16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
Acasă Blog Pagina 499

Principala amenințare pentru economie de anul viitor? Cele patru rânduri de alegeri

Principala ameninţare pentru anul viitor vine din faptul că avem patru rânduri de alegeri şi există riscul de a deraia deficitul bugetar, a spune Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.

„Ca şi ameninţare pentru anul viitor, avem patru rânduri de alegeri. Există riscul de a deraia deficitul bugetar. Ce înseamnă asta? Inflaţie mai mare. Un deficit bugetar mare creează inflaţie şi automat dobânzi mai mari. Cu cât deficitul bugetar este mai mare, Guvernul trebuie să se finanţeze, se împrumută, cresc dobânzile, iar dobânda cu care se împrumută Guvernul e dobânda minimă pentru acea economie. Acesta îl văd ca fiind principalul factor de risc. Iar ca oportunitate: PNRR şi atragerea de fonduri europene. Avem undeva spre 70 de miliarde de de euro de luat şi investit în economie. După 2027 nu va mai fi PNRR. Va intra probabil, să sperăm că va intra Ucraina în Uniunea Europeană, iar Ucraina va atrage cea mai mare parte din fondurile europene şi s-ar putea noi să primim mult mai puţin, dacă nu chiar să devenim contributor net la bugetul Uniunii Europene”, a spus Adrian Codirlaşu, la cea de-a XVIII-a ediţie a Conferinţei de risc de ţară, organizată de Coface România.

În ceea ce priveşte măsurile fiscale, el a afirmat că au fost două luni cu diverse versiuni de taxare, cu diverse moduri de taxare, până a rezultat o ordonanţă care introduce taxe suplimentare. Adrian Codirlaşu susţine că, dacă ne uităm la modul cum au fost puse aceste taxe, practic Guvernul ia bani de la consumatori, dar cu mâna companiilor.

În opinia lui, taxa pe cifra de afaceri va avea un impact asupra preţurilor. În afară de aceasta, au fost diverse majorări de TVA, de accize pe diverse componente ale coşului de consum, iar de aici vor veni presiuni inflaţioniste.

Referitor la evoluţia economiei româneşti, Adrian Codirlaşu a declarat că se observă o decelerare la 1,5% – 2% anul acesta şi o creştere economică de 3% anul viitor.

Covorașe profesionale pentru dotarea business-ului tău – alege soluțiile moderne și eficiente!

În calitate de proprietar de afacere, nu poți neglija nici o oportunitate de a face o impresie bună clienților și partenerilor tăi. Astfel, unul dintre aspectele des subestimate, dar cu un impact semnificativ asupra designului interior, sunt covorașele și mocheta.

Ce rol au covorașele profesionale

Covorașele profesionale, îndeosebi cele care au cadru din aluminiu sau sunt în întregime din aluminiu, sunt potrivite pentru zonele de trafic intens, oferă versatilitatea de a fi folosite atât în interior, cât și în exterior și reprezintă soluția ideală pentru a echipa intrările în spații comerciale, aeroporturi, instituții academice, clădiri publice, săli polivalente și alte destinații.

Așadar, covorașele de la intrare adaugă frumusețe unei clădiri și nu permit murdăriei și apei să intre. Unele se concentrează pe design, în timp ce altele pe funcționalitate. Cu toate acestea, există covorașe profesionale care le oferă pe amândouă.

Un covor profesional va reduce cu 80% cantitatea de murdărie care pătrunde în clădire și, de asemenea, va reduce numărul de ori când trebuie curățată mocheta. Investiția inițială în covorașe de bună calitate va avea beneficii de lungă durată pentru clădire, public și angajați.

Rolul mochetei

Există numeroase motive pentru care selectarea unei mochete pentru spațiul de birou și HORECA este nu doar o recomandare, ci o necesitate esențială. Acestea nu se referă doar la aspectul estetic, ci și la aspecte legate de performanța și utilitate: reducerea zgomotului, asigurarea confortului și securității, izolarea termică, ușurința în întreținere, captarea prafului și a alergenilor, etc.

Mocheta este în fruntea listei pentru multe întreprinderi atunci când se alege ce fel de pardoseală ar trebui să se monteze. Cu selecții de design inovatoare, calități acustice deosebite și o abundență de alte avantaje care bifează toate căsuțele potrivite, covoarele pentru birouri și HORECA sunt întotdeauna o alegere solidă pentru pardoselile comerciale.

Beneficiile mochetei

Mocheta este ideală pentru orice proiect de amenajare a locului de muncă, deoarece oferă mai multă creativitate și libertate de design decât orice alt material de pardoseală. 

Deoarece reprezintă o parte considerabilă a spațiului de birouri, podeaua este o componentă crucială a oricărui proiect de design. Astfel, mocheta birou- horeca este cea mai practică opțiune de pardoseală pentru un loc de muncă obișnuit, deoarece absoarbe și micșorează sunetul într-o amenajare de birou deschis, permițându-ți să profiți la maximum de această zonă.

Utilizarea mochetei are cel puțin 3 beneficii semnificative, dintre care:

  1. Mocheta îmbunătățește estetica încăperii

Este imposibil să supraestimezi sau să iei de bun sentimentul clientului de a fi luat decizia potrivită. Decorul biroului, profesionalismul și aspectul sunt primele lucruri pe care oamenii le observă atunci când intră în zona de recepție. Ce opțiune de pardoseală mai bună decât o mochetă frumos concepută pentru a transmite cea mai profesionistă imagine poate exista

    2. Zgomotul este redus de mochetă

    Cele mai multe întreprinderi folosesc amenajări de birouri deschise, cu multă interacțiune între angajați. Telefoanele care sună și mișcarea constantă a angajaților în birou cresc zgomotul, ceea ce reduce productivitatea lucrătorilor și îngreunează comunicarea eficientă. Poți rezolva eficient problema zgomotului din birou cu ajutorul mochetei;

    3. Mocheta este eficientă din punct de vedere al costurilor

      Durata de viață a mochetei poate fi crescută cu o curățare adecvată. Folosirea sistematică a unui serviciu de curățare a mochetelor comerciale îți va oferi liniștea că ai un birou curat. 

