În timpul anilor 1990, un fenomen bizar a apărut în mai multe ţări din întreaga lume. Una după alta, întreprinderile din industria alimentară şi cea a băuturilor au capitulat în faţa activiştilor care se opuneau unei noi tehnologii promiţătoare: transformarea genetică a plantelor pentru a produce ingrediente. Iar situaţia nu s-a schimbat nici în ziua de azi.
Producătorii de bere Kirin (Japonia) şi Carlsberg (Danemarca) au eliminat ingredientele modificate genetic din berile lor. În Statele Unite, gigantul fast-food McDonald’s a interzis aceste ingrediente din meniul său, companiile Heinz şi Gerber (apoi o divizie din Elveţia, Novartis) au renunţat, de asemenea, la aceste ingrediente în linile de produse alimentare pentru bebeluşi, iar firma Frito-Lay le-a cerut furnizorilor săi să nu mai planteze porumb modificat genetic cu o proteină bacteriană care conferă rezistenţă la dăunători.
Aceste măsuri au fost justificate în diferite moduri, dar realitatea este că, prin cedarea la presiunile unui număr minuscul de activişti lipsiţi de sinceritate, companiile au ales să ofere produse mai puţin sigure consumatorilor, expunându-se astfel unui risc juridic.
În fiecare an, la nivel mondial, nenumărate pachete de alimente sunt reţinute sau retrase de pe piaţă din cauza prezenţei contaminanţilor „naturali” de toate tipurile, cum ar fi insecte, mucegaiuri toxice, bacterii şi virusuri. Agricultura se practică în aer liber şi în noroi, de aceea o astfel de contaminare este inevitabilă. De-a lungul secolelor, principala cauză a toxiinfecţiilor alimentare la scară largă a fost de multe ori contaminarea culturilor neprelucrate cu toxine fungice – un risc care este amplificat atunci când insectele atacă culturile alimentare, deschizând astfel răni care le permit ciupercilor să prindă rădăcini.
De exemplu, fumonisin şi alte câteva toxine fungice sunt extrem de toxice şi pot cauza de cancer esofagian la oameni şi boli fatale la animalele din gospodărie care mănâncă porumb infectat. Fumonisin interferează, de asemenea, cu absorbţia celulară de acid folic, o vitamină care reduce riscul de defecte de tub neural la fetuşii în curs de dezvoltare. Astfel, fumonisinul poate cauza deficit de acid folic şi defecte, cum ar fi spina bifida, chiar şi atunci când dieta conţine o cantitate suficientă din această vitamină.
Multe agenţii de reglementare au stabilit, prin urmare, nivelurile maxime recomandate de fumonisin care pot fi folosite în produsele alimentare şi hrana pentru animale fabricată din porumb. Modul convenţional pentru a îndeplini aceste standarde şi pentru a preveni consumul de toxine fungice este, pur şi simplu, de a testa cerealele prelucrate şi neprelucrate şi de a le arunca pe cele contaminate – o abordare care este atât risipitoare, cât şi predispusă la eşec.
Dar tehnologia modernă – în special, transformarea genetică a plantelor care utilizează tehnologia ADN-ului recombinat (tehnologie cunoscută, de asemenea, sub numele de biotehnologia alimentelor sau modificare genetică) – oferă o modalitate de a preveni această problemă. În ciuda afirmaţiilor făcute de criticii produselor biotehnologice, care insistă că produsele modificate genetic prezintă riscuri de alergeni noi sau toxine (dintre care nici unul nu a apărut până în prezent), aceste produse oferă industriei alimentare un mijloc dovedit şi practic de abordare a problemei contaminării fungice la sursă.
Un exemplu excelent este porumbul creat prin injectarea în diversele soiuri a unei gene de la o bacterie inofensivă. Genele bacteriene produc proteine care sunt toxice pentru insectele dăunătoare în culturile de porumb, dar care sunt inofensive pentru păsări, peşti şi mamifere, inclusiv oameni. În timp ce porumbul modificat îndepărtează insectele, gena reduce, de asemenea, nivelurile de mucegai roz, diminuând astfel nivelul de fumonisin.
