Ne-am obisnuit sa tratam locul in care vietuim cu atitudinea insului resemnat: nu e nimic de facut, am fost "plantati" la o margine nefericita a lumii, expusa unor interminabile agresiuni. La noi binele apare ca un intermezzo stingher in masivitatea compacta a raului. Avem cu totii asemenea momente de exasperare, cand ni se pare ca a miza pe o realizare la nivel colectiv e o iluzie pagubitoare. Nimeni nu-ti va restitui timpul pierdut cu puseuri altruiste. si atunci ne refugiem in meserie, in proiecte personale. Norocosi sunt cei carora jurnalele de stiri le ofera un contrast cu atat mai puternic fata de – vorba lui Alexandru Paleologu – lucrurile cu adevarat importante. Literatura este unul dintre aceste lucruri inefabile si concrete care te ajuta sa suporti mai usor injustitia vremurilor. Ea iti da un sens, o directie in invalmaseala contingentului. Artistii au acest privilegiu, nu si oamenii lipsiti de pasiunea creatiei, a creatiei de orice fel.
Am trait in ultima saptamana doua evenimente care mi-au reaprins credinta in forta comuniunii umane bazate pe valori, nu pe interese. Mai intai, festivalul "Zile si nopti de literatura", organizat la Neptun de Uniunea Scriitorilor. Apoi un alt eveniment cu participare internationala: European borderlands, derulat in trei etape: Bucuresti, Iasi, Chisinau. Prezenta unor confrati din Occident, dialogul cu ei te obliga sa treci dincolo de stratul superficial al obsesiilor vernaculare. In strainatate acest lucru se intampla cumva de la sine (acolo tu esti exceptia, iar ceea ce te transcende – regula). In tara, insa, fata in fata cu niste oaspeti straini, capeti brusc o perspectiva noua asupra ta insuti, esti indemnat sa cauti universalul comunicarii, nu particularitatile care dezbina. Din acest motiv nu-i invidiez deloc pe jurnalisti: pe ei meseria ii obliga sa consume zilnic, fara pauze de respiratie, "deseurile" politicii, facandu-i in cele din urma sa creada ca aceasta este singura realitate care conteaza si ca daca te situezi in afara ei nu existi.
Cand spun asta, nu pledez pentru extragerea din politic, ci pentru largirea spatiului arondat acestuia prin aducerea unor oameni noi in prim-plan. E chiar absurd, ma intreb, e chiar inutil sa cerem televiziunilor din Romania, trecand peste zambetele batjocoritoare ale chibitilor nationali, sa nu ne mai agreseze cu aceeasi masinarie de tocat vorbe desarte, cu aceleasi fete uzate si partituri rancede, reluate seara de seara cu o incapatanare demna de o cauza mai buna? Ar trebui sa le declaram un boicot general, sa le surpam audienta. Cand l-am intrebat pe Mircea Dinescu la Chisinau, de ce scriitorii romani nu sunt invitati de televiziuni (altele decat TVR Cultural, post pe care nu toata lumea il prinde), cu exceptia a doua-trei nume care nu salveaza nimic, el mi-a raspuns ca cele mai penibile, mai batranicioase emisiuni TV sunt emisiunile culturale. Dar nu despre subiectele literare era vorba, ci despre chestiunile de interes general dezbatute "pe sticla". Scriitorii poseda un capital pe care nu-l intrec in valoare toate vilele, masinile, conturile bancare si colectiile de arta ale parlamentarilor. Ei au credibilitate. Excelenta culturala, fireste, nu inseamna neaparat competenta si in chestiuni de legislatie sau economie, dar ea sporeste bunul-simt, induce sentimentul (salvator) al masurii intr-o comunitate sarita de pe sine. Scriitorii pot contribui prin discursul lor, prin felul lor de a pune problema la educarea unei constiinte europene, pe care degeaba o asteptam de la politicieni.
Este adevarat ca noua ne lipseste, in Romania, traditia intelectualilor publici, obisnuiti sa ia atitudini, sa fie intrebati pe teme de interes general – si imi vin in minte doua exemple franceze notabile in acest sens – André Glucksmann si Bernard Henri-Lévy. La noi, marginalizarea de azi a scriitorilor romani se dovedeste in continuare consecinta neimplicarii lor in timpul comunismului, cand majoritatea dintre ei au sperat ca retragerea in turnul de fildes ii va apara de urgie. Ei bine, nu i-a aparat si le pune in fata o nota de plata si in democratie. Numai ca asa am ajuns intr-o fundatura: numarand la nesfarsit bubele intelectualilor, reale sau inchipuite, ii lasam sa vorbeasca in numele nostru, ocupandu-ne intreg timpul disponibil, pe niste panglicari de duzina – indivizi cinici, lipsiti de scrupule, peltici si analfabeti -, care decid asupra destinului national, din cauza ca societatea nu stie sa-si formuleze criteriile si sa-si selecteze valorile. E o situatie scandaloasa.
Vitalie Ciobanu este scriitor din Chisinau