      Covorașe personalizate

      Covorașele personalizate cu logo și efect 3D reprezintă o modalitate excelentă de a-ți promova brandul în mediul de afaceri, oferind o impresie memorabilă clienților și partenerilor. În industria HoReCa, covorașele personalizate oferă o experiență unică pentru oaspeți.

      Așadar, covorașele profesionale și mocheta de calitate reprezintă elemente esențiale pentru dotarea spațiului tău de business. Ele au rolul de a transforma estetic și funcțional spațiile, consolidând identitatea și oferind un mediu sigur și confort.

      Ciolacu, despre obiectivele vizitei la Kiev

      Premierul Marcel Ciolacu se va afla astăzi la Kiev unde va participa, împreună cu mai mulţi membri ai Cabinetului şi experţi din domeniile Apărării, agriculturii, transporturilor, energiei, afacerilor interne, sănătăţii, la prima şedinţă comună a Guvernelor României şi Ucrainei.

      Potrivit unui comunicat al Executivului, prim-ministrul Marcel Ciolacu va avea întrevederi cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu omologul ucrainean, Denys Shmyhal, alături de care va susţine declaraţii comune de presă, precum şi cu preşedintele Radei Supreme, Ruslan Stefanchuk.

      “Vizita la Kiev are două obiective clare – promovarea drepturilor românilor din Ucraina şi semnarea unor acorduri bilaterale importante, care să pună bazele unei colaborări mai aplicate în mai multe sectoare. Ucraina poate conta pe România acum şi pe termen lung pentru că avem capacitatea de a deveni un centru de suport logistic pentru reconstrucţia acestei ţări”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, citat în comunicat.

      În contextul vizitei la Kiev, şeful Executivului de la Bucureşti va depune o coroană de flori la Zidul Apărătorilor Căzuţi ai Ucrainei şi va participa la dejunul de lucru oferit în onoarea delegaţiei române de premierul Denys Shmyhal.

      Alături de premier, la şedinţa comună a Guvernelor român şi ucrainean vor participa vicepremierul Marian Neaşcu, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Ionel Scrioşteanu, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat, informează comunicatul Executivului. 

      Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

      Consiliul de Securitate al ONU, pregătit să discute atacul asupra spitalului din Gaza

      Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite este pregătit să discute despre atacul cu rachete asupra unui spital din Fâşia Gaza în cadrul unei reuniuni de urgenţă, astăzi.

      Emiratele Arabe Unite şi Rusia au cerut ieri o reuniune de urgenţă a celui mai puternic organism al ONU miercuri dimineaţă la New York, au declarat surse diplomatice pentru agenţia DPA.

      Brazilia, care conduce în prezent organismul, a confirmat de asemenea că Consiliul urmează să voteze proiectul său de rezoluţie la reuniune, scrie Agerpres.

      Textul solicită acces umanitar în Fâşia Gaza şi Israelului să anuleze apelul lansat pentru evacuarea civililor din partea de nord a regiunii de coastă.

      Proiectul de rezoluţie cere de asemenea tuturor părţilor implicate în conflict să respecte dreptul internaţional.

      Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

      Lecție de gospodărie poloneză: cum să crești iepuri electorali

      Alegerile parlamentare din Polonia trebuie interpretate la rece, fără a fredona distihurile propagandei. Înțelegem de ce presa mainstream glorifică victoria unui eurocrat. Puterea pivotală a Poloniei e imensă, mai ales în actuala conjunctură sau – dacă vreți – conjurație geopolitică. Și de aceea lecția poloneză trebuie studiată, interpretată în chei locale și –în primul rând – înțeleasă.

      Fostul președinte al Consiliului European și ex-premier al Poloniei ante-PiS, Donald Tusk, n-a biruit la vot, așa cum sunt croite titlurile din presa mainstream. Alianța sa, sugestiv acronimizată KO, a obținut cu cinci procente mai puțin decât PiS, partidul bătrânului Jaroslav Kaczyński, dar Noua Stângă, total globalistă, adeptă a cancel-culture și a elgibitismului, anticreștină nu se împacă doctrinar cu A Treia Cale (Trzecia Droga, TD), cu lideri creștini pro-familia tradițională.

      citește și: Dreapta poloneză nu va putea forma noul guvern

      Un hocus-pocus făcut de președintele Andreij Duda ar putea duce la o alianță între PiS (fostul partid de guvernământ) și A Treia Cale, doar că această grupare nu se pupă deloc cu fosta administrație. A fost o creație de laborator pe post de balama politică, o cheie de revenire la putere a premierului progresist, loial Bruxelles-ului.

      Cum au creat tații eurocrați magia celei de-a treia căi?

      Mânuitorii umbrelor de la Tata Mare Eurocratul în jos, pe firul politic și în fața reflectoarelor, au creat magia celei de-a treia căi. Din păruiala electorală dintre PiS și Platforma civic-progresistă au câștigat moderații cu un proiect politic de dreapta, în contra balans cu partidul suveranist de la putere.

      Cele două partide aliate din A Treia Cale sunt: Polonia 2050, condus de Szymon Hołownia, un jurnalist de 47 de ani, care până în 2019 a prezentat programul Mam Talent – „Polonia are talent” (un fel de “Românii au talent” și Partidul Popular Polonez (PSL), ce se pretinde urmașul partidului istoric țărănesc, dar condus de foști membri ai cabinetului socialist-progresist a lui Donald Tusk, din urmă cu aproape zece ani.

      Pixabey

      Deși a fost ostracizat de comuniști, furându-i-ie voturile la alegerile din 1947, iar liderii săi obligați să fugă în exil, reînființat după Căderea Cortinei de fier, Partidul Popular (PSL) a făcut alianță cu Alianța Stânga Democratică. Acum, precum lupul își schimbă blana, fostul partid de stânga din perioada interbelică a devenit de dreapta. Se pare că liderii săi sau – dacă vreți păpușarii din umbră – au citit bine Fereastra Overton și Psihologia Maselor lui Gustave le Bon, livrând electoratului teme cu soluții pentru grijile reale.

