18.9 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialAeroportul Brasov – amanat pana in noiembrie

Aeroportul Brasov – amanat pana in noiembrie

Lucrarile la Aeroprtul Brasov vor fi amanate pana in luna noiembrie, este concluzia presedintelui Intelcan, Ron Weisenberger, aflat la mijlocul acestei saptamani la Brasov. ,,Au venit la discutii cu noi si cu reprezentantii Consiliului Judetean reprezentanti ai unor banci care pentru a face aceasta investitie la Brasov au solicitat o serie de asigurari. Printre altele, ne-au cerut o scrisoare din partea Consiliului Judetean cum ca toate terenurile pe care se va construi aeroportul apartin judetului", a declarat Weisenberger. Amanarea are la baza doua motive. Unul este legat de un schimb de terenuri cu IAR Ghimbav, iar al doilea este un cioban din zona care refuza de doi ani de zile sa evacueze o stana. Prima problema este, conform presedintelui CJ Brasov, Aristotel Cancescu, aproape rezolvata. Mai complicat este cu ciobanul Neculai Arisanu, care are o gospodarie de cinci ha, din care cea mai mare parte chiar pe viitoarea pista de aterizare. "Cu ciobanul am vorbit, am semnat un proces-verbal de negociere, o sa-i dam terenuri la schimb. Exista si oameni care il instiga sa ne ceara mai multi bani.

 

Exista o hotarare de Consiliu Judetean, am selectat un evaluator, am gasit terenuri la schimb. Sper totusi ca pana la finalul lunii sa rezolvam problema", a explicat Iancu Vespasian, cel ce se va ocupa in continuare de coordonarea lucrarilor ca reprezentant al CJ Brasov. In opinia lui Cancescu, negocierile esuate cu Arisanu se datoreaza "unor chestiuni politice. Cel care il instiga este un celebru notar brasovean. Nu e important asta, putem sa-l si expropiem si atunci o sa iasa in pierdere". Intrebat de noi daca notarul in cauza este cumva deputatul Ion Gontea, Cancescu ne-a declarat ca ,,nu pot confirma, dar nici nu pot infirma intrebarea dumneavoastra". Investitia la viitorul aeroport este estimata de Weisenberger la 102 milioane euro, iar termenul-limita de finalizare este anul 2012.

Cele mai citite

Papa Francisc spune că tensiunile și dezbaterile sunt inevitabile într-o societate modernă

Argumentele și tensiunile sunt inevitabile în societatea modernă și nu ar trebui să fie ascunse sub preș, a declarat sâmbătă Papa Francisc, avertizând că...

Comisar acuzat de relații sexuale cu o minoră de 13 ani

Un scandal de proporții a izbucnit la Poliția de Frontieră Galați, unde comisarul șef Aurel Mihail Topciu, în vârstă de 47 de ani,...

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...
Ultima oră
Pe aceeași temă