15.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialBucureștean, prins conducând cu 196 km/h pe A3

Bucureștean, prins conducând cu 196 km/h pe A3

Un bărbat, de 40 de ani, din București, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea cu 196 km/h pe Autostrada Bucureşti – Ploieşti. Celui în cauză i-a fost reținut permisul de conducere pentru 90 de zile și a fost sancționat cu amendă în valoare de 765 de lei.

Vineri, în jurul orei 12.46, poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada Bucureşti – Ploieşti (A3) din cadrul I.G.P.R. au depistat un bărbat, de 40 de ani, din Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism cu o viteză peste limita maximă admisă.

Bărbatul a fost înregistrat cu aparatul radar, la km. 21, pe sensul de mers Bucureşti – Ploieşti, conducând cu o viteză de 196 km/h.

Conform legislaţiei în vigoare, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 765 de lei. Totodată, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile.

În minivacanţa de 1 Mai, poliţiştii de la rutieră, sprijiniţi de poliţiştii de la ordine publică, sunt prezenţi pe drumurile publice şi autostrăzi, pe principalele artere din zonele turistice şi pe traseele de acces către aceste zone, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei.

Reamintim faptul că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!

Viteza determină creşterea distanţei de frânare necesară opririi autovehiculului în siguranţă! Viteza determină agravarea consecinţelor accidentelor rutiere indiferent de cauză!

Poliţia Română recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă, cu viteză adaptată condițiilor meteo-rutiere şi să acorde o atenţie sporită pietonilor.

Cele mai citite

Accident pe Dunăre. Două persoane au murit, iar alte cinci sunt date dispărute

Două persoane au fost ucise și alte cinci au fost date dispărute în urma unei coliziuni între o ambarcațiune cu motor de mici dimensiuni...

Primar PSD din Gorj, cercetat după ce a lovit cu mașina o femeie și a fugit de la locul accidentului

Primarul comunei gorjene Stejari, Robert Păiuşi, membru al PSD, este cercetat de poliţişti după ce, duminică, a acroşat cu oglinda laterală a autoturismului o...

Max Verstappen obține a 59-a victorie din cariera sa în Campionatului Mondial de Formula 1

Pilotul olandez Max Verstappen, reprezentând echipa Red Bull, a câștigat Marele Premiu al regiunii Emilia Romagna, desfășurat duminică la Imola, Italia. Aceasta reprezintă a...
Ultima oră
Pe aceeași temă