      PiS n-a avut tricicliști

      De fapt, a pedalat pe pista din dreapta eșicherului politic, fără ca tricicliștii lui Kaczyński să-i bage-n seamă. Cel de-al doilea partid al Alianței A Treia Cale, Polonia 2050, condus de jurnalistul Szymon Hołownia, 48 de ani, este un agent verde până-n prăsele al ideologiei neomarxiste a schimbărilor climatice. Ați crezut cumva că Polonia 2050 reprezintă un proiect de țară? Nici vorbă. Polonia 2050 este border-line-ul, vorba progresistului, Zero Carbon. Adică, fără dioxid de carbon, element necesar în procesul de fotosinteză. Fosta vedetă de televiziune și-a imersionat recent partidul în lacul fără viață Renew Europe, condus de uitatul păcălici Dacian Cioloș. Principalul element al programului său electoral este reprezentat de transformarea ecologică și dezvoltarea pieței digitale.

      Dacă tot veni vorba despre Dacian Cioloș, măritat în Franța, actualul șefulețul bruxellez al jurnalistului polonez, fiindcă partidulețul său n-are trecut, nici viitor în România, va fi băgat pe gât liberalilor de către Iohannis, în schimbul viitoarei alianțe Renew – PPE. Hołownia e un personaj gen Lucian Mîndruță, pedalând pe cărări by default.

      YouTube video

      Moderatorul emisiunii de format internațional “Polonezii au talent,” făcut politician. Cine e noua supriză politică?

      Szymon Hołownia a devenit vedetă de televiziune după ce a fost angajat în formatul internațional “Polonezii au talent.” Înainte era editorialist la Gazeta Wyborcza. A condus și redacția Religia Tv, realizând un talk-show etic, plasând studioul într-un Mall. Titlul emisiunii “Dumnezeu e în marele oraș” nu-l proiecta ca pe pe un viitor iepure electoral.

      Băieții cu știința psihologiei maselor l-au instruit și trimis în arena politică, doar după ce a învățat bine lecția dreptei, deși identitar e ecologist sadea. Se declară romano-catolic. Înainte de a se căsători, Hołownia a fost în Ordinul Dominican și era pregătit să se călugărească. E vegan. Se prezintă un credincios practicant, chiar dacă a refuzat împărtășania preotului Bisericii Carmelite din Varșovia, pe motiv că acesta a vrut să-i schimbe opiniile politice. Cum stă bine unui tefelist, Hołownia l-a denunțat pe Facebook că a încercat să-i convertească ideile politice.La un post de televiziune, a declarat că e gata să intre la guvernare alături de Platforma civică, pretinzând ministerele apărării, ale climei și energiei. N-ar refuza nici educația. În campania electorală, a militat împotriva căsătoriilor gay și pentru alocarea unui procent de 7% din  PIB pentru sănătate.

      Laboratorul a creat a Treia Cale, scula de sistem care a deraiat trenul suveranist

      A Treia Cale s-a fondat cu doar șase luni înainte de alegerile parlamentare, ca o alternativă la Platforma Civică și partidul de guvernare Lege și Justiție. A capitalizat, însă, mai mult din voturile fostului electoral al PiS. A prins mai ales la tineri. De notat că în ciuda imperativului că cei între 18-30 de ani nu sunt interesați de politică, la scrutinul de duminică, aceștia au fost mai bine reprezentați la urne decât alegătorii de peste 60 de ani, tradițional legați de PiS. Poate că și referendumul cu întrebări multiple i-a enervat și mobilizat pe tineri la vot, mai ales cu întrebarea formulată de guvernul PiS referitoare la avort. Nu mai interesează pe nimeni că aceasta a fost negociată cu clerul Bisericii Catolice.

      PiS a pierdut pe mâna ei. Marea răsucire în problema ucraineană n-a prins. Liderii partidului suveranist și-au pierdut încrederea. Beletul electoral pe partitura supraideologică le-a scrântit gleznele groase, probabil, pentru totdeauna. Greșelile, la fel ca ocaziile în fotbal, se răzbună. PiS trebuie să se pregătească de o lungă opoziție. Mai are un tromf în mână: Andreij Duda, președintele, doar că puterile sale sunt limitate. Laboranții au creat un excepțional vehicul electoral pentru a impune la guvernare un loialist, un servant al intereselor corporatiste și ale Bruxelles-ului, adică pe eternul servant Donald Tusk.
      Sărăcia și disperarea i-a dus pe polonezi în aventura progresistă. Nici că se potrivește vorba neaoșă: “mai scumpă-i căptuşeala decât blana.” Adică, polonezii merită ce și-au dorit într-o aritmie electorală.    

      VOCILE LUMII

      Deutche Welle

      Post public german „Norocul lui Donald Tusk e că între Platforma sa civică și alianța A Treia Cale nu există diferențe doctrinare mari. Dacă A Treia Cale nu ajungea în Parlament, șansele PiS erau mult mai mari,” recunoaște Deutche Welle, ediția în limba engleză. “Dintre cei 72,9%, prezenți la vot, un record absolut pentru Polonia de după 1990, au fost tineri.”

      Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News !
      Editorialele pot fi citite și pe Telegram

      La Kiev se desfășoară ședința comună a guvernelor României și Ucrainei. Scopul declarat al premierului Ciolacu este susținerea românilor din Ucraina

      În capitala Ucrainei, Kiev, se desfășoară, în ziua de 18 octombrie 2023, prima ședință comună a guvernelor României și Ucrainei, sub conducerea celor doi prim-miniștri: Marcel Ciolacu și Denys Shmyhal.

      Potrivit unui comunicat al Guvernului României, intențiile părții române sunt “promovarea drepturilor românilor din Ucraina și  semnarea unor acorduri bilaterale importante”.

      ”Vizita la Kiev are două obiective clare – promovarea drepturilor românilor din Ucraina și semnarea unor acorduri bilaterale importante, care să pună bazele unei colaborări mai aplicate în mai multe sectoare. Ucraina poate conta pe România acum și pe termen lung pentru că avem capacitatea de a deveni un centru de suport logistic pentru reconstrucția acestei țări”, a subliniat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

      Pe parcursul vizitei în Ucraina, premierul Marcel Ciolacu va depune o coroană de flori la Zidul Apărătorilor Căzuți ai Ucrainei din Kiev și va participa la dejunul de lucru oferit în onoarea delegației române de premierul Denys Shmyhal.

