26 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăPoliticăCiolacu anunță că nu accceptă nume de la centrul partidului pentru alegerile...

Ciolacu anunță că nu accceptă nume de la centrul partidului pentru alegerile locale

“Eu nu am acceptat la Buzău, şi cu certitudine nu o să accept niciunde, sunt preşedinte de organizaţie, să mi se impună cineva pe listă (…). Cred că acea etapă a vieţii de partid este depăşită, cel puţin din partea mea şi sunt ferm convins şi din a domnului Stănescu. Este exclus aşa ceva. Este exclus ca noi să hotărâm în numele dumneavoastră, în schimb, avem o datorie morală să vă ajutăm cu tot ceea ce putem, în primul rând un acces la cifre mai larg, ca în interiorul organizaţiei dumneavoastră să luaţi hotărârile corecte. Încercaţi să deschideţi uşile oamenilor care au avut un istoric cu acest partid, oamenii care vin când eşti în opoziţie sunt oamenii cei mai valoroşi. Când suntem la putere ni se rup telefoanele, nu mai ai loc prin sediu, nu mai ştii cu cine să vorbeşti primul, dar când eşti în opoziţie ajungi la nucleul dur şi frumos”, a spus Ciolacu, duminică, la Conferinţa Organizaţiei Judeţene PSD Călăraşi de desemnare a delegaţilor judeţeni la congresul naţional din februarie, scriu Știripesurse.ro.

El a adăugat că PSD trebuie să devină un partid modern, în care să nu mai fie “inventate” reguli în statut pentru a rămâne la conducere anumiţi oameni.

“Am încercat să avem discuţii cu doamna preşedinte Viorica Dăncilă şi să îi explicăm principiile democraţiei, cu adevărat, când pierzi trebuie să pleci sau să faci un pas, mai ales când ai dorit o funcţie atât de mare, şi uitaţi-vă la orice democraţie consolidată din lume. Trebuie să fim un partid modern, trebuie să fim un partid care funcţionează după reguli europene, nu mai putem fi un partid izolat şi să încercăm întotdeauna, în funcţie de interesul lui Ciolacu, al lui Stănescu, să inventăm reguli în statut de a rămâne tot noi. Nu mai funcţionează aşa. Suntem în 2020. Cine mai gândeşte că mai poate să facă şmecherii să îşi aranjeze lucrurile să rămână tot el e fals. S-a terminat acea perioadă. În 2020, lumea, societatea, nu mai doreşte aşa ceva”, a afirmat el.

Cele mai citite

VIDEO. Show-ul “Românii au talent” a fost câștigat de Cristian Ciaușu

Cristian Ciauşu, un talentat tânăr de 14 ani care cântă la nai, a triumfat în finala sezonului 14 al emisiunii „Românii au talent” difuzată...

Rusia – Ucraina, ziua 829: Kievul acuză Moscova că a lansat peste 100 de rachete și drone asupra infrastructurii esențiale

Rusia a tras peste 100 de rachete şi drone asupra infrastructurii esenţiale şi centralelor electrice din Ucraina noaptea trecută, a anunţat armata aerului ucraineană.''Inamicul...

Netanyahu spune că nu poate exista o încetare permanentă a focului în Gaza până când Hamas nu va fi distrus

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că nu va exista o încetare permanentă a focului în Gaza până când capacitățile militare și de guvernare...
Ultima oră
Pe aceeași temă