Cercetătorii de la Universitatea de Stat din Iowa şi Departamentul Agriculturii din SUA au descoperit că nivelul de fumonisin din porumbul modificat genetic este redus cu până la 80% faţă de porumbul convenţional. În mod similar, un studiu italian pe purcei înţărcaţi care au fost hrăniţi fie cu porumb convenţional, fie cu acelaşi soi de porumb modificat pentru a sintetiza o proteină bacteriană care conferă rezistenţă la insectele dăunătoare a constatat că soiul modificat conţinea niveluri mai scăzute de fumonisin. Mai important, purceii care au consumat porumb modificat au avut o greutate mai mare la finalul studiului, un indicator al stării generale de sănătate, în ciuda faptul că nu a existat nici o diferenţă în consumul de hrană între cele două grupuri de animale.
Având în vedere beneficiile pentru sănătate – pentru a nu spune nimic despre recoltele de multe ori mai mari şi mai sigure -, guvernele ar trebui să introducă stimulente pentru a încuraja utilizarea pe scară largă a acestor seminţe modificate genetic şi a altor culturi. În plus, ar fi de aşteptat ca cei care fac lobby pentru sănătatea publică să ceară ca astfel de soiuri îmbunătăţite de plante să fie cultivate şi utilizate pentru producerea de alimente, în loc să ceară ca apa potabilă să fie clorinată şi fluorizată. Producătorii de alimente care s-au angajat să ofere cele mai sigure şi mai bune produse pentru clienţii lor ar trebui să fie în competiţie pentru a introduce alimentele modificate genetic pe piaţă.
Din păcate, nici unul dintre aceste lucruri nu se va întâmpla pe termen scurt. Activiştii continuă să întreţină o opoziţie vocală şi tenace împotriva alimentelor modificate genetic, în ciuda beneficiilor semnificative ale acestor produse care au fost demonstrate în ultimii 20 de ani, printre care utilizarea redusă a pesticidelor chimice (şi, astfel, reducerea scurgerilor chimice în râuri), folosirea mai intensă a tehnicilor agricole care previn eroziunea solului, profituri mai mari pentru agricultori şi reducerea contaminării fungice.
Ca răspuns la văicărelile activiştilor, factorii de decizie politică au supus testarea şi comercializarea culturilor modificate genetic la reglementări neştiinţifice şi draconice cu consecinţe grave. Un studiu revoluţionar asupra economiei politice a biotehnologiei agricole a ajuns la concluzia că suprareglementarea provoacă „întârzieri în difuzarea la nivel mondial a tehnologiilor cu efecte dovedite, ceea ce are ca rezultat o rată mai mică de creştere a rezervelor de alimente la nivel mondial şi preţuri mai mari la alimente. În plus, politicile actuale „au descurajat investiţiile în cercetare şi dezvoltare, rezultând o încetinire în procesul de inovaţie a celei de-a doua generaţii de tehnologii care ar fi trebuit să introducă consumul pe scară largă şi beneficii de mediu”.
Toţi cei implicaţi în producţia de alimente şi consum au avut de suferit: consumatorii (în special cei din ţările în curs de dezvoltare) au fost supuşi la riscuri pentru sănătate care puteau fi evitate, iar producătorii de alimente s-au pus în pericol juridic pentru vânzarea de produse despre care se ştia că au „defecte de producţie”.
Politica publică ce discriminează şi descurajează inovaţiile vitale în producţia de alimente nu este o politică bazată pe interesul publicului.
HENRY I. MILLER, MEDIC ŞI BIOLOG MOLECULAR, ESTE CERCETĂTOR ÎN FILOZOFIE ŞTIINŢIFICĂ ŞI POLITICI PUBLICE LA INSTITUTUL HOOVER AL UNIVERSITĂŢII STANFORD. A FOST DIRECTOR FONDATOR AL OFICIULUI PENTRU BIOTEHNOLOGIE.
COPYRIGHT: PROJECT SYNDICATE, 2011.
WWW.PROJECT-SYNDICATE.ORG
WWW.PROJECT-SYNDICATE.ORG