      Alături de premierul Ciolacu, la ședința comună a celor două guverne vor participa vicepremierul Marian Neașcu, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, ministrul energiei, Sebastian Burduja, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu, ministrul sănătății, Alexandru Rafila, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ionel Scrioșteanu, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

      În contextul vizitei la Kiev, premierul Ciolacu va avea întrevederi cu președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, cu prim-ministrul Denys Shmyhal, alături de care va susține declarații comune de presă, precum și cu președintele Radei Supreme, Ruslan Stefanchuk.

      Premierul Ciolacu anunțase că va merge în Ucraina încă de acum trei zile. La acel moment însă, nu s-a spus că va fi vorba chiar de o ședință comună a celor două guverne.

      Anterior acestui eveniment care se desfășoară la 18 octombrie la Kiev, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a efectuat, la data de 10 octombrie 2023, prima sa vizită în România.

      Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

      Rusia – Ucraina, ziua 602: Provocările cu care se confruntă țara vecină, discutate în cadrul unui forum dedicat, la București

      Reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale, ai mediului de afaceri şi ai societăţii civile vor discuta, în cadrul unui forum, despre provocările cu care se confruntă Ucraina din perspectiva a trei piloni importanţi: reconstrucţia, apărarea şi reabilitarea fizică şi mentală a victimelor războiului.

      The Rebuilding Ukraine Forum – Bucharest 2023 va oferi un mediu propice pentru stimularea parteneriatelor, schimbul de cunoştinţe şi generarea de soluţii practice pentru dezvoltarea durabilă a Ucrainei.

      Potrivit organizatorilor, forumul este un eveniment internaţional de înalt nivel care serveşte ca o platformă pentru promovarea dialogului, colaborării şi acţiunii în vederea reconstrucţiei Ucrainei.

      “The Rebuilding Ukraine Forum – Bucharest 2023 este o platformă de real interes pentru diverse părţi, care se pot uni şi contribui la reconstrucţia, apărarea şi reabilitarea fizică şi mentală a victimelor războiului Rusiei din Ucraina. Prin promovarea sinergică a dialogului, colaborării şi acţiunii, acest forum îşi propune să genereze schimbări pozitive şi să deschidă calea către un viitor prosper şi rezilient pentru Ucraina. Rezultatele forumului vor constitui o resursă valoroasă pentru ambele ţări, vecine şi prietene, în general, precum şi pentru toate entităţile implicate în procesul de reconstrucţie al Ucrainei, inclusiv din perspectiva atingerii Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă”, notează organizatorii.

      Forumul va fi organizat sub Înaltul Patronaj al prim-ministrului României şi al prim-ministrului Ucrainei şi găzduit de Camera de Comerţ Bilaterală România-Ucraina în parteneriat cu Ambasada Ucrainei în România, US Institute of Diplomacy and Human Rights, Camera pentru Diplomaţia Dezvoltării Durabile cu Ucraina, Asociaţia Română a Producătorilor de Tehnică Militară (PATROMIL) şi New Strategy Center. 

      Citește și:

      A 601-A ZI DE RĂZBOI

      Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

      Site-ul de torrente Filelist va fi preluat de o nouă echipă de admini și nu se mai închide

      ​Filelist nu se va mai închide, iar cel mai mare site de torrente din România va fi preluat de o altă echipă de administrare.

      Vestea a fost anunțată de „EboLLa”, administratorul de sistem al Filelist, scrie Hotnews:

      „Am fost copleșiți de urările și de mesajele voastre! Știți că de-a lungul anilor mereu am spus despre comunitate ca are un cuvânt greu de spus. Cuvintele voastre au contat mereu și nu am fost nepăsători la ele niciodată. Vocea voastră s-a auzit și acum. Mă bucur să vă anunț că site-ul nu se va închide! Din acest moment sunt pornite și donațiile înapoi, deci totul revine la normal”.

      El a explicat de asemenea că unul din fondatorii site-ului, „God”, a revenit si va prelua partea tehnică din nou pentru „ca site-ul să fie în continuare în viață”.

      „Acestea fiind spuse, acest anunț va fi și ultimul meu anunț. Eu, EboLLa, mă retrag definitiv din comunitate. Vreau să vă mulțumesc și eu personal pentru toate mesajele private și pentru toate urările pe care mi le-ați adresat. Au fost enorm de multe și vă mulțumesc din inimă pentru ele!”, a mai transmis acesta.

      Decizia privind închiderea Filelist a fost anunțată duminică seara tot de către EboLLa, acesta notând că „aici se încheie activitatea trackerului nostru”.

      Amazon va utiliza 10.000 de vehicule de livrare electrice Rivian până în 2030

      Amazon.com are 10.000 de vehicule de livrare electrice din Rivian care fac rute prin SUA și Europa, a anunțat compania.

      Amazon a încheiat un parteneriat cu producătorul de vehicule electrice Rivian pentru cel puțin 100.000 de camionete electrice de livrare pe șosea până în 2030.

      De altfel. Amazon a declarat în iulie că are peste 5.000. Cea mai recentă actualizare a Amazon vine după ce Rivian, care produce și camionete R1T și vehicule utilitare sport R1S, și-a ridicat, în august, prognoza de producție pentru anul 2023, la 52.000 de vehicule.

      Amazon, care deține un pachet de acțiuni la Rivian, a finalizat 150 de milioane de livrări cu camionete Rivian.

      Compania cu sediul în Seattle lucrează, de asemenea, cu Volvo pentru a adăuga camioane electrice grele flotei sale de livrare. În 2022, Volvo a declarat că va furniza Amazon 20 de camioane EV.

      Sute de palestinieni cer demisia președintelui Mahmoud Abbas

      Sute de palestinieni au manifestat marţi seara la Ramallah, în Cisiordania ocupată, cerând demisia preşedintelui Mahmoud Abbas, în contextul războiul dintre Israel şi Hamas, la putere în Gaza, relatează AFP, preluat de agerpres.ro.

