţia sa la această experienţă a fost să înceapă o investigare psihologică a lui însuşi. (…)
În acea epocă, autoexperimentul era utilizat în medicină şi psihologie. Introspecţia a fost unul dintre principalele instrumente ale cercetării psihologice. Studiindu-şi fantasmele, Jung a realizat că studia funcţia minţii de creare a miturilor. Începând din decembrie 1913, a utilizat acelaşi procedeu: în stare de veghe, a evocat deliberat o fantasmă şi apoi a intrat în ea ca şi cum ar fi fost o piesă de teatru. Aceste fantasme pot fi înţelese ca un tip de gândire dramatizată sub forma imaginilor. Jung şi-a scris fantasmele în însemnări datate, alături de reflecţii despre starea sa psihică şi dificultăţile pe care le avea în înţelegerea acestor fantasme. Privind retrospectiv, îşi amintea că problema sa ştiinţifică era să vadă ce se întâmpla când îşi „deconecta” conştiinţa.
[fragmente din Cartea roşie]
Un potop uriaş se abate peste Europa
Viziuni apocaliptice din preajma Primului Război Mondial (fragment din „Cartea roşie”)
S-a întâmplat în octombrie 1913, când mă aflam singur într-o călătorie şi am avut deodată, în timpul zilei, o viziune: am văzut un potop uriaş care acoperea toate ţările nordice şi ţinuturile joase dintre Marea Nordului şi Alpi. Se întindea din Anglia până în Rusia şi de la ţărmurile Mării Nordului până aproape de Alpi. Vedeam talazurile galbene, dărâmăturile plutind pe ape şi moartea a mii de oameni. Această viziune a durat cam două ore, m-a tulburat şi mi-a făcut rău. Nu puteam s-o interpretez.
În 1914, la începutul lunii iunie şi apoi la începutul şi la sfârşitul lui iulie, am avut de trei ori acelaşi vis: mă aflam într-o ţară străină şi, deodată, din spaţiul cosmic, s-a lăsat peste noapte, şi anume în miezul verii, un frig imens şi de neînţeles, toate mările şi râurile s-au transformat în gheaţă, toată vegetaţia vie a îngheţat.
În realitate, lucrurile s-au petrecut astfel: în epoca în care a izbucnit marea conflagraţie între popoarele Europei, mă aflam în Scoţia; silit de război, m-am hotărât să mă întorc acasă cu cel mai rapid vapor. Am dat peste frigul imens care îngheţase totul, am dat peste potop, peste marea de sânge şi mi-am găsit copacul fără roade, ale cărui frunze gerul le prefăcuse în leac. Iar eu culeg roadele coapte şi vi le dau şi nu ştiu ce vă dăruiesc, ce băutură ameţitoare dulce-amară care vă lasă pe limbă un gust de sânge.
„Omul este masculin şi feminin, nu este doar bărbat sau doar femeie”.
Despre complementaritatea principiilor feminin şi masculin (fragment din „Cartea roşie”)
Ce este cu masculinitatea? Ştii câtă feminitate îi lipseşte bărbatului spre a fi desăvârşit? Ştii câtă masculinitate îi lipseşte femeii spre a fi desăvârşită? Voi căutaţi feminitatea la femeie şi masculinitatea la bărbat. Şi astfel există numai bărbaţi şi femei. Dar unde sunt oamenii? Tu, omule, nu trebuie să cauţi feminitatea la femeie, ci trebuie s-o cauţi şi s-o recunoşti în tine însuţi, căci o ai dintru început. Dar îţi place să te joci de-a masculinitatea, căci asta merge pe drumul neted al obişnuitului. Tu, femeie, să nu cauţi masculinitatea la bărbat, ci să iei asupra ta masculinitatea din tine însăţi, căci o ai dintru început. Dar te încântă şi e uşor să faci pe femeiuşca, de aceea bărbatul te dispreţuieşte, căci el îşi dispreţuieşte feminitatea. Dar omul este masculin şi feminin, nu este doar bărbat sau doar femeie. Abia dacă poţi spune despre sufletul tău ce sex are. Dar dacă ai să fii cu băgare de seamă, ai să vezi că bărbatul cel mai viril are un suflet feminin, iar femeia cea mai feminină are un suflet viril. Cu cât eşti mai bărbat, cu atât eşti mai departe de ceea ce este cu adevărat femeia, căci feminitatea din tine îţi e străină şi o dispreţuieşti. (…)
Te vei comporta deci faţă de femeie nu pur şi simplu ca bărbat, ci ca om, cu alte cuvinte ca şi cum ai fi de acelaşi sex cu ea. Îţi vei aminti de feminitatea ta. S-ar putea să ţi se pară că nu eşti viril, că eşti cumva prost şi efeminat. Trebuie să iei ridicolul asupra ta, altminteri acesta rămâne frustrat în tine şi cândva, când te vei aştepta mai puţin, te va cotropi brusc şi te va face de râs. (…) Asumarea feminităţii duce la desăvârşire. Acelaşi lucru e valabil pentru femeia care îşi asumă virilitatea ei.
Imaginea 51. Traducerea textului caligrafiat în caractere gotice (fragment din „Cartea roşie”)
Eu sunt animalul sfânt ce stă uimit şi nu poate pricepe devenirea zeului. / Sunt înţeleptul care a venit din ţara de la răsărit, presimţind de departe minunea./ Iar eu sunt oul şi închid în mine sămânţa zeului şi mă îngrijesc de ea.
