24.2 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialBuzău: Bărbat acuzat de comiterea a două crime, condamnat la 25 de...

Buzău: Bărbat acuzat de comiterea a două crime, condamnat la 25 de ani de închisoare

Un bărbat din Buzău acuzat de comiterea a două crime şi care în primăvara anului trecut a reuşit să fugă de sub escortă în timp ce era dus de gardieni la Judecătoria Moreni, fiind prins o lună mai târziu, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, decizia nefiind însă definitivă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Buzău, judecător Angelica Miu, bărbatul, Eugen Galeş, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru cele două crime comise în primăvara anului 2010.

El a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru uciderea mătuşii sale, o femeie de 70 de ani, şi la 25 de ani pentru cea de-a doua crimă, respectiv uciderea unui bărbat de 31 de ani, pe care l-a atacat pentru a-i lua hainele şi calul, la scurt timp după omorârea bătrânei.

De asemenea, Eugen Galeş a mai primit 8 ani pentru tâlhărie, iar potrivit legii va trebui să execute pedeapsa cea mai mare respective, 25 de ani de închisoare. De asemenea, el va trebui să achite daune de 10.000 de lei soţului bătrânei ucise.

Decizia magistraţilor buzoieni, dată la aproape doi ani de la comiterea crimelor, nu este însă definitivă, bărbatul având posibilitatea să facă apel.

Galeş este acuzat că în aprilie 2010, în localitatea Năeni, şi-a omorât o mătuşă cu care era în conflict de mai multă vreme. Bărbatul, extrem de periculos, care la momentul respectiv se sustrăgea urmăririi penale după ce bătuse o altă persoană, a lovit-o cu o sapă în cap pe femeie, provocându-i decesul.

Două zile mai târziu, Galeş a omorât o altă persoană din aceeaşi localitate, respectiv un tânăr de 31 de ani, pe care l-a întâlnit pe câmp şi pe care l-a luat la bătaie pentru a-i fura hainele şi căruţa. Galeş a lovit victima de mai multe ori cu o furcă, după care, cu un cuţit, i-a provocat multiple plăgi la cap şi i-a introdus cuţitul în ochi. Conform procurorilor, din cauza intensităţii loviturii vârful cuţitului s-a rupt, fiind identificat la necropsie în craniul victimei.

Cele două crime din 2010 au fost comise după ce în urmă cu şapte ani bărbatul bătuse un alt localnic. Galeş nu a fost prins în tot acest timp, trăind pe dealurile din localitatea Năeni. Abia în 2010, după cele două crime pe care nu le-a recunoscut, bărbatul a fost prins, la momentul respectiv el sustrăgându-se de la executarea a două pedepse cu închisoarea şi fiind dat în urmărire generală.

După ce a fost prins de poliţişti, la finalul unei operaţiuni de amploare, Galeş a evadat, în primăvara anului trecut, din sediul Judecătoriei Moreni, unde fusese dus de gardieni pentru o procedură judiciară.

Conform procurorilor, bărbatul a fost supus unei expertize psihiatrice, stabilindu-se că are “tulburare organică de personalitate, cu manifestări antisociale”.

Cele mai citite

SUA, Canada și Marea Britanie demască intențiile Rusiei de a influența alegerile din Republica Moldova

SUA, Canada și Marea Britanie avertizează că Rusia vrea să influențeze alegerile din Republica Moldova, din anul 2024, pentru a instala un candidat pro-rus...

Donald Trump a participat la o slujbă religioasă, alături de persoanele de culoare

În weekend, Donald Trump, împreună cu o serie de republicani, a participat la o slujbă religioasă într-o biserică din Detroit, cu enoriași de culoare. ...

Banca Mondială finanțează proiecte medicale, de transport și de management al riscului la dezastre, a anunțat premierul Ciolacu

Banca Mondială finanțează în România proiecte medicale, de învățământ, de transport și de management al riscului la dezastre, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. Șeful Executivului...
Ultima oră
Pe aceeași temă