      “Plecaţi”, “Poporul vrea plecarea preşedintelui”, au scandat manifestanţii, care s-au adunat la scurt timp după un atac israelian asupra unui spital din Gaza soldat cu cel puţin 200 de morţi, potrivit Hamas, la putere în acest teritoriu palestinian.

      Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a decretat marţi trei zile de doliu în teritoriile palestiniene, după atacul asupra spitalului din Gaza, potrivit autorităţilor locale.

      Hamas cere eliberarea a 6000 de palestinieni în schimbul celor 199 de prizonieri israelieni

      Hamas cere eliberarea a 6000 de palestinieni în schimbul celor 199 de prizonieri israelieni deținuți de la atacukl surpriză, din weekendul trecut.

      Israelul a confirmat că până acum sunt 199 de prizonieri, cetăţeni ai Ţării Sfinte, pe teritoriul Fâşiei Gaza, potrivit epicnews.ro.

      Pentru a-i primi înapoi, şeful biroului Hamas din diaspora, Khaled Meshaal, vrea ca Israelul să elibereze 6.000 de palestinieni.

      Hamas a afirmat că printre ostaticii pe care i-a luat se află ofiţeri de rang înalt din Divizia Gaza a Forţelor de Apărare Israeliene.

      Kahled Meshaal, şeful biroului Hamas din diaspora, a adăugat că există 6.000 de prizonieri în închisorile israeliene pe care doresc să îi elibereze în schimbul eliberării ostaticilor.

      Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

      O navă americană de evacuare din Israel sosește în Cipru

      O navă americană de evacuare din Israel sosește în Cipru, fiind prima de acest fel, pe fondul creșterii tensiunii din Orientul Mijlociu.

      Zeci de cetățeni americani din Israel au sosit marți dimineața (17 octombrie) în Cipru cu prima navă de evacuare organizată de Statele Unite, pe fondul escaladării crizei din Orientul Mijlociu, potrivit Reuters.

      Aproximativ 159 de persoane se aflau la bordul navei de lux Rhapsody of the Seas, care a părăsit Haifa și a navigat marți în portul Limassol, din Cipru.

      Cipru a fost folosit ca un centru de tranzit pentru guvernele străine pentru a-și evacua civilii chiar după cele mai recente izbuc de violență, din 7 octombrie.

      Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

      Iohannis: Se remarcă, în contextul războiului, și la nivel european răspândirea extremismului

      Președintele României, Klaus Iohannis, a participat marți, 17 octombrie 2023, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, în format videoconferință, pe tema situației din Orientul Mijlociu, după atacurile Hamas asupra Israelului, spunând că se remarcă răspândirea extremismului potrivit presidency.ro.

      Summitul extraordinar a fost convocat de Președintele Consiliului European, Charles Michel, cu scopul de a cristaliza la nivel UE o viziune clară și unitară privind liniile de acțiune în acest cadru complex, conflictul având consecințe inclusiv pentru Uniunea Europeană și cetățenii europeni.

      Liderii europeni au pledat, în cadrul discuției, pentru respectarea dreptului internațional umanitar, evitarea escaladării conflictului, identificarea de soluții pentru obținerea unei păci durabile, în baza soluției celor două state, precum și evitarea tensiunilor și a exacerbării extremismului la nivelul societăților europene, în acest context.

      În cadrul reuniunii, Președintele României a evidențiat necesitatea transmiterii unui mesaj strategic unitar al UE cu privire la evoluția situației de pe teren. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a condamnat încă o dată atacurile teroriste împotriva Israelului, exprimând regrete pentru pierderile de vieți omenești.

      Președintele României a subliniat că țara noastră susține fără echivoc dreptul legitim al Israelului la autoapărare, care trebuie exercitat în conformitate cu dreptul internațional umanitar.

      Cu privire la rolul pe care Uniunea Europeană îl are în rezolvarea acestei crize și în continuarea sprijinirii soluției celor două state, Președintele Klaus Iohannis a transmis că Uniunea Europeană va trebui să continue să se coordoneze îndeaproape cu Statele Unite și cu partenerii regionali care împărtășesc aceeași viziune, în vederea evitării extinderii conflictului, a asigurării accesului la ajutorul umanitar și a protejării populației civile.

      Președintele României a evidențiat necesitatea coordonării eforturilor pentru facilitarea protecției civililor și evacuarea în siguranță a cetățenilor atât din Israel, cât și din Fâșia Gaza. A dat, totodată, asigurări că România este pregătită să ofere asistență umanitară de urgență.

      De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a atras atenția că se remarcă, în acest context, și la nivelul societăților europene răspândirea tensiunilor, a polarizării și a extremismului, fiind necesare eforturi pentru a limita impactul dezinformării și al discursului instigator la ură în interiorul UE. 

      Președintele României a transmis, cu acest prilej, condoleanțe pentru victimele atacurilor teroriste din Belgia și Franța și a condamnat aceste acte de violență extremă, care nu au nicio justificare.

      Reuniune extraordinară a Consiliului European, prin videoconferință. Se discută criza din Orientul Mijlociu

      Consiliul European va avea o ședință extraordinară, prin videoconferință, în seara de 17 octombrie 2023.

      Reuniunea începe la ora 18,30 (ora României). La discuție va lua parte și președintele Klaus Iohannis.

      Președintele Consiliului European, Charles Michel, a convocat această ședință pentru a analiza împreună cu liderii țărilor UE actuala criză din Orientul Mijlociu. “Este de maximă importanţă ca, în conformitate cu tratatele şi cu valorile noastre, Consiliul European să definească poziţia noastră comună şi să stabilească o linie de conduită clară şi unificată care să reflecte complexitatea situaţiei actuale”, a transmis Charles Michel printr-un comunicat difuzat în seara de 14 octombrie 2023.

      Războiul a început în ziua de 7 octombrie 2023, când gruparea teroristă Hamas, cu baza în Fâșia Gaza, a atacat Israelul. A urmat riposta Israelului împotriva Hamas, apoi s-a implicat în acest conflict și gruparea teroristă Hezbollah, cu baza în Liban. În acest moment, armata Israelului se pregătește să organizeze o intervenție terestră în Fâșia Gaza, pentru a nimici gruparea Hamas. Drept răspuns, Iranul, susținător neoficial al Hamas și rival tradițional al Israelului, a amenințat că ar putea decide o “acțiune preventivă, în următoarele ore” împotriva Israelului.

      Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

      Sorana Cîrstea, OUT de la Transylvania Open, după ce a fost învinsă de o cvasinecunoscută! Gabriela Ruse, victorie de senzație

      Sorana Cîrstea, principala favorită, a părăsit turneul WTA 250 Transylvania Open, după ce a fost învinsă în primul tur de germanca Eva Lys, în două seturi, cu 6-3, 6-3. În alt meci, Gabriela Ruse s-a calificat spectaculos în optimile de finală, după ce a învins-o pe a doua favorită, americanca Alycia Parks, cu 6-2, 1-6, 6-4.

      Sorana Cîrstea s-a înclinat după o oră şi 12 minute în faţa unei cvasinecunoscute de 21 de ani născută la Kiev, ocupanta locului 133 în lume.

      Românca a avut un procentaj redus la punctele cu serviciul şi comis numeroase greşeli, spre deosebire de adversara sa, care a fost mult mai exactă.

      Victoria Evei Lys este a doua mare surpriză produsă la Transylvania Open, după ce Gabriela Ruse s-a calificat spectaculos în optimile de finală, după ce a învins-o marţi seara pe a doua favorită, americanca Alycia Parks, cu 6-2, 1-6, 6-4.

      Beneficiara unui wild card, Ruse a trecut de partenera sa din proba de dublu după două ore şi 17 minute. Românca a controlat primul set, pe care l-a câştigat cu 6-2, dar a fost dominată în actul secund, pe care Parks (22 ani, 54 WTA) l-a câştigat cu un sec 6-1. Americanca a avut 3-0 şi 4-2 în decisiv, dar Ruse a revenit spectaculos şi s-a impus cu 6-4, după patru ghemuri consecutive.

      Gabriela Ruse şi-a asigurat un cec de 4.220 de dolari şi 30 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe maghiara Anna Bondar (26 ani, 116 WTA).

      Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

      Canada își avertizează cetățenii aflați în Liban să plece din țară

      Canada a transmis un avertisment clar ca cetățenii săi, aflați în Liban, să plece cât mai repede din țară pentru a evita să fie supuși riscului generat de conflictul din zonă cu Israel.

      Ministrul canadian de externe, Melanie Joly, i-a îndemnat marți pe cetățenii canadieni din Liban să părăsească țara cât mai sunt disponibile zboruri comerciale, pe fondul instabilității crescânde din Orientul Mijlociu, transmite Reuters, potrivit jurnalul.ro.

      „Dacă vă aflați în Liban, este momentul să plecați cât timp sunt disponibile zboruri comerciale”, a declarat Joly.

      Canadienii din Tel Aviv și Cisiordania care doresc să plece ar trebui să profite de zborurile militare pe care Ottawa le operează spre Atena, a mai spus ea.

      „Nu știm cât timp va putea continua această operațiune, deoarece situația este foarte volatile”, a transmis ministrul.

      Canada a evacuat 1.300 de persoane până în prezent.

      Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

      Ciolacu este miercuri la Kiev pentru întâlniri cu președintele Zelenski, cu premierul Shmyhal și cu șeful Radei Supreme ai Ucrainei

      Premierul Marcel Ciolacu efectuează, miercuri, o vizită la Kiev, urmând să aibă întrevederi cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, prim-ministrul Denys Shmyhal, şi cu preşedintele Radei Supreme, Ruslan Stefanchuk, potrivit unor surse politice, conform agerpres.ro.

      Sursele citate au precizat că va avea loc şi o şedinţă comună de guvern. Din partea României vor participa miniştrii Apărării, Energiei, Sănătăţii, Economiei şi Agriculturii, dar şi secretari de stat de la ministerele Afacerilor Interne şi Transporturilor.

      Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică seara, că s-a ajuns la un compromis cu autorităţile ucrainene privind drepturile românilor din această ţară şi că va anunţa detalii despre acest lucru în timpul vizitei pe care o va efectua la Kiev.

      “Am ajuns la un compromis şi în ceea ce priveşte minorităţile. (…) Cu certitudine de la Kiev o să fac un anunţ şi eu, şi prim-ministrul Ucrainei, fiindcă drepturile minorităţilor trebuie să fie în oglindă. Ce facilităţi şi ce drepturi au ucrainenii pe teritoriul României, aceleaşi drepturi le vrem şi noi în Ucraina. Şi plus că sunt foarte mulţi români, de etnie română, care participă la războiul din Ucraina”, a spus Marcel Ciolacu, la Prima News.

      El a confirmat că s-a găsit înţelegere la partea ucraineană şi că în acest moment sunt drafturi pregătite pentru unele “modificări legislative”.

      “În oglindă aceleaşi drepturi care sunt în România trebuie să fie şi pe teritoriul Ucrainei, în ceea ce priveşte minorităţile. Mai mult, limba moldovenească să nu mai existe, fiindcă ea n-a existat niciodată. Este o invenţie a Federaţiei Ruse, mai ales pentru Basarabia, pentru cetăţenii români de pe teritoriul Basarabiei, ca să nu se mai numească români, să se numească moldoveni”, a arătat Ciolacu.

      Referitor la drepturile religioase ale românilor din Ucraina, premierul a menţionat că există un dialog şi pe acest subiect.

      “Am avut şi această abordare, a preluat consilierul de stat domnul Olinici (Ciprian Olinici – secretar de stat pentru Culte). Are un dialog din acest moment şi cu partea ucraineană. Acolo s-a rupt biserica de Patriarhia din Rusia. E un lucru mult mai complex, dar încercăm să le aşezăm”, a transmis Marcel Ciolacu.

      Premierul a mai spus că România este unul dintre susţinătorii aderării la Uniunea Europeană a Ucrainei şi a Republicii Moldova şi că există, şi în acest context, negocieri şi “solicitări îndreptăţite ale statelor vecine”.

      Răspunzând unei întrebări, premierul a mai spus că “este exclusă o navigaţie pe canalul Bîstroe în scopuri comerciale, în acest moment” şi a precizat că va avea discuţii şi la Kiev cu preşedintele Zelenski despre tranzitul cerealelor ucrainene.

