12.8 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialAutorităţile egiptene ordonă arestarea liderului suprem al mişcării Fraţii Musulmani

Autorităţile egiptene ordonă arestarea liderului suprem al mişcării Fraţii Musulmani

Procurorul general egiptean a ordonat, miercuri, arestarea liderului suprem al mişcării islamiste Fraţii Musulmani Mohamed Badie şi a altor oficiali de rang înalt din confrerie, în cadrul violenţelor care s-au soldat cu peste 50 de morţi luni, a anunţat o sursă judiciară, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Potrivit aceleiaşi surse, ei sunt acuzaţi de incitare la violenţă în legătură cu aceste confruntări sângeroase ce au avut loc în faţa sediului Gărzii Republicane, la Cairo, în cursul unei manifestaţii a unor susţinători ai fostului preşedinte islamist Morsi.

Badie şi alţi oficiali din cadrul mişcării Fraţii Musulmani sunt vizaţi deja de un mandat de arestare, pentru violenţe anterioare.

În contextul în care serviciile de securitate au anunţat arestarea sa cu o zi înainte, liderul suprem şi-a făcut apariţia în public vinerea trecută, la Cairo, îndemnându-i pe susţinătorii lui Morsi să rămână mobilizaţi “cu milioanele”, până la reinstalarea la putere a fostului preşedinte destituit de armată.

Citeşte şi Morsi se află într-un loc sigur şi nu este vizat momentan de vreo anchetă penală

UPDATE: Fraţii Musulmani din Egipt resping oferta de a intra în Guvern

Cele mai citite

Erdogan a decretat doliu național după moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat luni o zi de doliu naţional după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează...

Momente emoționante pe Anfield! Jurgen Klopp s-a despărțit de FC Liverpool cu o victorie

FC Liverpool a câştigat cu scorul de 2-0 în faţa lui Wolverhampton și a terminat pe poziția a treia în Premier League. La ultimul...

Cristian Vasilcoiu, secretar de stat Ministerul Muncii: Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale

Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale iar formula care va fi stabilită va ţine cont, printre altele, de nivelul...
Ultima oră
Pe aceeași temă