12.4 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialCare sunt celelalte 6 "cazuri Cioacă" din România

Care sunt celelalte 6 “cazuri Cioacă” din România

Sentinţa de 22 de ani de închisoare dată lui Cristian Cioacă, fostul poliţist acuzat că ar fi ucis-o pe Elodia Ghinescu, nu este singura condamnare din România într-un caz în care nu a fost găsit cadavrul victimei.

Dosarul dispariţiei avocatei din Braşov a fost transformat, în 2007, într-o isterie naţională de OTV-ul lui Dan Diaconescu, care a realizat 380 de episoade pe acest subiect.

 

Fostul poliţist Cristian Cioacă, acuzat că ar fi ucis-o pe soţia sa, avocata Elodia Ghinescu, a fost condamnat ieri la 22 de ani de închisoare pentru omor, deşi cadavrul femeii nu a fost găsit nici până acum. De altfel, Cristian Cioacă a primit şi doi ani de închisoare pentru profanare de morminte, deoarece anchetatorii au considerat că fostul poliţist a tranşat corpul avocatei şi la răspândit în direcţii care au rămas deocmandată necunoscute. De asemenea, magistraţii au decis că braşoveanul trebuie să plătească familiei Ghinescu 250.000 de euro sub formă de despăgubiri. Totuşi, decizia Tribunalului Argeş nu este definitivă, iar rudele avocatei au declarat deja că cer condamnare pe viaţă pentru Cristian Ciocă.

Şi-au recunoscut fapta

Cristian Cioacă nu este primul român condamnat pentru crimă deşi cadavrul victimei sale nu a fost găsit. Toma Gheorghe a fost condamnat abia în 2012 la 25 de ani de închisoare pentru că şi-ar fi ucis concubina şi fiica cu 15 ani înainte, le-a tranşat şi le-a răspândit prin Arad, potrivit portalului crimefaracadavru.wordpress.com. Trupurile nu au fost găsite niciodată, dar în cele din urmă arădeanul şi-a recunoscut fapta. Un al doilea caz a avut loc în 2006, Bocskai Zsolt a ucis copilul de trei ani al concubinei sale, Tunde-Maria. Apoi amândoi l-au băgat într-o sobă şi au supravegheat trupul până acesta a ars complet, scrie acelaşi site. Judecătorii s-au bazat doar  pe recunoaşterea faptei de către cei doi, condamnaţi, în 2009, la 23 de ani de închisoare.

Portalul a contabilizat încă alte patru cazuri similare care s-au încheiat cu o sentinţă de condamnare: un fost poştaş a ucis şi ars cadavrul unui cămătar – 19 ani de închisoare; un muncitor necalificat  a abuzat, ucis şi aruncat în apă o fetiţă – 18 ani de închisoare, neexecutaţi prin moartea condamnatului; un fiu şi-a omorât tatăl şi, împreună cu mama sa, l-a ars – 20 de ani de închisoare; un maior de miliţie  a ucis un tânăr la Revoluţia din 1989, al cărui trup, de asemenea, a fost ars – 15 ani de închisoare, din care a executat doar şase, fiind graţiat de fostul preşedinte Ion Iliescu. În afară de miliţian, în toate celelalte dosare, inculpaţii şi-au recunoscut fapta. 

Serialul Elodia, momentul de glorie al lui Dan Diaconescu

Dispariţia avocatei din Braşov, un caz ca oricare altul pentru poliţişti, a fost transformat într-un subiect naţional de Dan Diaconescu, care în emisiunea pe care o modera la postul său de televiziune, OTV, a dezbătut în 380 de episoade zilnice toate ipotezele din spatele dosarului. Elodia Ghinescu a dispărut în august 2007 şi încă de la început soţul său, Cristian Cioacă, a fost considerat principalul suspect, fiind reţinut de procurori. Anchetatorii au susţinut că acesta a ucis-o pe Elodia, pentru a evita un divorţ, a tranşat-o în cada din baie, apoi a transportat-o într-o geantă de voiaj, cu autoturismul pe traseul Braşov-Piteşti, şi a abandonat-o într-o zonă rămasă necunoscută. Cioacă a fost totuşi eliberat, din lipsă de probe. La doar câteva luni după ce a adus cazul în atenţia publică, audienţa OTV s-a dublat. Televiziunea, înainte una obscură, a ajuns pe locul patru în mediul urban, după Pro TV, Antena 1 şi TVR 1. În aceste condiţii, subiectul a început să fie preluat şi de către celelalte televiziuni. Marius Tucă, retras de la tv din 2004, a revenit într-o emisiune cu Cristian Cioacă, Mădălin Ionescu a început noua sa emisiune “Acces Direct” cu un interviu cu fostul poliţist, potrivit Adevărul. Chiar şi ziarele considerate “quality” au abordat subiectul pe larg. Însă, nu au înregistrat acelaşi succes ca OTV, ale cărui audienţe s-au menţinut şi în 2008. Mediatizarea excesivă i-a făcut pe procurori să se ocupe serios de caz, iar pentru căutările şi expertizele ordonate în această anchetă s-au cheluit peste 100.000 de lei. Totuşi, Cristian Cioacă a fost arestat preventiv abia în decembrie 2012 şi trimis în judecată pentru omor pe 30 ianuarie 2013.

Condamnarea acestuia, de ieri, s-a bazat pe faptul că din apartamentul celor doi soţi lipseau un cuţit cu lungimea de 25-30 cm, două prosoape, geanta de voiaj şi perdeaua de duş, iar procurorii au reuşit să depisteze, cu un aparat special, probe de sânge sub zugrăveala locuinţei, stabilindu-se că grupa sanguină aparţine Elodiei.

Cele mai citite

Ministrul german al economiei Robert Habeck susține strategia de a investi în combinate siderurgice

Ministrul german al economiei Robert Habeck a justificat miliardele de euro investite de ţara sa în fabrici de oţel verde prin nevoia de a...

Cristian Vasilcoiu, secretar de stat Ministerul Muncii: Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale

Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale iar formula care va fi stabilită va ţine cont, printre altele, de nivelul...

Momente emoționante pe Anfield! Jurgen Klopp s-a despărțit de FC Liverpool cu o victorie

FC Liverpool a câştigat cu scorul de 2-0 în faţa lui Wolverhampton și a terminat pe poziția a treia în Premier League. La ultimul...
Ultima oră
Pe aceeași temă