      “Sper ca la Kiev, şi am şi spus preşedintelui Zelenski când a venit, că e mult prea axat acest tranzit al cerealelor pe zona rutieră şi avem soluţii mult mai bune pe zona feroviară şi pe Dunăre şi cred că vom veni cu foarte multe lămuriri şi cu o altă abordare”, a mai afirmat Ciolacu. 

      Ciolacu i-a cerut lui Zelenski ca ucrainenii să recunoască inexistența așa-numitei „limbi moldovenești”

      Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut marți președintelui Ucrainei Volodimir Zelenski, aflat în vizită la București, ca autoritățile ucrainene să recunoască inexistența așa-numitei „limbi moldovenești”, transmite jurnalul.ro.

      „Am avut astăzi cu președintele Zelenski o discuție constructivă despre preocupările României în privința protecției drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina. În context, am reiterat solicitarea noastră legitimă ca în cel mai scurt timp autoritățile ucrainene să recunoască inexistența așa-numitei ”, a scris marți pe Facebook Marcel Ciolacu.

      Premierul arată că România a acordat un sprijin multidimensional consistent Ucrainei în toată această perioadă de la declanșarea invaziei ilegale a Rusiei și este pregătită să participe activ la viitorul proces de reconstrucție a Ucrainei, „care va genera proiecte concrete și bunăstare pentru cetățenii ambelor state”.

      Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

      Zecii de mii de refugiați din Ucraina sunt în căutarea unui loc de muncă în România

      19.000 de refugiați din Ucraina sunt înregistrați ca fiind persoane în căutarea unui loc de muncă, fiind încheiate 7.000 de contracte de muncă pentru aceștia, a anunțat marți Ministerul Muncii, conform stiripesurse.ro.

      Ministrul Muncii Simona Bucura-Oprescu s-a întâlnit marți cu Pablo Zapata, reprezentantul în România al Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR). Cei doi au discutat despre situația refugiaților din Ucraina în România.

      „’Refugiații din Ucraina au beneficiat de grijă și sprijin din partea statului român. Vom continua pe această linie. În urma întâlnirii de astăzi am luat două decizii importante pentru creșterea șanselor de integrare pe piața muncii a refugiaților ucraineni și pentru protecția persoanelor și grupurilor vulnerabile. Astfel, prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă vor fi inițiate cursuri de limba română pentru refugiații din Ucraina, pentru a crește accesabilitatea acestora pe piața muncii. Pe de altă parte, vom face o analiză a standardelor specifice de evaluare și încadrate în grad de dizabilitate din cele două țări pentru a compatibiliza sistemele de protecție pentru persoanele vulnerabile”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

      Conform datelor ANOFM, de la izbucnirea conflictului din Ucraina și până acum au fost organizate nouă Burse ale Locurilor de Muncă pentru ucraineni.

      „19.000 de refugiați din Ucraina sunt înregistrați ca fiind persoane în căutarea unui loc de muncă, fiind încheiate 7.000 de contracte de muncă pentru aceștia”, transmite ministerul.

      Cetățeni ruși intră în România cu acte de refugiați ucraineni

      Cetățeni ruși intră din Republica Moldova în România folosind acte de refugiați ucraineni. Acestea sunt acte false, care se pot obține contra unor sume de bani.

      Informații în acest sens au fost difuzate de presa din Republica Moldova. Un caz concret a fost identificat de autoritățile de frontieră ale Republicii Moldova la punctul de control rutier de la vama Sculeni, spre România. Este vorba de o familie formată din patru persoane – soț, soție și doi copii minori. Toți erau cetățeni ai Rusiei dar au prezentat în fața polițiștilor de frontieră ale Republicii Moldova acte de identitate false, care aparent ar fi fost emise de Ucraina.

      Destinația finală ar fi fost Germania

      Pentru adulți s-au prezentat pașapoarte, iar pentru copii s-au prezentat certificate de naștere. Toate erau false. De asemenea, în geanta soției a fost găsit un permis de conducere, eliberat pe numele soțului de autoritățile Ucrainei. Și acest permis de conducere ar fi fost fals. Funcționarii Republicii Moldova i-au găsit pe acești patru ruși într-un autocar care avea ca destinație Germania.

      Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

      Chestionar privind testarea antidrog, distribuit în școlile din București începând de luni

      Prefectul Capitalei, Rareş Hopincă, a prezentat, marţi, un proiect de chestionar privind testarea antidrog a elevilor, precizând că acesta va fi finalizat la sfârşitul acestei săptămâni, iar de luni va începe diseminarea sa în şcoli, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

      El a precizat, marţi, într-o conferinţă de presă, că această consultare se adresează părinţilor şi elevilor majori şi că Prefectura aşteaptă până joi sugestii şi eventuale propuneri de modificare a chestionarului din partea filialei Bucureşti a Federaţiei Naţionale a Părinţilor, Consiliului Municipal al Elevilor, Agenţiei Naţionale Antidrog, Poliţiei Capitalei, Jandarmeriei Capitalei, Direcţiei de Sănătate Publică, etc.

      Potrivit acestuia, chestionarul se referă la elevii începând din clasa a V-a până la cei din clasele terminale de liceu. Rareş Hopincă a menţionat că în ciclul gimnazial şi liceal din Bucureşti sunt circa 150.000 de elevi, dintre care aproximativ 15.000 sunt majori.

      „Am avut astăzi o nouă şedinţă a grupului de lucru iniţiat de prefectul Municipiului Bucureşti, iar subiectul principal a fost prezentarea proiectului de chestionar, pe care îl vom implementa la nivelul tuturor şcolilor din Bucureşti (…) Este vorba despre posibilitatea testării, în anumite condiţii, adică, la cererea, de exemplu, a unui cadru didactic care sesizează un comportament atipic al unui elev, cu acordul prealabil al părintelui sau în prezenţa părintelui şi în condiţii stricte de confidenţialitate, pentru a evita cu orice preţ stigmatizarea. A doua temă a cercetării se referă la posibilitatea efectuării unor analize medicale periodice de sânge (…) care sa includă şi markeri antidrog”, a menţionat Rareş Hopincă.

      El este de părere că aceste analize ar trebui să fie decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, să se facă în clinici medicale, la cererea părintelui, ori de câte ori este nevoie.

      Rareş Hopincă a punctat că o întrebare pusă părinţilor este dacă ar fi de acord să se elibereze o adeverinţă care să ateste că elevii au fost la analize medicale, nu să se prezinte şcolii rezultatul, care va fi confidenţial şi disponibil doar familiei.

      „Întrebăm părinţii dacă ar fi de acord ca şcoala în care învaţă copiii să facă parte dintr-un proiect pilot antidrog, în care să fie testate efectiv o parte dintre măsurile menţionate anterior”, a precizat Rareş Hopincă.

      El a spus că nu este de acord cu testarea antidrog în masă a elevilor, pentru că nu trebuie stigmatizată o întreagă generaţie de copii.

      „Perioada în care vom culege datele vreau să fie una cât mai extinsă, probabil ne referim la patru săptămâni, pentru că nu aş dori ca acest chestionar să fie doar trimis spre o simplă completare părinţilor, ci aş vrea ca, în măsura timpului fiecăruia dintre noi, să fim prezenţi în fiecare liceu, măcar din Bucureşti, să prezentăm împreună cu specialişti acest chestionar, ca parte a campaniei ample de conştientizare a problemei drogurilor”, a spus Rareş Hopincă.

      Potrivit acestuia, în urma centralizării rezultatelor, în şcolile care se bucură de “susţinere largă” a măsurilor Prefecturii vor fi derulate proiecte pilot antidrog.

      „Ar trebui să lansăm o dezbatere publică cu privire la pedepsele traficanţilor de droguri, mai ales a celor care vând droguri minorilor. Opinia mea este că un traficant de droguri care este prins vânzând droguri minorilor ar trebui să primească o pedeapsă maximă de 25 de ani, fără posibilitatea de eliberare condiţionată”, a adăugat Rareş Hopincă. 

      Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

      200 persoane au fost ucise într-un atac israelian asupra unui spital din Gaza

      Cel puţin 200 de persoane au fost ucise marţi seara într-un atac israelian asupra incintei unui spital din oraşul Gaza, a informat Ministerul Sănătăţii din teritoriul palestinian controlat de Hamas, relatează AFP.

      Potrivit unui comunicat, ministerul a anunţat “200 până la 300 de martiri”, ucişi într-un bombardament care a lovit incinta spitalului Ahli Arab, situat în centrul oraşului.

      ”Sute de victime sunt sub darâmături”, a adăugat sursa citată, fără a preciza dacă sunt morţi sau răniţi.

      Contactată de AFP, armata israeliană a spus că verifică aceste informaţii.

      Biroul de presă al Hamas a denunţat “o nouă crimă de război a ocupaţiei (Israel, n.red.)” şi a indicat că “sute de pacienţi, răniţi şi strămutaţi” se aflau în instituţie.

      Anterior, Agenţia ONU pentru refugiaţi palestinieni (UNRWA) a anunţat că şase persoane care se refugiaseră în una dintre şcolile sale din centrul Fâşiei Gaza au fost ucise într-un raid israelian.

      Potrivit agenţiei, cel puţin 4.000 de persoane s-au refugiat în această instituţie din cauza războiului dintre Hamas şi Israel. 

      VIDEO. Un medic palestinian din Gaza a avertizat cu privire la un iminent “dezastru sanitar”

      Un medic palestinian din Gaza a avertizat duminică (15 octombrie) cu privire la un iminent “dezastru sanitar”, în condițiile în care spitalele nu mai au resurse și consumabile medicale de bază pe fondul asediului israelian. Au de suferit, în special, pacienții care au nevoie de dializă în mod regulat.

      Ca răspuns la atacul devastator din Gaza din 7 octombrie al grupării militante palestiniene Hamas, Israelul a impus o “blocadă totală”, oprind aprovizionarea cu alimente și reușind să taie energia electrică în enclavă. La o săptămână de la începutul acestei măsuri, magazinele au rămas fără multe produse.

      Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

      Comisia Europeană susține România să finalizeze dosarul aderării la Schengen până la finele lui 2024

      Comisia Europeană susține România să finalizeze dosarul aderării la Schengen până la finalul anului 2024, o întrunire a Consiliului Justiție și Afaceri Interne fiind programată în data de 19 octombrie, potrivit antena3.ro.

      Ministrul de Interne Cătălin Predoiu a discutat marți, prin videoconferință, cu Ylva Johansson, comisar european pentru Afaceri Interne.

      În cadrul dialogului, s-a reafirmat sprijinul ca România să finalizeze dosarul aderării la Schengen până la finalul anului.

      Ministrul Cătălin Predoiu a prezentat măsurile luate de autoritățile române în vederea consolidării spațiului Schengen, amintind, printre altele, rezultatele înregistrate în implementarea Proiectului Pilot la frontiera cu Serbia, gestionat de România împreună cu Comisia Europeană, continuarea activităților în vederea întăririi supravegherii frontierelor externe și combaterii criminalității organizate și sprijinului oferit statelor membre, aflate în dificultate din cauza migrației ilegale.

      Potrivit unui comunicat al MAI, Ylva Johansson a informat că, în opinia sa, rezultatele Proiectului Pilot sunt excelente.

      Cei doi demnitari au exprimat convingerea că rezultatele concrete, practice, ale implementării proiectului, precum și bunele practici dezvoltate la nivelul autorităților române, vor reprezenta o sursă valoroasă de inspirație pentru alți parteneri europeni.

      „De altfel, raportul intermediar al Comisiei va prezenta argumente în plus pentru creșterea încrederii statelor membre în capacitatea noastră de a gestiona într-un mod eficient migrația. În cadrul dialogului, a fost subliniată determinarea României de a finaliza dosarul aderării la spațiul Schengen și sprijinul ferm al Comisiei Europene de a obține acest rezultat până la finalul acestui an”, se mai arată în comunicat.

      Predoiu a transmis că statele membre vor fi informate cu privire la demersurile României în vederea întăririi spațiului Schengen, cu ocazia reuniunii Consiliului Justiție și Afaceri Interne din 19 octombrie.

      Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!